HOME

Cuvânt înainte FESTIVALUL INTERNAȚIONAL „ÎNTÂLNIRILE MUZICII NOI”
("MEETINGS OF NEW MUSIC" International Festival)

ediția a III-a, 14 - 17 iulie 1999


Brăila, România



Festivalul Internațional „Întâlnirile Muzicii Noi” reprezintă un proiect muzical continuu, o idee materializată deja în două ediții care au însemnat o fereastră deschisă spre valorile muzicale contemporane, spre lumea fascinantă a spectacolului muzical de avangardă. Brăila a devenit astfel un nou punct de întâlnire – pe harta festivalurilor internaționale de muzică nouă – pentru compozitori, interpreți și critici muzicali veniți din toate colțurile lumii. Ideea de la care am pornit în fondarea acestui festival a fost aceea că muzica contemporană, de fapt muzica secolului XX, are nevoie să depășească cadrul încorsetat al prejudecîților de tot felul – cel puțin în anumite dintre ipostazele sale estetice – dezvăluindu-și astfel publicului bogăția mijloacelor sale de expresie și de semnificație.

Tradiția muzicală a orașului de la Dunăre – reprezentată strălucit și de personalitatea artistică, recunoscută pe toate meridianele, a compozitorului născut pe meleagurile de legendă ale Brăilei, Iannis Xenakis – a reunit interpreți, compozitori și muzicologi consacrați, din țară și din străinătate, atrași de spiritul și originalitatea vieții culturale și artistice brăilene, de dragostea pentru muzică a publicului brăilean. Includerea „Întâlnirilor Muzicii Noi” în calendarul celor mai importante festivaluri de muzică contemporană din Europa editat de Fundația GAUDEAMUS din Olanda și de Societatea Internațională de Muzică Contemporană (S.I.M.C.), înregistrarea integrală anul acesta a Festivalului de la Brăila de către Societatea Română de Radiodifuziune dar, mai ales, dorința pe care și-au manifestat-o interpreți, ansambluri și compozitori importanți din peisajul muzical contemporan de a fi prezenți la Brăila, în anii ce vin, la aceste întâlniri cu muzica nouă, înseamnă că roadele eforturilor noastre au început să se vadă, transformând festivalul de muzică contemporană de la Brăila într-un autentic loc de întâlnire cu marile valori ale muzicii de azi.

Ediția a treia a „Întâlnirilor Muzicii Noi” are loc în acest an, 1999 – atât de frământat și de contradictoriu – sub semnul reunirii muzicii cu spiritul timpului nostru. Programul este conceput pe coordonatele reflectării într-o și mai mare măsură a sonurilor contemporane în aliaj cu ideea de vizualizare, de realizare a unui mare spectacol de muzică contemporană cu „acte” reprezentate de concerte, recitaluri, balet contemporan, elemente de teatru instrumental, totul subsumat „ieșirii” muzicii în „cetate”, întâlnirii sale cu omul contemporan, cu mintea și sufletul său însetate de armonie și înțelegere.

Sorin LERESCU, Caietul-program al Festivalului Internațional ÎNTÂLNIRILE MUZICII NOI: 2000


MIERCURI, 14 iulie 1999

Teatrul „Maria Filotti"


Ora 13 - CONFERINȚĂ DE PRESĂ


Ora 17.30 - CONCERTUL Ansamblului de Percuție „GAME" al Universității de Muzică din București, condus de Alexandru MATEI
Membrii ansamblului: Alexandru ANASTASIU, Cristian BUDESCU, Alexandru ROGALSKI, Alexandru STURZU, Alexandru MATEI

În program:
Liviu Dănceanu - Game
Sorin Lerescu - Solo-Multipli
Iannis Xenakis - Rebonds
J.W. Ter Maat - Latin Mouvements
Siegfried Fink - Ate Logo
Alice Gomez - Rain Dance (aranjament Alexandru Matei)


ORA 19,30 - CONCERTUL Ansamblului „ARS POETICA” din Chișinău, Republica Moldova
Director artistic: Ghenadie CIOBANU
Dirijor: Oleg PALYMSKI
Iulian GOGU (flaut), Vasile HĂBĂȘESCU (oboi), Mihai COREȚCHI (clarinet), Veaceslav DRĂGOI (fagot), Ludmila AMELINA (percuție), Irina CEREMUS (vioară), Olga MENSENIN (violoncel)

În program:
Dmitri Kitsenko - Concerto
Iulian Gogu - Expectation
Oleg Palymski - Given
Vladimir Beleaev - Cvintet
Ghenadie Ciobanu - Studiu sonor nr.3



JOI, 15 iulie 1999

Teatrul „Maria Filotti"


Ora 11 - COLOCVIU DE CRITICĂ MUZICALĂ - Tema: „MUZICILE ARHETIPALE"
Participă compozitorii: Ghenadie CIOBANU, Ministrul Culturii al Republicii Moldova, președintele Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din Republica Moldova; Nicolae BRÎNDUȘ, președintele Secțiunii Naționale Române a Societății Internaționale de Muzică Contemporană; Sorin LERESCU, directorul artistic al Festivalului Internațional „Întâlnirile muzicii noi"; Fred POPOVICI, consilier în Ministerul Culturii; muzicologul Pavel PUȘCAȘ, Academia de Muzică „Gh. Dima” din Cluj-Napoca; prof. Gheorghe VASILE, consilier-șef al Inspectoratului pentru Cultură al Județului Brăila.


Ora 19 - RECITAL DE PIAN: KIYOSHI ASANO (Japonia)

În program:
Akira Ifukube - Piano Suite 1.BON-ODORI, Nocturnal dance of the Bon-Festival 2.TANABATA, Fete of Yega 3.NAGASHI, Profane minstrel 4.NEBUTA, Festival ballad
Toru Takemitsu - Rain Tree Sketch
Soumei Sato - Litania for Pianist
Masami Kimura - Cantus Arborum (primă audiție absolută)
Akio Yashiro - Sonate pour Piano



VINERI, 16 iulie 1999

Teatrul „Maria Filotti"


Ora 17- Compania „CONTEMP" a Teatrului de Operetă „Ion Dacian” din București
„VIAȚA - O CĂLĂTORIE” - spectacol de dans contemporan

Coregrafia: Adina Elena CEZAR și Liliana IORGULESCU
Regia artistică: Adina Elena CEZAR
Soliști: Liliana IORGULESCU, Alina LAZĂR, Claudia CODÎRLEANU, Ana Maria VĂDUVA, Simona CREȚEANU, Marius ONOFREI, Călin CONTRAȘ

Muzică de:
Adrian Iorgulescu - Cvartetul de coarde nr. 2
Claude Debussy - Des pas sur la neige; Scherzo
Frederic Chopin -3 nocturnes (No.5 en fa# mineur Op.15 No.2; No.1 en sib mineur Op.15 No.1; No.4 en fa Majeur Op.15 No.1)
Sorin Lerescu - Reflex Quattro


Ora 18,30 - RECITAL DE PIAN: Ilinca DUMITRESCU
„Decenii contemporane” - America Latină

În program:
Salvador Ranieri (Argentina) - 3 Bagatele: Allegretto scherzoso, Adagio misterioso, Allegro assai
Irma Urteaga (Argentina) - Variațiuni pe o temă din cantata „Llega la noche” de Beatriz Sosnik (1997)
Norma Lado (Argentina) - Cuatro imagenes infantiles": Cuento ("Poveste"), Juguetes ("Jucării"), Cancion de cuna ("Cântec de leagăn"), Travesura ("Poznă")
Alberto Ginastera (Argentina) - Dans creol (din ciclul „12 Preludii americane” op. 12)
Allen Torres (Costa Rica) - Vals de aniversario (1995), Pieza azul (1983), Ana Lucia (1996)
Adrian Ortiz Rivera (Costa Rica) - Fusion (1995)
Otto Castro (Costa Rica) - Luces de los bosques en reflejos con el agua (1993)
Carlos Escalante Macaya (Costa Rica) - Acuarela I
Julio Reyes (Columbia) - Bambuco (1991)



SÂMBĂTĂ, 17 iulie 1999
Teatrul „Maria Filotti"


Ora 18,30 - CONCERTUL Grupului de Muzică Nouă TRAIECT din BUCUREȘTI

Conducerea muzicală: Sorin LERESCU
Viorica NAGY (violoncel), Cătălin Țuțuianu (vioară), Georgeta Scurtu (percuție), Andrei PODLACHA (pian), Leonard Pădureț (trombon), Alexandru HANGANU (flaut), Răzvan GACHE (clarinet)

În program:
Nicolae Brînduș - K-N Comment 1999
Maia Ciobanu - OSTINATO II
Fred Popovici - Itinéraires a l'interior du son II
George Balint - Suite pour piano (primă audiție absolută)
Octavian Nemescu - Spectacol pentru o clipă
Dan Dediu - Idyll, Choral und Guerrilla op.77


Ora 20 - RECITAL EXTRAORDINAR JOHNNY RĂDUCANU, invitată Teodora ENACHE
„Sonuri contemporane de jazz”


* Sursa informațiilor: Caietul-Program al festivalului.


[Festival]
Copyright: cIMeC 1999