HOME

Anda PETROVICI
- violonistă -

Anda Petrovici s-a născut la Bucureşti.

Şi-a început studiile de vioară cu prof. Aniela Beldi, la clasa căreia avea să absolve Liceul de Muzică „George Enescu”, ca şef de promoţie. A urmat apoi patru ani de studii la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, pe care avea să-i termine în 1977, tot ca şef de promoţie, la clasa prof. Ştefan Gheorghiu. În acelaşi an, a participat la Cursurile de măiestrie de la Glasgow susţinute de renumiţii profesori Klauss Assmann şi Gustav Marschner.

Anda Petrovici este laureată a Concursurilor naţionale ale tinerilor interpreţi (1969 şi 1973) şi a Concursurilor internaţionale „Primăvara la Praga" (1976) şi "Vaclav Huml" de la Zagreb (1977 - premiul special al juriului prezidat de Henryk Szeryng - şi 1981).

Imediat după absolvirea studiilor superioare devine membru al orchestrei Filarmonicii „George Enescu”, iar în 1978 este unul dintre fondatorii Trioului „Pro Arte”. Împletind în chip armonios activitatea în cadrul orchestrei cu cea de solistă de concert şi de muzică de cameră, Anda Petrovici a participat la numeroase turnee şi festivaluri internationale în Europa, Statele Unite şi Extremul Orient. Nu o dată critica a consemnat elogios interpretările sale.

Prezentă în sălile de concerte din ţară şi de peste hotare, Anda Petrovici a realizat şi înregistrări pentru Radiodifuziunea şi Televiziunea Română, discuri LP pentru Electrecord (Cvartetele cu pian de Mozart), discuri compact pentru BMG Arte Nova Classics (Integrala Cvartetelor cu pian de Brahms şi Cvartetul în la minor de Mahler) şi DVD (Concertul brandenburgic nr. 5 de Bach, Triouri de Haydn).

Din 1989 este concert-maestru al orchestrei Filarmonicii „George Enescu", fiind prima femeie în această funcţie de la înfiinţarea orchestrei în urmă cu mai bine de 130 de ani.
Anda Petrovici cântă pe o vioară Nicolo Gagliano din 1737.


Copyright: cIMeC 2006