|
Raport |
În campania anului 2004 au continuat cercetările asupra necropolei medievale timpurii din acest punct și au fost dezvelite alte 16 morminte, ajungându-se astfel la cifra de 57 de morminte dezvelite până în prezent. Au fost trasate 10 secțiuni - S 37- S 46 în care au fost cercetate și 7 complexe neolitice.
Materialul arheologic din inventarul mormintelor este constituit din ceramică și piese de metal, trebuind remarcată, în acest context, lipsa în continuare a materialului numismatic. În privința pieselor de lemn, piele sau materiale textile lipsa acestora este justificată de aciditatea naturală a solului, care face imposibilă conservarea lor, dar putem bănui prezența acestor materiale în legătură cu piesele de metal de care ar fi trebuit să fie atașate. În ceea ce privește obiectele din ceramică (vase depuse ca ofrandă) numărul lor a crescut, fiind descoperite alte 5 morminte care aveau depuse în zona parietală stângă (M47, M54, M57) și în zona parietală dreaptă (M48, M51) un vas-borcan. Inventarul lui M48 și M57 conține și piese de armament și harnașament (tolbă cu săgeți, scăriță de fier, zăbală), fiind primul mormânt în care inventarul asociat cu vasul depus cu ofrandă alimentară conține astfel de piese.
Inventarul metalic poate fi împărțit pe criterii de funcționalitate în două categorii: piese de podoabă și piese de echipament militar și de harnașament. Piesele de podoabă sunt în general simple și confecționate din metale neferoase (cupru sau bronz și argint) și reprezintă brățări, cercei, inele, zurgălăi, fiind descoperite atât în mormintele de bărbat cât și de femeie. Cerceii, din punct de vedere tipologic, fac parte din același tip reprezentat de brățări, cu secțiune rotundă, diametrul variind foarte puțin în jurul valorii de 30 mm, fiind deschiși și cu capetele ascuțite. Inelele descoperite în campania 2002 se alătură celor descoperite în campaniile anterioare încadrându-se în tipologia prezentată de Z. K. Pinter și S. A. Luca. Se evidențiază o regulă aproape generală în ceea ce privește poziția, în care sunt descoperite brățările în mormintele de bărbat: pe antebrațe în apropierea coatelor. Piesele de echipament militar descoperite sunt reprezentate mai ales de vârfuri de săgeată. Din punctul de vedere al descoperirilor de piese de armament și a pieselor de harnașament în același mormânt relevant este M 48 al cărui inventar este constituit din: tolba cu săgeți, așezată pe partea stângă a defunctului în zona pieptului și a bazinului, iar săgețile sunt cu vârful în sus, scărițe de cavalerie depuse pe tibiile picioarelor, o zăbala articulată aflată lângă laba piciorului drept, diverse piese provenind de la căpăstrul calului și podoabe (cercei și brățări). În mai multe morminte au fost depistate vârfuri de săgeți depuse în mănunchi sau în tolbă.
Din cercetările desfășurate până în prezent, putem spune că avem de a face cu o necropolă în cadrul căreia mormintele sunt organizate în șiruri paralele, lucru caracteristic necropolelor medievale timpurii din prima fază a orizontului Bjelo Brdo. Materialele descoperite în acest punct pot fi încadrate fără dificultate în perioada timpurie a evului mediu transilvănean (prima jumătate a secolului al X-lea și până la începutul secolului al XI-lea), în acest sens existând corespondențe tipologice în mai multe puncte cercetate în spațiul intracarpatic. Încadrarea tipologică și cronologică a necropolei din punct de vedere al cronologiei relative și absolute a fost făcută de Z. K. Pinter și S. A. Luca, fiind vorba de o necropolă caracteristică orizontului Bijelo-Brdo (sf. sec. X - începutul sec. XI) și față de cele afirmate de cei doi autori, pe baza descoperirilor din campania 2002, au apărut unele materiale, ce aduc mai multă exactitate în ceea ce privește cronologia relativă a necropolei. Descoperirea mormintelor cu vas (M47, M48, M51, M54, M57) permite o încadrare cronologică mai strânsă și așează necropola în orizontul cultural din care face parte și necropola de la Alba Iulia Stația de Salvare II. În special vasul descoperit în M51 ne permite o datarea în jurul mijlocului secolului al X-lea, fiind vorba de un vas cu gât canelat și cu două torți laterale.
În perioada 1945-2000 au fost făcute numeroase descoperiri de necropole datate pe baza materialelor descoperite în secolele X-XI: Cluj-Napoca Str. Semenicului1, Cluj-Napoca Str. Plugarior2, Hodoni Pocioroane3, Simeria Veche Săulești, punctul În Vii4, Moldovenești5, Pîclișa6, Deva Micro 157, Ghirbom Gruiul Fierului8, Alba Iulia Stația de Salvare II9, Alba Iulia Str. Arhim. Iuliu Hossu10. Mormintele de la E de Tisa și din Banat aparțin unor luptători din a doua generație care au luat contact cu populația locală din aceste zone și cu cultura materială a acesteia11. Inventarul mormintelor din necropolele menționate mai sus caracterizează populația ungară aflată la a doua generație în spațiul panonic; absența săbiilor, coroborată cu tipul evoluat de scărițe, cu talpa arcuită spre interior, sunt elemente care pledează pentru datarea în a doua jumătate a secolului al X-lea. |