| 90. Bucureşti Punct: Centrul Istoric – Str. Lipscani nr. 86-88 şi str. Gabroveni nr. 51-53, Hanul Gabroveni Cod sit: 179132.112 Autorizaţia de cercetare arheologică preventivă nr. 202/2010 Colectiv: Emil Lupu - responsabil, Raluca-Georgeta Iosipescu, Cosmin-Gheorghe Moise, Ciprian Sandu (INP) Clădirea care este acum denumită „Hanul Gabroveni”, conform LMI din 2004 şi 2010, nu a purtat de fapt niciodată acest nume, de la construire şi până la redactarea primei liste a monumentelor, din anul 1976. După marele incendiu din aprilie 1847, Constantin Hagi Tudorachi (fiul lui Tudor), cumpără proprietăţile unor vecin armeni (Hagi Kervorok şi Hagi Agop) şi, posibil, cea a lui Ghinea Şalvaragiul, construind actuala clădire (la nivel de pivniţe şi parter), înaintea anului 1852, când ea deja apare pe planul Borroczyn. Primele cercetări arheologice au fost efectuate între anii 1967 şi 1974, în interiorul fostului „Han Hagi Tudorachi”, de către Panait I. Panait. În anul 2008 a fost realizată o săpătură arheologică pe tot traseul străzilor Lipscani şi Gabroveni, cu această ocazie fiind surprinsă prezenţa unei intrări vechi în pivniţă, dinspre strada Lipscani. În campania anului 2010 au fost efectuate opt secţiuni arheologice şi zece casete, fiind urmărită stabilirea planimetriei acestei clădiri, datarea ei cât mai strictă şi stabilirea eventualelor etape constructive şi recuperarea eventualelor complexe arheologice mai vechi. Există trei zone cu stratigrafie total diferită, una de cealaltă. Prima este cea a spaţiului viran de la nr. 88. Cercetarea arheologică realizată prin trei secţiuni a stabilit că practic întreg perimetrul este alcătuit dintr-un strat foarte gros de moloz, rezultat din demolarea clădirilor existente anterior şi din umplerea cu el a fostelor pivniţe. Stratul este gros de peste 2,5 m (faţă de nivelul de călcare actual). A doua zonă este cea a parterului fostului han (zona traveei centrale). Sub nivelul de călcare actual, reprezentat de cuburi bazaltice aşezate la sfârşitul sec. al XIX-lea a fost descoperit in situ un nivel de construire al etajului, ce suprapune un pavaj anterior, realizat din bolovani de râu. Acolo unde pavajul a fost demontat, apare un strat de moloz de demolare şi un strat gros de pământ purtat cu fragmente de cărămizi şi mortar, aparţinând unei nivelări de sec. XIX. El se aşeza pe o şapă groasă de mortar din var şi nisip, aparţinând unei etape vechi de construire (probabil de sec. XVIII sau început de sec. XIX), sub care nu a coborât intervenţia arheologică. A treia zonă este cea din corpurile de pivniţe (traveea estică şi cea vestică). Aici situaţia stratigrafică a fost tragic simplificată cu ocazia decapărilor executate în anii 1997-1998 (probabil fără supraveghere arheologică). S-a constatat că aproape toată suprafaţa a fost decapată, până sub nivelul de construire al pivniţelor, în toate zonele cercetate. Această „sistematizare verticală” a dus la dispariţia tuturor straturilor arheologice cu excepţia părţilor inferioare ale unor complexe medievale, anterioare clădirilor de zid. În cursul anului 2009, în actuala curte de la nr. poştal Gabroveni 53 au fost efectuate lucrări de hidroizolare a fundaţiei clădirii de pe strada Gabroveni nr. 55, care au presupus lucrări adânci de săpătură. Probabil cu această ocazie au ajuns în stratul de moloz, scos din SI, mai multe fragmente ceramice aparţinând sec. VII - VIII (cultura Ipoteşti-Ciurel). Aceasta ne determină să afirmăm că în zona curţii de pe Lipscani 88 şi Gabroveni 53 poate exista un orizont arheologic din această perioadă. În ce priveşte curtea actuală, stratul de moloz rezultat din demolarea părţilor supraterane ale clădirilor de la nr. 88 (strada Lipscani) şi 53 (strada Gabroveni), cât şi cel obţinut din lucrările de construire şi reabilitare ale clădirilor de la nr. 90 (strada Lipscani) şi 55 (strada Gabroveni), având o grosime ce ajunge şi la 3 m, netasat, a reprezentat un real pericol şi a împiedicat ajungerea la eventuale depuneri arheologice mai vechi. De aceea, pentru stabilirea potenţialului arheologic din acest perimetru este necesară mai întâi o decapare a stratului de moloz, numai sub supraveghere arheologică. În ce priveşte perimetrul fostului „Han Hagi Tudorachi”, în epoca medievală acesta a fost ocupat de mai multe amenajări antropice. O parte dintre acestea au fost puse în evidenţă de cercetarea arheologică din anii 1967-1974. Având în vedere că cercetarea arheologică, atunci ca şi acum, a fost posibilă mai ales în pivniţele din zona de nord a „Hanului Hagi Tudorachi”, acolo au şi fost descoperite complexe arheologice medievale. Din acestea se păstrau doar părţile lor subterane, adânc săpate în pământul steril, care nu au fost astfel afectate la realizarea gropilor pentru construirea pivniţelor de sub han. Aceste complexe au un caracter modest, putând fi uşor considerate gropi menajere, sau pivniţele unor construcţii supraterane ce nu vor putea fi niciodată descrise. Prezenţa constantă a acestor complexe în corpurile de pivniţă D, E, H şi A şi M, ar conduce la cea maifacilă interpretare că ar jalona traseele a două uliţe medievale, ale căror trame au fost moştenite de străzile Gabroveni şi Lipscani. Planimetria lor va trebui însă revăzută după cercetarea arheologică a zonei centrale a hanului. Cu siguranţă ele marchează etapa medievală a oraşului Bucureşti, adică a unor locuinţe caracterizate probabil mai ales prin precaritatea materialelor din care erau ridicate (lutul şi lemnul); vecinătatea Curţii Domneşti nu a determinat un nivel ridicat de urbanizare sau o stabilitate ridicată a locuirii. Aceasta ar fi caracteristica acestei etape antropice, datată larg în sec. XV - XVII, extrem de importantă pentru cunoaşterea începuturilor urbane şi extrem de puţin cunoscută încă. Următoarea etapă ar putea aparţine sec. al XVIII-lea, conform datărilor propuse cu ocazia cercetărilor din anii 1967-1974. Acesteia îi aparţine o construcţie cu două corpuri de pivniţă (B şi O). În mod cert, peste acestea era ridicat cel puţin un parter, cu cel mai probabil rol comercial. În această etapă de cercetare, este imposibil de spus pe unde era realizat accesul, de la parter, în cele două corpuri de pivniţă. Comunicarea între ele era realizată pe sub două arce dublouri, păstrate încă în structura montantului dintre pivniţele B şi O. Cele două pivniţe erau acoperite cu bolţi semicilindrice, acum dispărute începând de la nivelul naşterii lor. Construcţiile din această etapă au fost realizate temeinic, din cărămizi de epocă bine lucrate. Este foarte probabil ca, în această etapă să fi existat deja o aliniere a clădirilor din această zonă. O altă pivniţă la fel de veche, identificată parţial la nivel de fundaţii (în pivniţa H) şi de elevaţii (pivniţa I şi J), a funcţionat tot în sec. al XVIII-lea. Ea avea acces dinspre S, prin actuala pivniţă I, pe o scară sau un gârlici, cu o altă pantă decât cel păstrat acum. Pentru a stabili datarea acestei pivniţe, va fi necesară cercetarea arheologică a suprafeţei K, încă încărcată de gunoaie de epocă contemporană. După părerea noastră, în cursul sec. al XVIII-lea şi în prima jumătate a sec. al XIX, pe locul „Hanului Hagi Tudorachi” au funcţionat două clădiri, independent una de cealaltă. Una se afla pe amplasamentul pivniţelor O şi B, iar cealaltă pe amplasamentul pivniţelor I, J şi H. Pe locul curţii actuale se aflau alte două construcţii subterane, independente de acestea: una era aliniată la frontul de clădiri de pe strada Lipscani, având peretele de V adosat la pivniţa H-I, iar cealaltă era aliniată la frontul de pe strada Gabroveni. Aceasta din urmă avea aproximativ 20 de metri lungime, iar peretele său de V se mai păstrează şi acum, fiind preluat ca montant al pivniţei L. Nivelul de călcare din interiorul pivniţei B era cu până la 1,55 m mai jos facă de cel actual. În depozitul de moloz creat prin demolarea parţială a pivniţei B au fost descoperite fragmente de olane şi de cahle-placă micasate cu faţa închisă. Aşadar, încăperile de locuit supraterane aveau acoperiş din ţiglă şi erau dotate cu sobe cu cahle. Actuala clădire a „Hanului Hagi Tudorachi” a fost construită după marele incendiu din ziua de Paşti a anului 1847. Pentru prima dată apare consemnată în planul Borroczyn din 1852 şi purta denumirea de „Hanul Hagi Tudorache”. Potrivit documentelor de epocă, hanul a fost construit de acest negustor, pe terenuri şi pe amplasamentul unor pivniţe arse, cumpărate de la mai mulţi negustori armeni (Hagi Kervorok şi Hagi Agop), care cereau aprobare în iunie 1847 să rezidească două bolţi în uliţa Lipscanilor. E posibil ca bolţile pivniţelor O şi B să se fi prăbuşit în timpul marelui incendiu. Constructorii au hotărât să renunţe la pivniţa O, pe care au umplut-o cu molozul rezultat din curăţarea terenului. Au reconstruit bolta în leagăn ce acoperea pivniţa iniţială B, dar au ridicat în prealabil montanţii de V şi E cu încă cel puţin 0,50 m, astfel că în zona cheii de boltă, nivelul extradosului era cu cel puţin 1 m mai ridicat decât nivelul de călcare stabilit pentru curtea interioară ce a înlocuit pivniţa O. Faptul că bolta în leagăn ce acoperă acum pivniţele B şi Ceste continuă, fără rost de adosare acolo unde se sfârşea iniţial pivniţa B, este o dovadă. Analiza de parament din zona C8 este iarăşi dovada ridicării nivelului bolţii. Rostul acestei ridicări a boţii este dat de practicarea unor ferestre de aerisire şi vizitare a spaţiului interior al pivniţei, dinspre curtea interioară. În paralel, la E de pivniţa O a fost realizată o travee estică de pivniţă (L şi M). La peretele de E al pivniţei O a fost adosat un zid nou, cu rost de montant, iar la peretele de V al pivniţei deja existentă în actuala curte, a fost adosat un alt zid cu rost de montant, cu grosimea unei cărămizi de epocă pusă pe lat. Între cele două structuri de zidărie a rămas un rost umplut cu pământ neumblat, observat începând din 1998, când acest placaj de cărămizi a început să se macine. Pe cei doi montanţi rezultaţi se sprijinea o boltă în leagăn. Astfel a apărut o nouă pivniţă L. Pentru comunicarea între cele două travee de pivniţe, a fost construită pivniţa de legătură P. Corpurile de pivniţă A şi M sunt contemporane cu pivniţa L. Deoarece mari suprafeţe ale „Hanului Hagi Tudorachi” sunt folosite pentru lucrări de sprijinire provizorie, nu au putut fi efectuate săpături arheologice unde se impunea. Pericolul de prăbuşire a unor structuri din construcţie era de asemenea foarte mare. Pe toată suprafaţa pivniţei M exista o şapă groasă de beton care nu putea fi spartă fără a produce trepidaţii. În curtea actuală un strat gros de moloz a împiedicat adâncirea săpăturii arheologice peste 2 metri. Din aceste motive nu au putu fi rezolvate o serie de probleme de cronologie a monumentului. Nu a putut fi stabilită planimetria clădirii de pe strada Gabroveni 53, care a funcţionat contemporan cu prima clădire de zid de sub actualul han (pivniţele B şi O). Aceasta era o construcţie alcătuită din parter şi pivniţă, din zidărie de cărămidă legată cu mortar de var şi nisip şi funcţiona deja, cel puţin în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Nu a putut fi stabilită planimetria clădirii adosată la pivniţa alcătuită din compartimentele G, F, H, I, J. Pentru stabilirea raportului cronologic între cele două construcţii este necesară investigarea arheologică între SII şi latura estică a hanului. Nu a putut fi stabilit accesul în pivniţele B-O din exterior. Este foarte probabil ca acesta să se fi realizat dinspre N, însă cercetarea din sectorul casetei 6 nu a putut fi extinsă în această etapă. Nu a putut fi stabilită relaţia dintre corpul nord-vestic de pivniţă (pivniţele D şi E) şi restul complexului. Pentru aceasta ar fi necesară cercetarea arheologică în capătul de N al curţii interioare a hanului. Nu a putut fi cercetat sectorul K de pivniţă, deoarece prin această zone este realizată circulaţia personalului muncitor şi aprovizionarea cu materiale a şantierului de restaurare. Întregul material arheologic descoperit a fost triat, spălat, etichetat şi fotografiat, fiind depozitat la sediul INP în vederea prelucrării ştiinţifice. Abstract In 2010 we made archaeological investigations of the building wrongly called “Gabroveni Inn”, which established that there were dwellings in that place, with deeper floors, dating from the beginning of urban life in Bucharest. In the 18th century, on this place there was a building with commercial role, from which it was possible to investigate only two caves, and another part of the building, with a single cave. The actual building was erected between 1847 and 1852. |