Printre inscripţiile descoperite în ruinele de la Adamclisi, cea mai veche piatră datată este cea dedicată de locuitorii oraşului în anul 115/116 împăratului Traian (CIL III 12470). Inscripţia, probabil asezată pe soclul unei statui dispărute în cursul veacurilor, conţine recunoştiinţa populaţiei oraşului pentru privilegiile acordate de Optimus Princeps; întru cât inscripţia nu pomeneşte rangul de municipium^1. s-a deschis o dispută ştiinţifică privind data acordării acestui statut, pe care oraşul îl deţine sigur în vremea lui Marcus Aurelius.
Pentru majoritatea istoricilor Imperiului Roman însuşi numele oraşului conţinând numele imperial era un indiciu că Traian a fost acela care i-a acordat constitutia municipală^2..
Vasile Pârvan^3. considera că o staţiune militară la intersectia drumurilor nord-sud: Marcianopolis-Noviodunum şi vest-est: Durostorum-Tomis şi Callatis a fost transformată în asezare civilă, un simplu vicus. Punctul acesta de vedere are în literatura românească de specialitate o variantă, potrivit căreia anterior creării municipiului Tropaeum Traiani ar fi existat o fortificaţie militară^4.. Singura menţiune despre activitatea unor detaşamente ale legiunii I Italica şi a V Macedonica este făcută într-o inscripţiae votivă dedicată lui Neptun, după ce legiunea V Macedonica a fost transferată din Dobrogea la Potaissa (Turda) în Dacia^5., adică după anul 167. Din inscripţiae^6. reiese că detaşamente ale celor două legiuni au acţionat la Tropaeum (Tropaei agens) sub conducerea unui centurion, cel mai probabil în timpul atacurilor costoboce; Tropaeum Traiani intra în aria de acţiune a legiunii XI Claudia, care era cantonată la Durostorum, aşa încât acţiunea celorlalte două legiuni indică primejdia deosebită în care se afla oraşul şi regiunea sudică a Dobrogei pentru ca aici să fie aduse detaşamente din legiunea I Italica şi Legiunea V Macedonica.
Inscripţiaile^7. descoperite la Tropaeum Traiani înregistrează numele unor soldaţi în funcţie, dar prezenţa trupei, din care aceştia făceau parte, nu poate fi postulată doar pe această bază; de fapt cercetările arheologice nici nu au pus în evidenţă existenţa unei fortiificaţii militare.
Inscripţia votivă (CIL III 14214,1) datată în anul 140 pusă de T.Vitrasius Polionius legatus Augusti pro praetore - guvernatorul Moesiei Inferior şi de un tribunus militum M.Stabius Colonus, italian de origine, indică doar prezenţa guvernatorului la Tropaeum cu o ocazie anume, când face închinare zeilor pentru sănătatea impăratului şi nicidecum prezenţa legiunii în oraş sau şi mai puţin o acţiune militară la care aceasta să fi fost antrenată.

Din inscripţiaile funerare descoperit la Adamclisi, în general refolosite ca piatră de construcţie în zidurile cetăţii constantiniene, sunt cunoscute numele unor soldaţi stabiliti la Tropaeum; nimeni nu va acceptă şederea, nici chiar pentru un scurt interval a legiunii XIII Gemina la Tropaeum, deşi centurionul L. Aemilius Severus este căsătorit aici cu o Aelia (CIL III 14214,8). Tot astfel înmormântarea unui veteran al cohortei I Lusitanorum nu este decât o dovadă că oraşul Tropaeum Traiani, datorită înfloririi sale, era căutat de cei ce la ieşirea din serviciul militar, îşi puteau alege reşedinţa.
Stabilirea la Tropaeum Traiani poate fi motivată eventual de originea din oraş sau teritoriul acestuia a celui în cauză, sau a soţiei. Familia centurionului Legiunii V Macedonica, originar din Amasia (Asia Mică) este la Tropaeum Traiani, unde acesta va fi înmormântat la vârsta de 50 de ani, după ce efectuase treizeci de ani de serviciu militar, după toate probabilităţile în zona Troesmis.
O serie de soldaţi sau ofiţeri ai legiunii XI Claudia de la Durostorum sunt cunoscuţi de pe pietrele funerare de la Tropaeum (CIL III 14214,6 şi Pontica, 7,1974, 253 sqq).
Recrutarea pentru legiuni se făcea doar în oraşe^8. de drept roman sau latin.
Stabilirea veteranilor la Tropaeum Taiani a început cel mai târziu din vremea lui Traian. Posesorul diplomei^9. emise după terminarea războaielor dacice, între 112-114, de Traian pentru soldaţii din armata Moesiei Inferior, veteran al luptelor cu dacii s-a stabilit şi a desfăşurat viaţa civilă în oraşul nou creat.
Asupra momentului în care Tropaeum Traiani a primit statutul de municipium există o dezbatere largă, ce nu se va tranşa decât în momentul în care se va descoperi un document datat exact.
Iniţial Gr. Tocilescu, analizând inscripţia pusă în onoarea lui Traian de Traianenses Tropaeenses a considerat că oraşul a fost municipium începând cu epoca acestuia^10., datorită faptului că purta un nume derivat din cel al împăratului.
Dar întrucât oraşul s-a născut la poalele monumentului triumfal, de la care-i putea veni numele, V. Pârvan^11. consideră că statultul de municipium a fost acordat abia de Septimius Severus sau Caracalla unui vicus dezvoltat în vecinătatea unui castru roman. Emilian Popescu revăzând manuscrisele lui Gr. Tocilescu a redescoperit două inscripţii rămase inedite^12., care coboară data la care este atestat municipiul la anul 170 p.Chr^13..
În literatura de specialitate se discută asupra esenţei noţiunii de municipium. Th.Mommsen apreciază că municipium este un oraş de cetăţeni romani^14.; punctul său de vedere a fost împărtăşit de mare parte a oamenilor de ştiinţă germani.
Ch. Saumagne^15. aduce argumente potrivit cărora municipium era un oraş cu ius latii şi era o comunitate de cetăţeni şi necetăţeni romani; pentru Saumagne definiţia lui Aulus Gellus^16. nu trebuie contestată, ea oglindind fidel conţinutul juridic al titlului de municipium, care după opinia împăratului Hadrian, citată de Aulus Gellus, permite cetăţenilor anumite avantaje şi în special cele privind păstrarea legilor tradiţionale.
La acordarea statutului de municipium nu întreaga comunitate primea civitas romana, accesul la cetăţenie se făcea individual. Primeau cetăţenia romană cei care îndeplineau o magistratură municipală.
Inscripţiaile de la Adamclisi au păstrat numele câtorva familii din oraş şi acestea dovedesc că posesorii lor au fost încetăţeniti de Traian şi urmaşii săi.
Privilegiile de care se bucură aceşti primi cetăţeni se pot deduce din faptul că magistraturile orăşeneşti se transmiteau în cadrul aceloraşi familii.
Chiar soţia duumvirului ucis de costoboci în anul 170 este o Ulpia Marcia^17., probabil fiica unui peregrin care a primit cetăţenia de la Traian ca urmare a acordării funcţiilor municipale. Şi în epoca lui Caracalla duumvirul era tot un descendent al acestor prime familii de cetăţeni de la Tropaeum Traiani^18., iar mai târziu scribul "senatului" local este ales tot dintre Marci Ulpii^19..
Faptul că nu toată populaţia oraşului a primit cetăţenia de la Traian explică de ce există una sau mai multe familii de Aelii^20. şi Aelii Antoni sau Antonini^21.. În această formulă se poate înţelege de ce inscripţia din 115-116 nu este semnată de "cives romani", ci de toată populaţia noului municipium de toţi Traianenses Tropaeenses^22.. Săpăturile arheologice desfăşurate la poarta de est au pus în evidenţă resturile unei locuiri geto-dace în secolul I a.Chr-I p.Chr, cu strânse legături comerciale cu lumea mediteraneană^23..
Rolul populaţiei geto-dace în dezvoltarea oraşului este pusă în lumină de inscripţiaile descoperite în ruinele cetăţii.

Prosperitatea a fost generală şi în nici un caz nu a fost discriminatorie faţă de autohtonii geto-daci, care pun şi ei inscripţiai - Daizus Comosius^24. care a fost ucis de costoboci când avea doar 50 de ani, avea doi fii cu nume romane Iustus şi Valerius sau Valens, fără a fi sigur că erau cetăţeni, căci ni se pare neobişnuit că nu au pus tria nomina pe un monument funerar.
Procesul de atragere spre viaţa spirituală şi spre civilizaţia romană este evidenţiat şi de insctipţia funerară a lui Scoris Mucapori şi fiilor săi Aurelius şi Sabina de soţul Aurelius Eftepir şi copii rămaşi în viaţă - Valens şi Sabinianus^25..
Prin urmare, suntem de părere că datele epigrafice sunt ele însele în măsură să decidă existenţa unui municipium în vecinătatea monumentului triumfal, începând cu epoca lui Traian; la aceste argumente epigrafice se adaugă cele de ordin arheologic.
Tropaeum Traiani trebuie să fi fost un centru religios important - inscripţiaile votive descoperite, din păcate, şi ele folosite tot în zidurile târzii ale cetăţii romano-bizantine, pun în lumină convergenţa spre templele ce trebuie să fi fost construite aici.
Deocamdată, cunostiinţele nostre privind cultele păgâne de la Adamclisi sunt cele de natură epigrafică şi în foarte mică măsură arheologice. Un Aurelius Flavius Aquila^26. este sacerdos, iar în secolul III se ridică un templu lui Zeus Ombrimos^27..
Numai în locul basilicii de marmoră se pare că am pus în evidenţă resturile unui templu şi sperăm ca cercetările viitoare să pună la dispoziţie elemente privind divinitatea căreia i s-a consacrat templul.
În inscripţiaile descoperite în oraş sunt onoraţi Jupiter Optimus Maximus^28., Junona Regina^29., Apollo^30., Ceres şi Hercules Invictus^31..
În general se consideră că Liber Pater^32. reprezintă prin interpretaţio romana divinitatea cea mai importantă a populaţiei autohtone; de caracter traco-dacic se pare că este şi divinitatea extrem de răspândită în regiunile nord-estice ale imperiului roman - Heros Invictus.
Lui Jupiter Olbiopolitanus - Jupiter al Olbiei îi este închinată o inscripţiae de către un cetătean grec^33., venit din acele ţinuturi la Tropaeum.
Sol Invictus ascunde, după opinia celor mai mulţi cercetători o divinitate orientală^34., siriană după toate probabilităţile. Jupiter Optimus Maximus Dolichenus, zeu oriental şi el, apare într-o inscripţiae fragmentară descoperită la poarta de sud^35..
Din textele inscripţiailor putem cunoaşte uneori şi motivul închinării. Astfel construirea unui lăcaş de cult pentru Zeus Ombrimos^36. de către Protogenes- magistrat al oraşului reflectă nevoia de ploi, ce trebuie să se fi manifestat în acea perioadă (în timpul unor împăraţi damnaţi ulterior - probabil Maximinus Aug. şi Maximus Caesar), ca urmare a înăspririi climatului secetos din sudul Dobrogei.
În a doua jumătate a secolului al III-lea şi în secolul IV p.Chr., caracterul preponderent latin al oraşului se pare că a suferit, având loc o sporire a elementelor elene; în această epocă întreg oraşul Πoλισς Τρoπεισιov^37. face o dedicaţie în limba greacă Herei Basilisa - echivalentul Junonei Regine.
Atributul Deus Sanctus oferit lui Apollo lasă să se întrevadă trăsături sincretice pe care acesta le-a îmbrăcat în conştiinţa religioasă a dedicantului^38..

Cavalerul Thrac, mult răspândit în lumea balcanică este cinstit printr-o inscripţiae pusă de un oriental după nume - villicus Iaehetav^39.. Toate aceste epigrafe închinate zeilor de către locuitorii oraşului s-au găsit în poziţie secundară, fiind refolosite ca piatră de construcţie în edificiile cetăţii de epocă târzie. Aceste date sunt în mică măsură completate cu cele câteva piese sculpturale de cult găsite la Adamclisi. Fragmentul unei plăci votive reprezentarea clasică a lui Jupiter^40. a fost găsit într-un zid târziu. Practic nu cunoastem nici o reprezentare de cult a numeroaselor divinităti greco-romane în afara bustului lui Pan, înfăţişat în manieră greacă pe care l-am descoperit într-un edificiu romano-bizantin săpat în sectorul de nord al cetăţii^41..
Cultul morţilor este bine reprezentat prin descoperirile făcute până acum la Adamclisi; din necropolele oraşului care se întindeau după bunul obicei roman de-a lungul drumurilor^42., au fost aduse în oraşul constantinean stele funerare pentru a fi refolosite ca piatră de construcţie sau pavaj; despre personajele pomenite în aceste pietre funerare am vorbit anterior.
În ceea ce priveşte repertoriul sculptural al acestor stellae se poate spune că aparţin unor scheme banale. În general câmpul stelei era împărţit în două sau trei registre - cel inferior era rezervat inscripţiaei, iar deasupra era sculptat banchetul funerar asociat cu Cavalerul Thrac.
Caracteristic stelelor de la Tropaeum era bogata ornamentaţie a chenarului, obţinut prin stilizarea vrejurilor şi frunzelor viţei de vie ce pleacă dintr-un cantharos asezat de obicei în centrul pietrei, sub inscripţiae; vrejurile cu frunze, uneori şi cu ciorchini de struguri, desenează simetric chenarul întregii pietre, ades separând şi registrele.
Banchetul funerar este şi el realizat după o schemă fixă, creată la Tomis^43. - pe un kline sunt înfătisate semişezând figurile morţilor, în dreapta pe un scaun înalt este reprezentat un personaj feminin. În general, defuncţii aveau în mână o cupă sau o cunună. În faţa patului era o masă cu trei picioare (mensa tripes).
Pe stella pusă de L.Aemilius Severus^44. descoperită la basilica de marmoră, în vecinătatea baptisteriului este sculptat şi un personaj de mici dimensiuni, în stânga mesei - un sclav.
Sculptural, scena banchetului este executată într-o manieră provincială, personajele principale sunt înfăţişate frontal, şi izocefal, iar personajele secundare sunt ierarhizate. Volumul nu are nici o valoare în arta sculptorului provincial, care preferă o reprezentare quasi picturală, în două planuri a scenei.
Stelele lui Daizus Comozoi şi Scoris Mucaporis au reprezentat pe registrul superior Cavalerul Thrac cu hlamida fluturând în vânt, călărind spre dreapta, având în faţă un copac^45. sau o femeie în picioare^46..

Pe stela lui Ulpius Arcidamus, în registrul superior este sculptată o cunună din ramuri legate cu panglici înnodate în partea inferioară. Această stelă avusese sculptat în acelaşi bloc de piatră şi frontonul, care avea probabil acrotere de o parte şi de alta, iar în mijloc, păstrat parţial, un con de pin.
Portretul funerar al Iuliei Olimpia a fost sculptat pe o stelă păstrată în două fragmente refolosite în pavajul basilicii cisternă^47.. Stela reprezintă o arcadă sprijinită pe două coloane cu capitele corintice. În câmpul arcadei este reprezentată stângaci figura defunctei cu o coafură ce înconjoară figura până la nivelul urechilor. Faţa destul de lată are ochii mari, puternic subliniaţi de sprâncene, cu o expresie particulară, care ar putea trăda o încercare de portretizare a celei care trăise doar douăzeci şi cinci de ani. În spaţiul de deasupra arcadei există pe ambele părţi câte un chenar de frunze de iederă şi palmete, iar în centru sunt sculptate asimetric două flori de dimensiuni diferite.
Asupra vieţii cotidiene în municipium avem puţine date epigrafice. Ştim până acum că în oraş locuiau stabil sau veneau cu diferite interese oameni din tot Imperiul.
Pasager, se afla la Tropaum şi guvernatorul provinciei, însoţit de tribunus militum legionis XI Claudiae^48. în vremea lui Antoninus Pius, pentru a cărui sănătate se roagă lui Jupiter, Hera, Ceres şi Liber Pater. Atributele zeilor imploraţi ne fac să considerăm că nu este vorba de o acţiune militară în care să fi fost antrenat guvernatorul provinciei, ci mai degrabă de una legată de caracterul agrar al economiei oraşului Tropaeum şi territorium-ului său.
Oameni născuti la Amasia^49. şi Axiopolis^50. au locuit la Adamclisi şi au întemeiat o familie şi au fost înmormântaţi aici. Dintr-o inscripţiae fragmentară aflăm că un trevir^51. a pus o inscripţiae la Tropaeum, probabil fiind mânat aici de interese negustoresti.

O colectivitate de limbă şi cultură greacă trebuie să fi existat de la început la Tropaeum, dar ea se va dezvolta în epoca romano-bizantină^52.. În incinta de vest este folosit un bloc de parament pe care inscripţia în limba greacă afirmă participarea la refacerea acesteia.
Între fotografiile rămase în arhiva Muzeului Naţional de Antichităţi din Bucuresti (azi Institutul de arheologie V. Pârvan), la moartea primului său director - Grigore Tocilescu se află şi una a unei pietre, pierdute între timp, care conţine o listă de nume^53., pretios tablou al mozaicului etnic de la Tropaeum: alături de nume tipic romane apărând un Bithi - micro-asiatic şi Dasius - illir.
Printre cei suficient de înstăriti pentru a pune inscripţii se afla şi liberta şi moştenitoarea lui Crescens Rigozius - Helpis (CIL III 14214,11), precum şi sclavul unui senator - Iaehetav, vilicus al lui Lucius Aelius ? Marcianus clarissimus vir (CIL III 12463); după nume sclavul este probabil un oriental sau semit^54..

Splendidissimul municipiu Tropaeum Traiani nu trebuie privit ca o asezare orăşenească de mare amploare, aici erau concentrate sediile principalelor magistraturi, templele şi câteva reşedinţe luxoase, aici trebuie să se fi desfăşurat târguri, mai mult sau mai puţin frecvent. Deci oraşul era doar centrul teritoriului său. În acest teritoriu, a cărui întindere n-o cunoaştem se aflau villae suburbane şi ateliere de diferite tipuri, precum şi villae rusticae şi sate de autohtoni, despre care vom afla numai prin cercetări arheologice.
Din ştirile epigrafice ştim că oraşul a suferit din pricina atacului, sau atacurilor costobocilor. Faptul că oraşul nu era apărat de nici o unitate militară şi c-a fost luat prin surprindere este dovedit de inscripţia funerară care îl numeşte pe L. Fufidius Lucianus decurion al municipiului căzut în lupta cu costobocii în timpul duumviratului său, fapt tipic, căci în cazul unor atacuri, orăşenii se apărau sub conducerea magistratilor proprii.
Dar oraşul se reface curând, ca de altfel întreg Imperiul, după aceste preludii ale viitoarelor migraţii barbare şi în secolul al III-lea este splendidul municipiu, după cum se mândresc decurionii săi (CIL III 12461=ILS 7183).

O nouă criză, pe care însă nu o cunoaştem din izvoarele literare, are loc după mijlocul secolului III şi are ca urmare lărgirea incintei - a fundamentis - a oraşului, lucrarea încheiată sub Licinius şi Constantin^55..
Romanae Securitatis liberatisq(ae) [v]indicibus /d(ominis) n(ostris) Fl(avio)
Val(erio) Constantino et [Liciniano / Licinio ] piis felicibus aeternis Aug(ustis)/ quorum virtute et providentia edomitis/ ubique barbarum gentium populis ad confirmandam limitis tutelam etiam/ Tropaeensium Civitas auspicato a fundamentis/ feliciter opere constructa est/ Petr(onius) Annianus V(ir) C(larissimus) et Iul(ius) Iulianus V(ir) em(inentissimus) Praef(ecti) Praet(orio) Numini Eorum Semper dicatissimi

Seria inscripţiilor descoperite la Tropaeum se încheie cu cea bilingvă, creştină din secolul VI p. Chr. (CIL III 14214, 18)
Izvoarele literare antice sunt şi mai sărace în date asupra oraşului Tropaeum şi ciudat, numele lui ni s-a păstrat doar în lucrări târzii. În secolul VI, Hierocles a însirat într-un ghid redactat pe baza documentelor oficiale, între cele 935 oraşe administrate de împăratul de la Constantinopol şi Tropaeum, alături de alte oraşe dobrogene: Callatis, Histria, Constantiniana, Zeldepa, Axiopolis, Capidava, Carsium, Troesmis, Noviodunum, Aegyssus şi Halmiris^56..
Theophilact Symocatta redactează în prima jumătate a secolului VII o Istorie în care relatează evenimentele desfăşurate la sfârşitul sec. VI când haganul avar deşi încheiase o pace cu Imperiul de la care primea suma de 100 000 de monede de aur în schimbul obligaţiei de a se abtine de la atacuri, încalcă teritoriul imperial (586-587) şi cucereşte "printr-o acţiune militară care i-a dat mult de lucru, deoarece oraşele nu s-au predat cu uşurinţă" şi Tropaeum Traiani^58..
Această stire a fost interpretată ca relatare a distrugerii totale a oraşului de la Adamclisi, fapt pe care totusi textul nu-l justifică în nici un fel.
Tropaeum se află şi în lista episcopatelor - Notitia Episcopatum - întocmită probabil în secolul al IX-lea, dar desigur reflectând situaţii anterioare. Exactitatea afirmaţiei despre existenţa unui episcopat aici este confirmată de cercetările arheologice, care de altfel au demonstrat că viaţa în oraş nu s-a terminat ca urmare a unei distrugeri, ci printr-o părăsire lentă a acestuia de către populaţia sărăcită care nu mai putea asigura funcţionalitatea zidurilor, apeductelor etc.