INTRODUCERE

Tehnica de fabricaţie

Bolurile elenistice cu decor în relief erau făcute în tipare, interiorul fiind modelat la roată. Buzele şi, uneori, cercurile proeminente, care ţin loc de picior erau, de asemenea, realizate la roată şi lipite de partea deja turnată. Din această cauză, profilul lor nu are nici o semnificaţie cronologică, totul depinzând de îndemânarea sau fantezia olarului. Singura observaţie care se poate face este că bolurile ioniene au întotdeauna buza trasă spre interior, iar cele din alte centre de producţie au buza dreaptă sau evazată.

Tiparul era realizat la roată, având în exterior forma unui bol. Când argila era încă moale, decorul era aplicat în interior cu ajutorul unor poansoane de lut sau, poate, de lemn sau metal, ori cu un rulou. Unele iscălituri, cum sunt cele ale lui Menemakhos, PA, Kirbeis, Zenodotos, sunt în relief, ceea ce presupune că erau făcute cu tiparul. Altele, ca cele ale lui Philon sau Athenaios, erau schiţate, cu ajutorul unei dăltiţe, în lutul încă moale al vasului, după ce era scos din tipar. Graffiti erau gravaţi, în general, pe buză, după ardere. În ceea ce priveşte firnisul, care acoperea toată suprafaţa bolurilor, cu excepţia celui atenian, el este mai degrabă o cuvertă, deseori mată.

Denumire

Denumirea aparţinând vaselor acestei categorii ceramice a variat de la o epocă la alta, în funcţie de stadiul cercetărilor. Au fost numite iniţial “boluri megariene”, crezându-se greşit că au fost produse la Megara (mai târziu s-a dovedit că erau, de fapt, ateniene). Apoi, celor asemănătoare cu piesele descoperite din abundenţă la Delos li s-a spus “deliene” (astăzi ştim că ele provin din ateliere ioniene). S-a încercat chiar şi o identificare a numelui grecesc γυάλας (boluri folosite de megarieni), ήμίτομος (boluri semisferice făcute la roată) sau κόνδυ (nume folosit pentru vase confecţionate din metale preţioase)¹. Cum nici una dintre aceste denumiri nu este exactă, am preferat să folosim în lucrare termenul “boluri elenistice cu decor în relief”.

Cronologie

Cronologia bolurilor elenistice cu decor în relief este destul de vagă, producţia lor încadrându-se între ultimul sfert al sec. III a. Chr. şi primele decenii ale sec. I a. Chr.

Prezentăm mai jos o listă cu siturile în care perioada de fabricare a acestor vase a putut fi stabilită cu mai multă precizie.

Atena: 224/223 - 86 a. Chr.².

Corint: ultimul sfert al sec. III a. Chr. - 146 a. Chr.

Argos: ultimul sfert al sec. III - începutul sec. I a. Chr.

Sparta: sfârşitul sec. III - începutul sec II a. Chr. Nu se cunoaşte momentul încetării producţiei.

Gortys: sfârşitul sec. III - începutul sec. II - sfârşitul sec. II a. Chr.

Elis şi Olympia: cca 130 - 80 a. Chr.³.

Atelierele ioniene prezente la Delos: 166 - 69 a. Chr.⁴.

Pergamon: sfârşitul sec. III - sfârşitul sec. II a. Chr. (cca 125 a. Chr.)⁵.

Tarsus: sfârşitul sec. III - începutul sec. II - sfârşitul sec. II a. Chr. (?)⁶.

Italia: începutul sec. II - 50 a. Chr.⁷.

Istoricul cercetărilor

Primul care s-a ocupat de această categorie ceramică, de la începuturile sale până în epoca romană, a fost F. Courby, care în lucrarea sa⁸ prezintă o foarte bogată informaţie şi chiar reuşeşte să rezolve unele din problemele fundamentale pe care le ridica această producţie de artă şi artizanat. Un pas înainte îl va face H.A. Thompson, care, descoperind astfel de vase în complexe închise, le înseriază cronologic şi stilistic, trasând marile linii ale evoluţiei bolurilor cu relief atice⁹.

Urmează apoi o perioadă, destul de îndelungată, în care cercetarea privitoare la acest tip ceramic stagnează, vasele fiind clasate în mod tradiţional numai după criterii iconografice¹⁰. Marea cotitură se va face în anul 1977, când apare lucrarea monumentală a lui A. Laumonier despre bolurile ioniene descoperite la Delos¹¹, urmată în 1978 de cea a lui G. Siebert, referitoare la cele produse în Peloponez¹².

Pentru prima oară, materialul este grupat pe ateliere de olari. Acest lucru a fost posibil pornindu-se de la observaţia că deşi multe dintre motivele ornamentale aparţin unui repertoriu comun întregii koiné elenistice, ele sunt cu totul excepţional identice la doi olari diferiţi. Dacă unele decoruri mai deosebite circulă de la o regiune la alta, de la un atelier la altul, ornamentele secundare de pe borduri, panse sau din medalionul care ornează fundul vaselor nu sunt niciodată copiate, constituind adevărate ticuri de atelier. De aceea, ele pot fi considerate drept criterii de identificare, fiind tot atât de sigure ca şi semnăturile. Ipoteza împrumutării poansoanelor şi tiparelor, a copierii sau chiar a furtului lor nu este exclusă nici de Laumonier¹³, nici de Siebert¹⁴, dar cu observaţia că nu se practica în mod curent, limitându-se doar la motivele mai deosebite. Ceea ce contează însă este combinarea lor, compoziţia artistică a vasului.

Noua metodologie de abordare a studiului bolurilor cu decor în relief a dat un nou impuls cercetării lor. Astfel clasate după noile criterii sunt publicate bolurile ateniene descoperite în agora¹⁵, bolurile ioniene de la Iasos¹⁶ şi Berenice¹⁷, bolurile produse la Pella¹⁸, bolurile milesiene¹⁹, bolurile din Efes²⁰, bolurile ioniene şi sud-siriene - nord-palestiniene de la Tel Dor²¹, bolurile italiote²² şi, în sfârşit, o apariţie de ultimă oră, bolurile din Olympia²³.

Dacă ne uităm la această listă, pe care nu avem pretenţia să o socotim completă, dar care oglindeşte destul de bine realitatea, ne dăm seama că în raport cu cantitatea imensă a materialului ceramic de acest tip, descoperit în bazinul Mediteranei şi al Mării Negre, publicaţiile moderne sunt insuficiente. Multe dintre studiile vechi ar trebui reluate şi actualizate, iar piesele inedite ar trebui scoase la lumină.

În ceea ce priveşte stadiul cercetării în ţara noastră a acestei categorii de vase, putem spune că până în prezent el a rămas la un nivel incipient.

Înainte de război, Th. Sauciuc-Săveanu publică în rapoartele preliminare de săpătură de la Callatis mai multe fragmente de boluri cu decor în relief, însoţite de o descriere sumară²⁴. În 1966, P. Alexandrescu prezintă în Histria II materialul provenit din necropola tumulară histriană. Printre obiectele de inventar se remarcă şi existenţa unor piese de acest tip²⁵. El este urmat, în 1967, de M. Bucovală cu mormintele elenistice de la Tomis, care, de asemenea, conţineau această categorie de vase²⁶, şi de Irina Casan-Franga, ce încearcă o clasificare generală a descoperirilor de la Histria, în funcţie de decor, fără parcurgerea întregului material²⁷. În sfârşit, în 1969, apare un articol de pionerat al lui R. Ocheşeanu, care studiază 28 de boluri întregi sau fragmentare găsite la Tomis (aceleaşi pe care le publicase mai sumar M. Bucovală) şi Callatis, încercând atribuirea lor unor centre ale lumii antice²⁸. Din păcate, lista noastră se opreşte aici. De mult mai multă atenţie s-au bucurat imitaţiile getice ale acestei categorii ceramice descoperite în Câmpia Română^[32].

Lotul histrian

Materialul de la Histria, care constituie obiectul studiului de faţă, se află într-o situaţie oarecum specială, în raport cu cel descoperit în alte situri arheologice. În marea lui majoritate, el provine din săpăturile Marcelle şi Scarlat Lambrino, efectuate în anii 1927 - 1942. Însă dispariţia carnetelor de săpătură ne împiedică să aflăm unde anume au fost găsite. În introducerea la cartea sa despre vasele arhaice de la Histria, Marcelle Lambrino spune că a făcut trei sondaje - A, B, C -, pornind de la ultimele niveluri romane târzii şi coborînd în adâncime până la stratul de pământ care acoperea iniţial stânca. Ele sunt marcate pe fotografia aeriană reprodusă la începutul cărţii, fiind plasate: A în zona sacră, B în dreptul bazilicii aflate lângă zidul de incintă roman târziu, în sud-estul cetăţii, şi C într-o zonă aflată undeva în spatele termelor^[33]. Nu ne rămâne decât să presupunem că marea majoritate a fragmentelor de boluri cu decor în relief au fost descoperite în unul din aceste sondaje sau în toate trei.

Hazardul a făcut ca săpăturile sistematice reluate la Histria după război să nu ne mai ofere decât foarte puţine piese. Ele au fost găsite în cursul cercetărilor efectuate pe platoul de vest al cetăţii, în ultimele două niveluri elenistice (în sectoarele X şi “Pescărie”³¹), datate în sec. II a. Chr. şi sfârşitul sec. II - începutul sec. I a. Chr. şi în necropola tumulară, în contexte datate 200 - 180 a. Chr. şi mijlocul sec. II a. Chr.³².

Tehnica de redactare a catalogului

Catalogul este structurat pe ateliere şi, acolo unde acestea nu au putut fi determinate, pe centre de producţie. Am început cu atelierele microasiatice, care sunt cele mai numeroase la Histria, şi am continuat cu cele pontice şi ateniene. La sfârşitul atelierelor ioniene, cele mai bine reprezentate în lotul nostru, am introdus un capitol Varia, în care sunt incluse piesele sigur ioniene, dar care din lipsa unor elemente specifice nu au putut fi încadrate în nici o oficină. La fel am procedat şi la sfârşitul întregului catalog, unde capitolul Varia incerta grupează fragmentele ceramice mai semnificative, al căror centru de producţie nu a putut fi determinat.

Fiecare atelier este precedat de o introducere în care sunt enumerate criteriile ce ne-au servit la înseriere. Se discută, de asemenea, şi aria de distribuţie, cu respectivele indicaţii bibliografice.

Inventarierea făcându-se în etape diferite şi inegal, ne aflăm în situaţia de a avea piese cu un singur număr de inventar, cel dinainte de război sau cel dat prin anii ‘50, care are întotdeauna în faţă un V, indicativul Dobrogei, sau cu ambele. Există fragmente care nu au fost deloc inventariate şi care au primit de la noi un număr de la 1 la 1 187. Toate numerele de inventar sunt aşezate între paranteze, pentru a nu fi confundate cu numerele de ordine, care sunt de la 1 la 711.

Apartenenţa bolurilor la unul sau altul din loturile histriene este indicată la începutul fiecărei înregistrări, la fel ca şi planşa unde sunt ilustrate.

Descrierea decorului s-a făcut întotdeauna de la bordură spre bază şi de la stânga spre dreapta.

Măsurătorile sunt date în centimetri, diametrele fiind stabilite în raport cu marginea exterioară a buzelor sau a inelelor care înconjoară fundul vaselor. Când spunem “dim.: 3,7 x 4,2” înseamnă că nu avem nici înălţimea, nici diametrul exact al pieselor, aceste cifre reprezentând, practic, lungimea şi lăţimea fragmentelor. Planşele sunt în exclusivitate fotografice, piesele fiind redate la scara 1/1. Cu câteva excepţii, care au alături scara reprezentată grafic. Cu toate strădaniile noastre nu am reuşit să convingem nici un desenator să realizeze migăloasele, dar mult mai descifrabilele imagini desenate. Sperăm ca în viitor să obţinem măcar un repertoriu al principalelor decoruri caracteristice fiecărui atelier sau centru de producţie.

La finalul lucrării am anexat un plan al Histriei cu principalele locuri de descoperire ale bolurilor cu decor în relief şi câteva hărţi cu ariile de difuzare ale produselor atelierelor şi centrelor de producţie prezente la Histria.

Convenţii:

dim.: dimensiuni;

diam.: diametru;

î. păstrată: înălţimea păstrată.

---

¹ Vezi discuţia la S. Rotroff, 1982, p. 2-3.

² Op. cit., p. 9-13 şi p. 86.

³ G. Siebert, 1978, p. 159-180.

⁴ A. Laumonier, 1977, p. 7.

⁵ G. de Luca, AvP, XI, 1, nr. 158, pl. 43; nr. 340-361, pl. 55, pl. 57 (fazele 8-12 din construcţia Asklepieion-ului).

⁶ Tarsus, I, p. 163.

⁷ P. Puppo, 1995, p. 29-30.

⁸ F. Courby, 1922.

⁹ H.A. Thompson, Hesperia, III, 1934, p. 311-480.

¹⁰ Acest criteriu a fost adoptat de W. Schwabacher, AJA, 45, 1941, p. 182-228.

¹¹ A. Laumonier, 1977.

¹² G. Siebert, 1978.

¹³ A. Laumonier, BCH, Suppl. I, 1973, p. 256, 261.

¹⁴ G. Siebert, 1978, p. 6-7.

¹⁵ S. Rotroff, 1982.

¹⁶ R. Pierobon, Bolletino d’Arte, Suppl. al N. 31-32, p. 83-99.

¹⁷ P.M. Kenrick, 1985, p. 104-115, pl. VII-X.

¹⁸ I.M. Akamates, 1993.

¹⁹ A.U. Kossatz, 1990.

²⁰ V. Mitsopoulos-Leon, Ephesos, IX, 2/2, p. 67-74, pl. 76-88.

²¹ R. Rosenthal-Heginbottom, Acts of the Niebórow Pottery Workshop, 1993, p. 365-375, pl. 1-20.

²² P. Puppo, 1995.

²³ U. Hausmann, 1996.

²⁴ Th. Sauciuc-Săveanu, Dacia I-X, 1924 - 1945.

²⁵ P. Alexandrescu, Histria, II, 1966, T XXVI, 1, 2, 3, p. 190, pl. 79, 94; T XXXVII, 10, 27, p. 194, 196, pl. 97.

²⁶ M. Bucovală, Necropolele elenistice..., 1967, 28 a, e, p. 39; 32 f, g, p. 45, 46; 34 g, p. 53, 54; 36 d, p. 56; 37 c, p. 57, 58; 41 c, p. 65; 47 d, p. 76, 77; 48 c, p. 79; 48 i, p. 92, 93.

²⁷ I. Casan-Franga, Contribuţii cu privire la cunoaşterea ceramicii geto-dacice. Cupele “deliene” getice de pe teritoriul României, ArhMold, V, 1967, p. 8-16.

²⁸ R. Ocheşeanu, Pontice, 2, p. 209-243.

^[32] Irina Casan-Franga, op. cit., p. 16-35; A. Vulpe, Marieta Gheorghiţă, Dacia, N.S., XX, 1976, p. 167-198; Mioara Turcu, Dacia, N.S., XX, 1976, p. 199-205.

^[33] M. Lambrino, 1938, p. 14 şi fig. 1.

³¹ Al. Suceveanu, MCA, IX, 1970, p. 210-211.

³² P. Alexandrescu, op. cit.