Home Page Back

Raport de cercetare arheologică


Anul     1999
Epoca     Epoca medievală (sec. XIII -XVIII); Epoca romană târzie (sec. IV - VIII); 
Categorie     Apărare (construcții defensive); 
Tip sit     cetate; 
Judet     Hunedoara
Localitate     Orăștie
Comuna     mun. Orăștie
Punct     Cetate
Sector     
Toponim     
Colectiv     conf. univ. dr. Zeno Karl Pinter, asist. univ. Ioan Marian Țiplic, ULB Sibiu
Colectiv sector     
Cod RAN     87647.01
Raport     În campania anului 1999 s-au continuat cercetările arheologice în zona de nord-vest a curții cetății și s-a trasat o casetă pe colțul fostului Colegiu Kun, actualmente spital. S30/1999 - paralelă cu S28/1998, lăsându-se un martor de 0,50 m. - cu dimensiunile de 10x2 m, a fost trasată pentru a surprinde ductul zidului ce a fost descoperit în campania 1998, zid presupus a face parte din clădirea primăriei medievale. S-a putut constata că acest zid se închide în caroul 9 cu un altul dar a cărui fundație este mai puțin adâncă. Pe baza materialelor descoperite nu s-a putut clarifica definitiv situația acestor ziduri, urmând ca cercetările viitoare să elucideze problema. C1/1999 (2x3 m.) a fost trasată pentru cercetarea detaliată a monumentului funerar roman refolosit în fundația zidului spitalului. În urma cercetărilor s-a putut constata că acest altar este anepigraf, fiind așezat direct pe fundația turnului de poartă, refolosită și ea la construirea colegiului Kun - actualul spital. Totodată s-a surprins și colțul de nord-est al turnului de poartă, turn cercetat în campania 1998.
Rezumat     
Bibliografie     
Note Bibliografice     
Sursa     Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor     CIMEC
Limba     RO