|
Report (in romanian) |
Cea de a 61-a campanie de cercetări arheologice sistematice de la Sucidava, cartierul Celei, orașul Corabia, jud. Olt s-a derulat în intervalul 1-12 iulie 2003.
Au participat studenții Facultății de Istorie-Filosofie-Geografie (Univ. Craiova)1. Menționăm și sprijinul primit din partea Primăriei orașului Corabia, căreia îi adresăm mulțumirile noastre.
Așezarea antică Sucidava s-a născut pe malul stâng al Dunării, într-un punct de contact între valea râului Isker - cu vechiul oraș Oescus, de la S de fluviu - și drumul ce urca de-a lungul Oltului, spre Transilvania.
Cele mai vechi urme de locuire umană datează din neolitic, ele continuând, aproape fără întrerupere, până astăzi. După includerea unei părți a Daciei în Imperiul roman, la Sucidava se va înfiripa o mare așezare civilă. O dată cu retragerea aureliană, romanii vor rezerva Sucidavei un rol strategic, de "cap de pod", fapt ce explică edificarea unei cetăți pe platoul situat la SE de așezarea civilă menționată. Împăratul Constantin cel Mare o va transforma într-o puternică bază militară ce avea misiunea de a proteja podul transdanubian pe care el îl edifică în imediata vecinătate a cetății. Fortificația își va încheia prima etapă de existență sub loviturile hunilor, din anul 447, dar va renaște sub Justinian și va rezista până la atacurile avaro-slave de la sfârșitul secolului al VI-lea. Peste un mileniu, în epoca lui Mihai Viteazul, colțul sud-estic al cetății va fi refăcut și folosit ca punct de rezistență antiotomană.
Pentru prima oară, vestigiile de la Sucidava au fost sumar descrise, la sfârșitul veacului al XVII-lea, de colonelul L.F. de Marsigli, iar la debutul secolului al XIX-lea ele au intrat în atenția unor pasionați colecționari și arheologi diletanți. Primele săpături arheologice științifice au fost realizate în deceniul al șaptelea de francezii G. Boissiere și Ch. Baudry, iar la debutul secolului XX, de către Grigore G.Tocilescu. Din anul 1939 încep la Sucidava campanii de cercetări sistematice, la care vor contribui numeroși arheologi coordonați de Dumitru Tudor.
Cercetările din vara anului 2003 s-au desfășurat în zona cetății romano-bizantine și au vizat trei obiective majore:
- continuarea săpăturii în suprafața 2002 (casetele C 1-C 8), care a fost deschisă în campania precedentă;
- extinderea, spre V, a acestei suprafețe cu încă patru casete (casetele C 9-C 12)
- deschiderea unei casete (C 1/2003), extra muros, în apropierea turnului sud-estic și a porții cetății.
Suprafața 2002. Casetele C1-C8
Reamintim faptul că acest areal este amplasat la aproximativ 8 m E de clădirea cu hipocaust și la o distanță de 1 m V față de ultima secțiune practicată de noi în această zonă, S I/99. Suprafața este alcătuită din opt casete (fiecare măsurând 6 x 6 m), separate prin martori cu lățimea de 1 m. Casetele 1-4 sunt numerotate astfel de la N spre S. La V de ele sunt amplasate casetele 5-8, numerotate de la S spre N. La sfârșitul campaniei precedente, aici a fost înlăturat stratul de umplutură și s-a atins limita superioară a nivelului paleobizantin.
Cercetările din anul 2002 au permis următoarele constatări: în caseta C 1, la o adâncime cuprinsă între 0,75 și 0,90 m a fost surprins traseul unei temelii de zid (denumit zidul A), alcătuită din două laturi care converg în unghi drept. Temelia are lățimea maximă de 0,40 m, înălțimea oscilând între 0,10-0,15 m, și este alcătuită din bucăți de calcar de mărimi variabile, majoritatea cu forme neregulate. Se constată, totuși, și prezența unor blocuri fasonate, fapt ce sugerează că ele ar fi fost recuperate de la o construcție anterioară. Una dintre laturile temeliei este orientată NNE - SSV și are lungimea de 2,90 m (dar capătul său intersectează profilul sudic al casetei). A doua latură, orientată VNV - ESE, a fost surprinsă pe o lungime de 3,30 m, capătul ei părând a fi demantelat. Deasupra primei laturi, pe o lungime de 1,40 m și o înălțime de 0,15-0,20 m, s-a păstrat o porțiune din zidul propriu-zis, alcătuit din două șiruri de fragmente de cărămizi și țigle romane suprapuse pe trei rânduri, fără mortar. Și această manieră constructivă sugerează faptul că ne aflăm în prezența unei amenajări mai puțin elaborate, care înglobează materialele recuperate de la clădiri mai vechi. De altfel, printre numeroasele fragmente de țigle și cărămizi dispuse haotic în jur (și care provin din prăbușirea sa), a fost descoperit un fragment de cărămidă care păstrează o porțiune din cartușul unei ștampile cu literele LVMO, probabil L(egio) V M(acedonica) O[esci], unitate care menține detașamente la Sucidava după evacuarea Daciei2.
Tot din zona acestei construcții provin mai multe fragmente de corn de cervideu, prelucrate primar, cât și un fragment de piepten din os, fapt ce pare a confirma ipoteza noastră mai veche, despre existența, în acest areal, a unui atelier specializat în prelucrarea osului și a cornului.
Tot în caseta C 1, aproximativ la aceeași adâncime, lângă latura scurtă a zidului A, apare o suprafață de pământ albicios și foarte consistent, amestecat din loc în loc cu bucăți de stâncă. Ea pare a indica traseul unui alt zid, total demantelat (denumit zidul B) cu lățimea de cca. 0,80 m. Urmele sale, orientate pe direcția SSV - NNE, sunt surprinse pe o lungime de 5 m. La extremitatea nordică, el cotește spre VNV, intersectându-se cu profilul martorului care separă casetele C 1 și C 8.
În caseta C 2, la 0,90 m este vizibil un nivel format din extrem de multe fragmente de țigle, cărămizi romane și bucăți mari de piatră nefasonată. Printre și sub acestea se conturează traseul unei fundații de zid (denumit zidul C) cu lățimea de 0,40 m, realizată din bucăți de stâncă. Latura orientată ESE - VNV a fost surprinsă pe o lungime de 3,20 m. Capătul său cotește în unghi drept spre NNE, amenajarea continuând pe o lungime de 1,80 m, după care intră în profilul nordic al casetei. Este foarte posibil ca această construcție să fie în relație cu urmele fundației zidului A, din C 1, descrisă mai sus.
În casetele C 2 și C 3, la o adâncime cuprinsă între 0,80-0,90 m, a fost delimitată o podină lutuită, cu grosimea de 7 cm, având formă dreptunghiulară, cu dimensiunile de 3 x 4 m. Amenajarea aparține unei locuințe (L.1/ 2003) ai cărei pereți (lipsiți de orice urmă de fundație) au fost complet distruși. Tot în caseta C 3, la cca. 1,20 m de colțul sud-estic al acesteia, a fost descoperită, la o adâncime de 0,80 m, o porțiune din arealul unei vetre (0,80 x 0,70 m) care continuă și dincolo de peretele estic al casetei. Perimetrul său este mărginit de o zonă, cu lățimea variabilă, care conține foarte multă cenușă.
În caseta C 8, la -0,70 m, s-au evidențiat urmele unui alt zid (zidul D) cu grosimea de aproximativ 0,50 m, realizat din bucăți de stâncă, fără mortar. Zidul iese din peretele martorului estic (care separă casetele C 8 și C 1) și are orientarea ESE - VNV. El este sesizabil pe o lungime de 2,70 m, după care își schimba traseul spre N - NE, direcție în care este intersectat de profilul nordic al casetei. Prin poziția sa, zidul D pare a reprezenta continuarea urmelor zidului demantelat B, din caseta C 1.
În suprafața casetelor C 1-C 8 au mai fost descoperite numeroase fragmente ceramice (majoritatea specifice secolului al VI-lea), fragmente de recipiente din sticlă, o cataramă de bronz de tip "Sucidava", un vârf de săgeată din fier, de tip "avaric" și multe cuie, piroane, scoabe, tot din fier.
Suprafața 2002. Carourile C 9-C 12
În anul 2003, suprafața 2002 a fost extinsă spre V cu încă patru carouri, pentru a putea stabili anumite relații între vestigiile arheologice descoperite în această zonă și construcția cu hipocaust (dezvelită de D. Tudor), aflată în imediata vecinătate. Carourile sunt numerotate de la N spre S și au aceleași dimensiuni cu cele precedente.
Cercetările actuale s-au limitat la înlăturarea nivelului superior, de umplutură. Din acest motiv, nu au fost surprinse elemente constructive, descoperirile rezumându-se la numeroase fragmente de cărămizi, țigle dispuse haotic. Printre acestea au mai fost identificate două monede de bronz, ilizibile, un buton de bronz specific mobilierului de epocă romană, două fusaiole de lut, o greutate de plumb, cuie din fier etc.
Caseta C 1/2003
Cu ocazia campaniei precedente, o descoperire realizată între portalul podului constantinian și poarta cetății, ne-a permis avansarea ipotezei existenței unei pasarele, care unea cele două obiective3.
În campania din vara anului 2003, pornind de la supoziția că această pasarelă trebuia să asigure și traversarea șanțului de apărare amenajat în jurul cetății (traversare care ar fi trebuit realizată destul de aproape de poarta sud-vestică) am căutat, în acest sector, noi mărturii care să confirme sau să infirme teoria noastră.
La circa 14 m spre apus față de turnul sud-vestic al cetății (aflat în vecinătatea porții amintite), în partea superioară a escarpei estice a șanțului de apărare a fost deschisă caseta C 1/2003.
Cu acest prilej, în apropierea peretelui estic al casetei a fost delimitat un rest de zid demantelat (zidul A), alcătuit din bulgări de mortar (având în compoziție rare fragmente de cărămizi) și piatră de stâncă. Urmele zidului, orientate N - S, au fost bine surprinse pe o lungime de 1,90 m.
Spre V, la o distanță de 0,70 m față de amenajarea descrisă anterior, a fost descoperit un alt zid, al cărui traseu are forma literei L (zidul B). Latura sa lungă, orientată N - S, este mult mai bine conservată. Ea este alcătuită din două paramente realizate din blocuri de stâncă fațetate, fiecare late de cca. 0,15 m, între care se găsește un emplecton alcătuit din mortar amestecat cu piatră de râu. Lățimea totală a zidului este de 0,60 m. Paramentul vestic a fost degajat pe o înălțime de 1,50 m, fără ca săpătura să fi ajuns, deocamdată, la baza sa. Lungimea pe care a fost surprinsă această latură a zidului este de 3,80 m, dar capătul său nordic se continuă dincolo e limita casetei. Extremitatea sa sudică cotește în unghi drept spre vest. Dimensiunile exacte ale celei de-a doua laturi sunt mai greu de precizat deoarece atât capătul său vestic (care coboară spre șanțul de apărare al cetății), ca și paramentul său sudic, au fost demantelate. Lungimea pe care ea s-a conservat este de cca. 1,20 m, iar lățimea pare a fi identică (0,60 m) cu cea a laturii lungi, de care este "țesută" în mod organic.
La o distanță de 0,70 m, spre N față de latura scurtă, a fost identificat un alt zid (zidul C), orientat tot perpendicular pe latura lungă a zidului B, în raport cu care a fost, însă, adosat. El este realizat din blocuri de stâncă și mortar amestecat cu pietriș. Se păstrează pe o lungime de 2,20 m (extremitatea sa vestică, dinspre șanțul de apărare fiind demantelată) și o lățime de cca. 0,65-0,70 m. Acest zid pare a reprezenta un element de consolidare ulterioară, adus construcției reprezentate de zidul B.
Pe lângă cele descrise, ne-au reținut atenția două aspecte. Pe paramentul estic și o porțiune din cel vestic al laturii lungi a zidului B, ca și pe fața nordică a laturii sale scurte, a fost aplicat un strat de tencuială cu grosimea de 2-3 cm, realizat din mortar și cărămidă pisată. Un strat din aceeași tencuială a fost aplicat în plan orizontal pe o porțiune din spațiul delimitat de zidurile B și C, obținându-se astfel o "platformă" cu grosimea de 3,5-5 cm. Aceste elemente, împreună cu zidul C, par a reprezenta o reparație ulterioară, făcută zidului B. În al doilea rând, menționăm faptul că, la V de latura lungă a zidului B, spre baza acestuia, au fost descoperite șapte fragmente provenite de la olane sau de la un gen de jgheaburi, realizate din lut, ca și cinci bucăți de capete de conducte, unele dintre ele fiind obturate cu un material asemănător celui utilizat în compoziția tencuielii amintite.
"Amenajarea" descoperită în anul 2003 pare a reprezenta un alt sistem constructiv pe care se sprijinea extremitatea estică a pasarelei în discuție. Este posibil ca în partea sa superioară, întreaga construcție să fi avut un aspect mai complex, de turn sau de portal al podului-pasarelă care traversa șanțul de apărare.
În concluzie, cercetările arheologice din anii 2002 și 2003 par a indica descoperirea la Sucidava, a unei noi construcții necunoscute până în prezent: o pasarelă, probabil de lemn, sprijinită pe alocuri de ziduri din piatră, care permitea deplasarea rapidă a trupelor de aici între poarta cetății și extremitatea nordică a podului aflat în vecinătate. Existența acesteia ar putea fi susținută nu numai de logica impusă de necesitatea unei legături directe, pe drumul cel mai scurt, dintre cetate și pod, ci și de cunoscutul fapt că inginerii romani din epoca constantiniană se inspiraseră din soluțiile folosite, cu două secole mai înainte, de constructorii podului de la Drobeta. Ori aici, scena CI din Columna lui Traian sugerează că, după ieșirea de pe portalul podului, trupele trec peste un gen de punte mai mică, alcătuită numai din bârne de lemn4.
Durata de funcționare a pasarelei de la Sucidava pare a corespunde, în lipsa altor elemente de datare, exact intervalului scurt de funcționare a podului lui Constantin cel Mare, adică din anul 328 până spre mijlocul secolului al IV-lea. Sperăm ca viitoarele cercetări să aducă un plus de informații referitoare la această construcție inedită. |
