HOME

TRUBADURUL


Operă în patru acte. Muzica de Giuseppe Verdi. Libretul de Salvatore Cammarano și Leone Emanuele Bardare, după drama cu același titlu de Antonio Garcia Gutierrez.
Premiera a avut loc la 19 ianuarie 1853, la Teatrul Apollo din Roma.

Acțiunea se petrece în secolul XV, în Biscaya și Aragon.

ACTUL I. Ferrando (bas), slujitorul Contelui de Luna, povestește camarazilor săi de arme cum țiganca Azucena, vrând să răzbune moartea mamei sale, arsă pe rug pentru vrăjitorie, răpise pe unul dintre copiii bătrânului ei stăpân și îl aruncase în flăcări.
În grădina palatului, Leonora (soprană), nobila doamnă de onoare a prințesei de Aragon îi vorbește confidentei sale Ines (mezzo-soprană) despre dragostea pe care o simte pentru un misterios trubadur. După plecarea celor două femei, tânărul Conte de Luna (bariton) vine sub fereastra Leonorei atras de o dragoste puternică pentru ea. Deodată, în noapte, se aude vocea unui trubadur (romanță). Răspunzând chemării înflăcărate, Leonora coboară în grădină și, înșelată de întuneric, se aruncă în brațele Contelui de Luna, adresându-i cuvinte pătimașe. Manrico misteriosul trubadur (tenor) apare și el. Cei doi bărbați se sfidează și încrucișează spadele (terțet). Nereușind să-i despartă, Leonora se prăbușește leșinată.
ACTUL II. Adunați în tabăra lor, țiganii lucrează (cor). Furată de gânduri bătrâna țigancă Azucena (mezzo-soprană) își reamintește moartea mamei sale care, de pe rugul în flăcări îi strigase "Răzbună-mă!". Atunci, cu mulți ani în urmă, înnebunită de durere, Azucena îl răpise pe unul dintre fiii Contelui de Luna pentru a-l arunca în flăcările rugului. Dar, venindu-și în fire, descoperă cu oroare că, în furia ei, fără să bage de seamă, își aruncase în foc propriul prunc (arie). Manrico nu înțelege nimic din spusele aceleia pe care o credea mama lui. "Atunci, cine sunt eu?", întreabă tânărul. Smulgându-se din noianul amintirilor, Azucena își revine. Dar vorbele ei ocolesc răspunsul la întrebarea pusă. Țiganca îi reproșează lui Manrico gestul nobil, prin care îl cruțase pe târărul Conte de Luna, în noaptea duelului din grădină.
Sosește un mesager cu două vești importante: fortăreața Castellor a căzut în mâinile partizanilor lui Urgel, iar Manrico este chemat să organizeze apărarea contra regaliștilor care se pregătesc să atace. Tot atunci, Manrico află că Leonora, crezându-și iubitul ucis în duel, s-a hotărât să intre la mânăstire. Tânărul pleacă în grabă.
În fața mânăstirii în care Leonora urma să se călugărească sosește Contele de Luna cu un grup de soldați, hotărât să o răpească pe femeia iubită. Leonora își ia adio de la Ines. Intervenția brutală a soldaților este zădărnicită de venirea lui Manrico și a celor câțiva partizani. Leonora se aruncă în brațele celui pe care îl crezuse mort.
ACTUL III. Fortăreața Castellor, unde s-au refugiat Manrico și Leonora este asediată de trupele Contelui de Luna. Azucena este prinsă în apropierea taberei soldaților. Ferrando recunoaște în ea pe aceea care, cu ani în urmă, îl aruncase în flăcări pe fratele tânărului conte. Azucena mărturisește că este mama lui Manrico. Orb de gelozie și dornic de răzbunare contele o condamnă la moarte prin ardere pe rug.
În interiorul fortăreței Leonora și Manrico trăiesc câteva clipe de fericire. Un mesager anunță capturarea Azucenei de către trupele dușmane. Fără a ezita, Manrico se aruncă în luptă pentru a-și salva mama (arie).
ACTUL IV. Manrico și partizanii lui au fost învinși. Mama și fiul se află acum în aceeași temniță. Leonora caută cu disperare un mijloc de a-și salva iubitul (arie). Îndrăgostit, Contele de Luna îi cere tinerei dragostea și credința în schimbul vieții lui Manrico. Acceptând propunerea, Leonora soarbe otrava ascunsă sub piatra inelului pe care îl poartă în deget (duet) apoi pătrunde în închisoare pentru a duce ea însăși iubitului ei vestea eliberării. Crezându-se înșelat, Manrico o respinge înțelegând adevărul doar în clipa în care Leonora moare (terțet). În aceeași clipă, de Luna ordonă executarea lui Manrico și o obligă pe Azucena să asiste la supliciul fiului ei. Țiganca însă și-a împlinit răzbunarea. Ea îi dezvăluie contelui că, de fapt, Manrico era fratele lui.

4 secole de teatru muzical, de Ana BUGA și Cristina Maria SARBU, București, Editura DU Style: 1999



Copyright: cIMeC 2001