Aşezările săteşti cu biserici fortificate din Transilvania

Album de Fotografii


I. Localizarea exactă
II. Argumente în favoarea înscrierii
III. Descriere
I. Localizarea exactă
           a. Ţara: România
           b. Provincie sau regiune:
          - judeţul Alba, comuna Câlnic, sat Câlnic
          - judeţul Braşov, comuna Prejmer, sat Prejmer
          - comuna Buneşti, sat Viscri
          - judeţul Harghita, comuna Dârjiu, sat Dârjiu
          - judeţul Mureş, comuna Saschiz, sat Saschiz
          - judeţul Sibiu, comuna Biertan, sat Biertan
          - judeţul Sibiu, comuna Valea Viilor, sat Valea Viilor
          c. Denumirea bunului cultural: Aşezările săteşti cu biserici fortificate din Transilvania
          d. Poziţia exactă pe hartă şi coordonatele geografice; localităţile sunt situate între:
          - 45°43’21”- 46°12’14” latitudine nordică
          - 23°39’28”- 25°46’32” longitudine estică
Descriere
Introducere
II. Argumente în favoarea înscrierii
a. Prezentarea valorii bunului
b. Autenticitate şi integritate
c. Criterii de eligibilitate
a. Prezentarea valorii bunului
          Aşezările şi aglomerările propuse - localităţi din perimetrul coloniilor săseşti din Transilvania - încorporează valori aflate în legătură cu etnologia, istoria arhitecturii (arhitectura defensivă, îndeosebi), istoria urbanismului, dar şi cu elemente de istorie politică, socială şi religioasă.
          Bisericile fortificate, reprezentând toate ipostazele importante ale acestui fenomen arhitectural european, constituie nu doar stadiul final sau o varietate a acestuia, ci şi capodopere ale arhitecturii, graţie modului în care au reunit şi adaptat, timp de peste două secole de folosinţă, cele mai complexe şi elaborate forme ale epocii. Aceste realizări nu sunt izolate; dimpotrivă, ele exprimă un fenomen generalizat într-un context geografic şi istoric bine definit – coloniile săseşti de pe vechile „teritorii regale” ale Transilvaniei.
          Pe parcursul ultimelor două secole, aşezările şi-au păstrat aproape neschimbată, structura topografică originală (trama stradală, parcelarea); pe această bază s-au dezvoltat tipuri de construcţie specifice, care reflectă istoria politică, socială şi religioasă a creatorilor saşi transilvăneni. Adesea ele sunt integrate unui peisaj structurat de preocupările omeneşti tradiţionale din locurile în care se găsesc.
           Aspectul tipic al acestor localităţi – reţele regulate ale străzilor, cu faţade compacte alternând cu faţadele caselor având ziduri împrejmuitoare înalte, grupate strâns în jurul bisericii situate în mijloc - contribuie la definirea profilului cultural al acestei zone a Europei multietnice şi multiculturale – Europa centrală.
Prezentare bun
Eligibilitate
Introducere
b. Autenticitate şi integritate:
           Autenticitatea tiparelor de construcţie, a materialelor şi procedeelor este certificată de lucrările de restructurare şi conservare conduse, în ultimii 25 de ani, de specialişti în arhitectură şi precedate de studii arhitecturale, de cercetări arheologice etc. (o parte a acestora a fost publicată deja). Integrarea bisericilor în structura satelor este demonstrată pe baza hărţilor istorice, căci funcţia spaţiului sacru şi a locului de referinţă al localităţii/comunei s-a păstrat până în ziua de astăzi (cu excepţia satului Câlnic unde biserica s-a transformat în centru cultural).
           Autenticitatea structurilor săteşti - trama stradală, parcelarea - este dovedită de hărţile istorice, cel puţin pentru ultimii 250 de ani - cum ar fi, de pildă, hărţile militare din 1769 comandate de Maria Tereza şi care au fost ataşate la dosarele fiecărei localităţi propuse.
           Deşi au fost locuite şi, ca atare, s-au dezvoltat sub impactul mutaţiilor sociale şi economice specifice, densitatea clădirilor cu reală valoare etnografică, istorică şi artistică, dă nu doar măsura autenticităţii lor formale, ci şi a semnificaţiei istorice şi a contextului spaţial. Cu câteva excepţii, menţionate în dosarul fiecărei aşezări, funcţiile originale ale clădirilor au fost păstrate. Aceste valori sunt înregistrate în documentaţia inventarului topografic, întreprins între 1992-1995. Clădirile de mare valoare, construite între mijlocul secolului al XVIII-lea şi sfârşitul secolului al XIX-lea, sunt marcate pe harta zonei sub protecţie la punctul 1.e. al fiecărui dosar, iar pe harta proprie, la scara 1:5000, potrivit inventarierii.
          Modul în care aceste clădiri reflectă relaţiile şi organizarea din punct de vedere social, religios şi politic, precum şi caracterul exemplar al evoluţiei lor, sunt susţinute documentar: descrieri de construcţii, fotografii, descrieri ale localităţilor, rezumate la capitolul 3 din dosarul fiecărei localităţi.
Prezentare bun
Autenticitate
Introducere
c. Criterii de eligibilitate
           Criteriile care justifică propunerea ca şapte bunuri să fie înscrise pe lista Patrimoniului Universal (extensie a poziţiei „Aşezarea Biertan”, admisă pe lista UNESCO în 1993), sunt criteriile II, III, IV şi V din „Indicii orientative pentru aplicarea Convenţiei privind patrimoniul universal”, februarie 1997.
Criteriul III
Criteriul IV
Criteriul V
Criteriul II. Construcţiile civile şi fortăreţele ridicate de saşii din Transilvania au influenţat din punct de vedere cultural regiunea dimprejur – în primul rând satele săseşti aservite, care au încercat să imite pe cât posibil structurile de apărare şi de organizare ale comunităţilor libere; această influenţă s-a extins atât asupra secuilor (biserici cu incinte cu structuri de apărare simple, cel mai bun exemplu în acest sens fiind Dârjiu), cât şi asupra românilor. Astfel, nu numai aspectul cartierelor româneşti din satele săseşti s-a schimbat, dar şi cel al satelor româneşti din zona de colonizare săsească, unde influenţa este vădită în faţadele caselor, ornamentarea lor sau parcelare - de exemplu, Răşinari.
Criteriul II
Criteriul IV
Criteriul V
Introducere
Criteriul III. Localităţile propuse, exemplificând localităţile colonizate de saşii din Transilvania, formează “un tot unitar coerent cu valoare istorică, având un echilibru şi un caracter aparte, cuprinzând în acelaşi timp moduri de organizare a spaţiului, clădiri şi urme de activităţi umane care îşi pun pecetea asupra împrejurimilor”; ele reprezintă un tip de construcţie rezultat din condiţiile istorice, juridice, religioase şi sociale ale creatorilor lor; este vorba de o cultură şi o civilizaţie care au intrat în declin în urma emigrării saşilor înspre Germania şi Austria, exod început prin anii ’70 ai secolului 20 şi accentuat în anii ’90.
Criteriul II
Criteriul III
Criteriul V
Introducere
Criteriul IV. Bisericile fortificate, ca grup, sunt remarcabile; nicăieri în lume nu se regăsesc atâtea biserici fortificate într-un perimetru atât de restrâns, fapt care dovedeşte gradul de generalitate a fenomenului la scara unei zone geografice şi etno-culturale. Ele constituie o realizare arhitecturală excepţională datorită diversităţii şi folosirii gamei de tipare defensive din faza târzie a Evului mediu european. În timp ce în vestul şi sudul Europei, anumite tipare defensive aplicate bisericilor sunt caracteristice, în exclusivitate, unor teritorii sau ţări (de pildă, bisericile fortificate din Franţa şi din Ţările nordice, bisericile cu incintă fortificată în Germania şi Austria), numai în Transilvania se pot regăsi, în spaţiul restrâns deja menţionat, trei tipuri principale de fortificaţii: biserica cu incintă fortificată (de exemplu Prejmer), biserica fortificată (de exemplu Saschiz) sau fortăreaţa-biserică (de exemplu Valea Viilor, ca mostră de complexitate). Merită amintit modul în care aceste fortificaţii reiau şi adaptează în anumite condiţii, monumente mai vechi. Cele mai multe cazuri confirmă transformările, cu scop de fortificare, asupra întregii game de forme şi planuri - de la scundele bazilici romane fără turn sau cu turn vestic, la bisericile cu un singur naos aparţinând Goticului târziu. Astăzi, aceste fortificaţii creează monumente cu dublă utilizare: sacră şi defensivă, perfect echilibrate din punct de vedere formal şi funcţional (de exemplu Saschiu, Cloaşterf etc.)
           Aceste încununări ale arhitecturii defensive se adaugă valorii intrinseci a bisericilor, dând la iveală răspândirea anumitor stiluri arhitecturale începând cu arta romanică şi terminând cu cea a Goticul târziu. Bisericile au perpetuat elemente interioare preţioase: altare, la Prejmer (datând probabil din jurul anului 1450), fragmente de pictură murală (Dârjiu), mobilier din secolul al XVI-lea (Prejmer, Saschiz, Valea Viilor).
Criteriul II
Criteriul III
Criteriul IV
Introducere
Criteriul V. Localităţile propuse pentru înscriere sunt în totalitate caracteristice satelor colonizate de saşi pe teritoriile regale, aşa cum s-au păstrat ele în majoritatea celor 250 de colonii săseşti din Transilvania:
           - trama stradală regulată, deşi sub influenţa reliefului, este uneori caracteristică aşezărilor propuse; cele mai multe dintre ele s-au dezvoltat de-a lungul unei străzi sau al unui spaţiu median, dublat uneori, de axe secundare (de exemplu Câlnic, Valea Viilor, Biertan, Viscri). Alte tipuri de aşezări, mai rar întâlnite, se dezvoltă în concordanţă cu spaţiul apărut în urma fortificării bisericii (Prejmer).
           - zona protejată - nucleul istoric - a conservat lungile fâşii înguste de teren atestate fie documentar, fie de cercetători, precum şi felul în care aceste loturi de pământ erau organizate: casa, de obicei dispusă cu zidul prevăzut cu pinion, în stradă, şi cu anexele înşirate. În acelaşi timp, este posibilă reconstituirea istorică a formei de distribuire a parcelelor cultivate (de exemplu la Viscri) şi a toponimelor care desemnează vechile proprietăţi, păstrate de tradiţia orală.
           Îngustimea spaţiilor, tipică pentru aceste localităţi, a rămas aceeaşi: un şir neîntrerupt de case cu pivniţe pe jumătate îngropate şi cu parter înalt, cu puţine deschideri şi prevăzute cu pinion, cu ziduri de incintă la înălţimea faţadei, având uneori aceeaşi decoraţie cu aceasta.
           Amplasarea clădirilor publice a dăinuit la rândul ei în jurul bisericii fortificate (unele din aceste instituţii mai funcţionează şi în zilele noastre): prezbiteriul sau casa parohială, şcoala şi locuinţa învăţătorului, fie în incinta şcolii, fie undeva în aproapiere, primăria şi sala de festivităţi, depozitele de cereale. Numărul de clădiri şi valoarea lor arhitecturală se remarcă în cazul tuturor localităţilor propuse.
           În localităţile săseşti care se găsesc pe “teritoriile regale”, cu precădere în localităţile propuse, se constată că se pot găsi două tipuri de locuinţe care s-au păstrat aproape intacte. În acelaşi timp, varietatea soluţiilor ornamentale şi anumite modificări importante ale gamei de motive marchează evoluţia lor de-a lungul timpului.
           Aceste aşezări au păstrat până prin anii ’80 ai secolului XX caracterul lor de localităţi multietnice, cu cartiere etnice – o situaţie încă existentă.
           Amănuntele specifice privitoare la justificarea acestor criterii sunt menţionate în capitolul al doilea (punctul d.) din dosarul fiecărei localităţi.
Localizare
Argumente
Introducere
III. Descriere
           Coloniile săseşti de pe fostele „teritorii regale" (fundus regius) din Transilvania se află pe o arie destul de îngustă de-a lungul arcului carpatic, în sud-vestul şi sudul acestei provincii. Cu excepţia Ţării Bârsei, care este o zonă plană, este vorba de o regiune cu coline nu prea înalte, parcursă de văi aproape paralele cu pâraie, afluente ale râurilor care delimitează regiunile cărora le dau numele (Altland – Ţara Oltului, Kokelgebiet – Depresiunea Târnavelor, Burzenland – Ţara Bârsei, străbătută de pârâul Bârsei).
           Coloniile săseşti existente în această regiune (a cărei poziţie geografică şi reţea de drumuri istorice care asigură legături directe atestă în mod vizibil planul şi rolul acestei colonizări) au fost supuse dintru început unor valuri succesive de jaf şi cotropire (fie din partea popoarelor migratoare – mongolii -, fie din partea unor vecini puternici şi periculoşi – turcii). Acest pericol şi formele de apărare adoptate, care au fost aduse din zona de origine – anume refugiul într-un loc de protecţie unde viaţa şi bunurile au şanse de a fi salvate, prin părăsirea coloniei cotropite şi lăsarea ei în mâinile cotropitorilor – au dus, după o evoluţie de aproximativ două secole, la găsirea unei soluţii de rafinare a structurilor de apărare cunoscută şi în alte regiuni din Europa – fortificarea bisericii. Numărul mare de biserici fortificate care s-au păstrat (în jur de 150) atestă existenţa a trei tipuri principale de fortificaţii.