Trebuie precizat că o valorificare a zonei, din punctul de vedere al turismului cultural, se fundamentează covârşitor pe însuşi punctul de plecare, care este tocmai localitatea Râu de Mori. Tot ceea ce este în jurul său nu face decât să completeze, să amplifice şi să facă de înţeles evoluţia, destinul, decoraţiile şi funcţionalitatea specifică a monumentelor acestei localităţi. Dincolo de acestea, turismul cultural, având drept ţintă şi conţinut Ţara Haţegului este deja unul consolidat de întrega educaţie şcolară românească, de toate tipurile.
        Cea dintâi clădire de interes istoric pe care beneficiarii trebuie să o aibă în vedere, este tocmai clădirea conacului Kendeffy din Râu de Mori. După datele istorice de care dispunem, ea s-a ridicat deja, într-o primă formă, cu elemente de piatră, în a doua jumătate a secolului al XV-lea. Pe atunci, familia nobililor locali era cea mai de frunte din ţinut, remarcându-se prin avere şi ambiţiile sociale ale membrilor ei. Din secolul al XVI-lea ei sunt cunoscuţi consecvent numai sub numele de Kendeffy. Clădirea din colţul de sud-vest al complexului, a servit drept capela calvină familiei şi slujbaşilor ei. De amintirea ei se leagă numele unor pastori care au făcut încercări de traducere a unor texte sfinte, în limba română, dar cu ortografie maghiară.
        Spre sud-est, la o distanţă neînsemnată, se află situată biserica parohială a Râului de Mori. Menţionată la 1526, ea a suferit metamorfoze repetate care i-au făcut pierdut aspectul iniţial. Aproape de intrare, la stânga, se află prinsă la pământ, una dintre cele mai interesante pietre de mormânt ale Haţegului, inscripţionată pe o marmură romană reutilizată, datată pe la 1505 şi adusă de la Mănăstirea Colţi.
        La doi kilometri distanţă, spre sud, în localitatea Suseni, stau faţă în faţă două monumente remarcabile. Foarte aproape de râu şi şosea, se înalţă biserica Mănăstirii Colţului, ridicată cândva în intervalul dintre sfârşitul secolului al XIV-lea - începutul secolului al XV-lea. Biserica se remarcă din două elemente deosebite: în primul rând prin amplasarea unui turn peste altar şi apoi prin resturile de pictură murală din interior.
        Peste apă, la o înălţime ce domină întregul curs inferior al Râuşorului, se află amplasată Cetatea Colţului. După un acces pietonal, ce nu durează mai mult de 1/2 oră, vizitatorul se află în faţa celei mai bine conservate cetăţi medievale a Haţegului şi totodată a uneia dintre cele mai bine conservate cetăţi nobiliare din Transilvania. în jurul unui turn cu bază pătrată, ridicat în secolul al XIV-lea, s-au dispus incinte, încăperi şi turnuri, până în secolul al XVI-lea. Pentru această cetate nu există o carte de vizită mai valoroasă decât aceea semnată de către Jules Verne, romancierul care a nemurit-o prin romanul Castelul din Carpaţi. Legendele din jurul cetăţii au pătruns şi în lumea basmelor.
        Tot pe teritoriul comunei Râu de Mori, în satul Ostrov, se poate vedea una dintre cele mai nou restaurate biserici ale Haţegului. Clopotniţa este păstrată integral în forma în care a fost înălţată, în secolul al XV-lea, iar sub ea, în timpanul intrării în naos, se găseşte cea mai remarcabilă mărturie a picturii de frescă din acelaşi perimetru. Ostrovul trebuie încă privit şi pentru insolitul gardului de cimitir pe care îl posedă. Odinioară el fusese compus din aproape 300 de pietre romane de toate tipurile, aşezate într-o veritabilă protoexpoziţie unicat.
        La circa 15 km, spre vest, în localitatea Sarmizegetusa, se află scoase la lumină o parte însemnată din vestigiile capitalei Daciei romane. Prin strădania de peste un veac a arheologilor, pot fi vizitate amfiteatrul, zona sacră, cu templele zeităţilor din panteonul secund, parte din clădirile publice ale guvernatorilor, în sfârşit, forul (piaţa publică), în şantierul arheologic care funcţionează continuu, vară de vară. Rezultatele cercetărilor mai vechi şi mai noi sunt toate grupate în singurul muzeu existent în Ţara Haţegului, la Sarmizegetusa.
        La doar 7 km spre vest, pe şoseaua către Caransebeş, între Zeicani si Bucova, interesaţii pot fi conduşi la sistemul de fortificaţii al Porţilor de Fier ale Transilvaniei. Aici a fost antica localitate Tapae, loc a nu mai puţin două dintre celebrele bătălii dintre daci şi romani. Valurile de pământ vechi au fost refăcute în vremurile medievale. Aici a existat un loc de vamă, folosit din antichitate până în pragul vremurilor moderne, şi tot aici a funcţionat o vreme graniţa de stat cu pământurile ocupate de către turci, în Banat.
        De la Râu de Mori, pe o linie aproape oblică, cu direcţia nord-vest, trecând tot prin Ostrov, se poate ajunge mai întâi la Peşteana. În sat, demnă de atenţie este una dintre bisericile româneşti, care conservă elemente arhitectonice de la refaceri succesive, cu punct de plecare de la una dintre cele mai vechi edificii religioase ale Haţegului.
        Doar doi kilometri ne despart de Densuş. Numele său este veşnic legat de una dintre cele mai "mitologizate" biserici româneşti. Abia aflat în faţa ei, toate poveştile par să fie adevărate: un plan arhitectonic surprinzător, realizat în detaliu cu o risipă de ingeniozitate şi fantezie care n-au putut aparţine decât unui meşter umblat şi experimentat, dar extrem de spontan. Densuşul a fost construit probabil în secolul al XIII-lea, amplificându-se, probabil până la dimensiunile unei mici mănăstiri de familie, în secolul al XV-lea. Biserica face parte din categoria de monumente la care, de fiecare dată când se revine, se descoperă câte ceva nou şi mirabil.
        Urmând aproape aceiaşi direcţie, trecând prin satele Ciula Mică şi Mare, după circa 10 km, se întâlneşte comuna Răchitova. Spre stânga şoselei şi a râuleţului omonim, străjuieşte ruina donjonului cetăţii de aici. A fost înălţat în bună relaţie de rudenie cu cel de la Colţi, dar de către o altă familie nobiliară, a Muşineştilor.
        Sânpetru, se află la aproximativ jumătatea distanţei dintre Râu de Mori si Sântamarie Orlea. Biserica românească de aici, datată în secolele XIV-XV, oferă vizitatorilor ei două portaluri demne de atenţie. Faţada de vest se prezintă ca o mică expoziţie de piese romane refolosite.
        Sântamarie Orlea este comuna aşezată la punctul de interferare al şoselei dinspre Râu de Mori, cu şoseaua Haţeg-Petroşani, la o distanţă de doar trei kilometri de principalul oraş al ţinutului (Haţeg). Două obiective istorice pot fi admirate aici. Cel mai vechi este biserica parohială, construită la sfârşitul secolului al XIII-lea. Interiorul a fost pictat, pe la 1311, cu una dintre cele mai frumoase fresce din Transilvania sudică. În secolul al XV-lea, altarul a primit alte adaosuri de frescă, de asta dată de origine răsăriteană neîndoielnică. Aceasta combinată de veşmânt interior face din biserica Sântămăriei unul dintre cele mai insolite monumente medievale din întreaga Transilvanie, unde cultul catolic şi ortodox au coabitat într-o sinteză surprinzătoare. Important este încă faptul că de la 1447, localitatea a fost donată familiei Cândea din Râu de Mori, în stăpânirea căreia a rămas până în timpul epocii moderne. Biserica este, la această oră, una dintre foarte puţinele biserici reformate din perimentrul Haţegului.
        Aceiaşi familie, devenită Kendeffy, a ridicat la Sântămărie Orlea, probabil pe locul unei rezidenţe mai vechi, cel mai impozant conac nobiliar al Ţării Haţegului. Este vorba despre un complex de clădiri, o rezidenţă nobiliară masivă, cu un turn ridicat la vestul faţadei de nord, şi cu alte două corpuri auxiliare (grajduri şi clădirea slugilor), plasate spre nord, în forma literei U. În secolul al XVIII-lea, deasupra intrării a fost aşezată o superbă inscripţie latină, mărturisind dragostea cuplului şi blazoanele familiilor care stapâneau, în acel moment, clădirea. Aici a fost găzduit, printre alte personalităţi, regele Carol al II-lea, regele României, venit la vânătoare în Ţara Hategului.
        Subcetate se află la trei km spre nord-est de şoseaua dintre Sântămărie Orlea şi oraşul Haţeg. Aproape de intrarea în localitate, pe o culme aflată la o diferenţă de nivel de 100 m, se mai pot vedea ruinele celei mai importante cetăţi medievale ale Haţegului. A fost ridicată pe la sfârşitul secolului al XIII-lea. Din secolul al XV-lea a fost stăpânită tot de către familia Cândea din Râu de Mori, prin graţia specială obţinută de la Ioan de Hunedoara. Orice rol al cetăţii s-a pierdut deja în prima jumătate a secolului al XVI-lea.
        Sălaşu de Sus poate fi atins dacă, pe şoseaua Haţeg-Petroşani, în dreptul localităţii Ohaba de Sub Piatră, ne îndreptăm spre sud, pe calea cea mai folosită pentru accesul în Munţii Retezat. Peste patru km, imediat la intrarea în comună, călătorul poate vedea ruinele unei curţi nobiliare. Se disting bine zidurile de incintă, paralele cu şoseaua, şi turnul unei capele. Aceasta din urmă este o rudă apropiată a capelei din Râu de Mori. Ea a aparţinut familiei de origine românească Mara. O altă familie românească locală, Sărăcin, a ridicat biserica situată tot la stânga şoselei, imediat dupa ce se depăşeşte piaţa principală a comunei. Din vechea biserică s-a păstrat clopotniţa, a cărei pisanie, fixată deasupra intrării, povesteşte o mică cronică de construcţie.
        Mălăieşti se găseşte mai sus cu alţi trei kilometri, pe aceeaşi şosea pe care se află şi Sălaşu de Sus. Părăsind drumul asfaltat şi străbătând, spre stânga, satul, se ajunge la cetatea Mălăieşti. Uşor accesibilă, ea are, pe lângă farmecul specific, dat şi de ambianţa naturală şi farmecul micilor cetăţi construite de feudali în întreaga Europa. Ridicată de către familia Sărăcin, aflată în vecinătatea geografică şi la concurenţă socială cu Cândeştii din Râu de Mori, ea conservă încă elemente demne de vizitat. Turnul-locuinţă central, este conservat integral. În jurul său este vizibilă o parte a curtinei, la care, în secolul al XVI-lea, s-au adăugat patru turnuri exterioare, cu forme neregulate, vizibile acum doar aproape de suprafaţa solului.
        Nucşoara, vecină spre sud-vest cu Mălăieştiul, de care o despart doar patru kilometri, este deja satul care aparţinea domeniului Cândeştilor din Râu de Mori. Satul modest, a reuşit totuşi să-şi ridice o biserică parohială demnă de atenţie, conservată mai bine decât multe altele. Această biserică a fost pictată de un meşter zugrav venit din Ţara Românească, pe nume Simion din Piteşti, în ultimul sfert al secolului al XVIII-lea. Ansamblul pictural este conservat integral.
        Baru, situată pe drumul DN 66, la 25 kilometri de Haţeg, este situat aproximativ la jumătatea distanţei către oraşul Petroşani. Înzestrat cu mici atribute urbane, Baru poate fi căutat şi pentru una dintre bisericile sale. Denumită a fi Biserica Pârveştilor, aceasta este o combinată insolită de elemente derutante, care, în fapt, ascund un monument ridicat în secolul al XVIII-lea. Biserica are încă renumele de a fi construită de o familie de "hoţi", ca mulţumire lui Dumnezeu pentru salvarea lor.
        Crivadia, la patru kilometri distanţă, pe aceeaşi şosea către Petroşani, conservă o construcţie insolită. Este vorba despre fortificaţia sau, cum se mai denumeşte uneori, eronat, "turnul" de aici. Forma circulară, cu un diametru destul de generos, sugerează, într-adevăr un turn. El a fost ridicat în secolul al XVI-lea, de către voievozii Transilvaniei, în scopul protejării trecătoarei şi a vămii dinspre Muntenia. Domina ambele versante ale cumpenei apelor. Se înrudeşte destul de bine cu alte construcţii care apărau Pasul Turnu Roşu, către Sibiu.
        Băniţa se găseşte lângă Petroşani, aproape de cumpăna apelor. Peisajul mutilat de exploatările miniere, nu poate fi altfel recunoscut decât prin dealul impresionant pe care se afla cocoţată o cetate dacică, folosită apoi şi în evul mediu. Vizitarea ei este o întregă aventură, datorită căilor întortocheate şi foarte dificile.