Război pentru colecții
Director: Conf. univ. dr. Constantin Mălinaş; Director interimar: drd. Mircea Popa Up Priorități Album de imagini Nou  

 

      Din luna ianuarie 2003 a început asaltul asupra colecțiilor vechi ale Bibliotecii, orchestrat de același subiect, în tentativa de a intra în mod fraudulos în posesia cărților noastre vechi, sub pretextul că ar fi fost preluate în anul 1951 de la Episcopia greco-catolică de Oradea. Cu acest pretext, cât și prin inducerea în eroare a Ministerului Culturii și Cultelor, s-a obținut formarea unei comisii în luna mai 2003, care să caute cărțile Episcopiei în colecțiile noastre, dar inventarul de predare-primire din anul 1951, invocat ca temei, nu a mai fost prezentat, deoarece el nu există.

 

      În paralel, din aceeași sursă a fost întreținută în mass-media locală și chiar centrală, o campanie împotriva bibliotecii și a conducerii acesteia, deoarece se opunea raptului intenționat și organizat de proprietarul clădirii la adresa colecțiilor noastre. Acest “război pentru colecții” nu a încetat. De aceea, pentru cunoașterea corectă a desfășurării lui și a pozițiilor adoptate de fiecare parte, prezentăm în continuare un pachet minim de documente edificatoare.

 

 

 

Pentru observaţii şi comentarii privind conţinutul, trimiteţi mail la bibl_jud@cjbihor.ro , iar pentru observaţii şi comentarii tehnice privind alcătuirea acestui sait, la eduard@cimec.ro .
Ultima modificare la: 03 iunie, 2005