|
Alexander Rahbari s-a născut
la Teheran şi a devenit cetăţean austriac; a studiat
la Viena cu Gottfried von Einem, Hans Swarowsky şi Karl Österreicher.
În 1977 a câştigat Medalia de aur la Concursul internaţional de dirijat de la Besançon şi apoi Medalia de argint la Concursul de la Geneva. Remarcat de Herbert von Karajan, tânărul dirijor a fost invitat să conducă Orchestra Filarmonicii din Berlin. În urma debutului de mare succes, a colaborat cu această orchestră în 1980, 1982 şi 1984, iar în 1980 a fost asistentul lui Karajan la Salzburg Easter Festival. În remarcabila sa carieră internaţională de până în prezent, Alexander Rahbari a condus peste 100 de orchestre simfonice printre care Orchestre de la Suisse Romande, Orchestre National de France, Leipzig Gewandhaus, NHK Tokyo, Rotterdam Philharmonic, Sächsische Staatskapelle Dresden, Stockholm Philharmonic, Zürich Tonhalle, Orchestra Sinfonica Siciliana, Barcelona City Orchestra, Prague Symphony Orchestra, Israel Sinfonietta, Israel Symphony Orchestra, New Zealand Symphony Orchestra; dirijează şi în teatre lirice de renume, ca English National Opera. A înregistrat peste 150 de CD, lansate de Discover, Naxos şi Polygram. În 1985, Alexander Rahbari a fost invitat de Orchestra Filarmonică a Cehiei să devină dirijorul invitat permanent al ansamblului şi pentru realizările deosebite la pupitrul acestei orchestre i-a fost decernată Medalia Dvorak. Începând cu 1985 a devenit dirijor invitat la Orchestra Radioteleviziunii Belgiene din Bruxelles (BRTN) îndeplinind funcţia de director muzical principal al orchestrei între 1988 şi 1996. Asociaţia compozitorilor din Belgia a apreciat succesul său la conducerea orchestrei prin decernarea distincţiei Fuga Trophy. A fost dirijor principal al Orchestrei filarmonice din Zagreb şi al formaţiei Virtuosi di Praga între 1997 1999. Din 2000 în 2004 a fost dirijor şef la Malaga Symphony Orchestra, fiind distins în 2003 cu Premiul de onoare din partea oraşului Malaga. În 2004 a întreprins un turneu cu Orchestra simfonică din Malaga în Germania, turneu elogiat de critica de specialitate. În 1992 a fondat Koch Discover International şi în calitate de director muzical principal a promovat multe tinere talente pe plan internaţional. Alexander Rahbari este renumit şi pentru înregistrările cu opere de Verdi şi Puccini. Sursă informaţii: Filarmonica"George Enescu", Biroul de presă |