Home Page Back

Raport de cercetare arheologică


Șantierul arheologic Turdaș

Anul     1996
Epoca     Neolitic, eneolitic, tranziție la bronz; 
Categorie     Domestic; 
Tip sit     așezare; 
Judet     Hunedoara
Localitate     Turdaș
Comuna     Turdaș
Punct     Luncă
Sector     
Toponim     
Colectiv     Sabin Adrian Luca (ULB Sibiu), Daniela Drăghia (MCDR Deva) Mihai Căstăian (MEIL Orăștie), Aurel Dragotă (ULB Sibiu)
Colectiv sector     
Cod RAN     91697.01
Raport     A cincea campanie arheologică ce vizează studierea sitului arheologic aparținând {epocii neo-eneolitice de la Turdaș-Luncă}, a avut drept scop modelarea unei imagini cât mai reale asupra unei secțiuni stratigrafice cât mai complete a așezării. În consecință s-au trasat și cercetat două secțiuni paralele cu malul Mureșului S1-S2. {Secțiunea S1/1996} a avut dimensiunile de 15 x 2 m, iar secțiunea S2/1996 a avut dimensiunile de 22 x 2 m, fiind trasate la cca. 20 m una de cealaltă. Cele două secțiuni sunt dispuse în partea de E a așezării, către satul Turdaș. Stratigrafia acestora este relevantă pentru situația actuală a sitului arheologic. Se constată existența unui strat de cultură petreștean și a altuia ce aparține culturii Turdaș. Locuințele sunt de suprafață în stratul mai nou și adâncite în cel turdășean. În această campanie au fost cercetate parțial patru locuințe de suprafață și patru bordeie. Campanie a dat materiale deosebit de relevante pentru legăturile culturii Turdaș cu Câmpia Tisei (cultura Tisa I), cu Banatul (Vinca C), cu Transilvania de E și Moldova subcarpatică (cultura Precucuteni) și chiar cu Dobrogea (cultura Hamangia). Alt obiectiv al campaniei anului 1996 a fost cercetarea suprafeței {S3/1996} ce a avut, la trasare, o formă neregulată. S-a cercetat doar continuarea {locuinței 2/1994-1995} de care ne despărțeau 50 cm, ai martorului stratigrafic ce desparte suprafața S3/1996 de suprafața S2/1994-1995. Descoperirile anului 1996 ne-au întărit convingerea că aceasta are un caracter special ({sanctuar?}) deoarece am descoperit un {cap de taur modelat în lut și lipit pe peretele locuinței, încadrat într-o friză de cercuri concentrice}. Acesta se adaugă {complexului de fundare} descoperit anul trecut ce era alcătuit din {râșnițe și dintr-un cap de taur (?), realizat din gresie și greutății de pescuit} din care am descoperit 18 greutăți, dintre care, unele cu semne și simboluri deosebit de relevante pentru viața spirituală a epocii. În aceeași locuință am descoperit și o verigă de cupru și vase mari de provizii. Cercetările anului viitor vor lămuri, sperăm noi, în mod convenabil, locul și rolul locuinței L2 în cadrul așezării petreștene de la Turdaș. Ultimele cinci campanii arheologice de cercetare sistematică a sitului neo-eneolitic de la Turdaș-Luncă, ne-au întărit convingerea că este necesară deschiderea unor suprafețe pentru mai buna înțelegere a interconexiunilor dintre straturile și nivelele acestei mari așezări.
Rezumat     
Bibliografie     
Note Bibliografice     
Sursa     Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor     CIMEC
Limba     RO