În perioada de început a Imperiului, încă lipsit de coordonate juridice ferme, se constată existenţa unor forme de organizare teritorială pe care lipsa unor preciziuni din sursele literare antice, le face destul de greu definibile. Este însă constatat că se păstrează, în practică, pe lângă teritoriile provinciale, organizate şi administrate de senat sau direct de împărat, şi teritorii de margine, sub autoritate militară, de fapt o prelungire a stării de război.

Probabil în perioada ulterioară acţiunilor lui Licinius Crassus, la nord de Balcani şi până la Dunăre se crează un comandament militar, care trebuia să sporească puterea romană de-a lungul întregului curs al fluviului. Histrul era patrulat de flota romană şi trupele romane au acţionat ferm în apărarea punctelor întărite Aegyssus şi Troesmis, atacate de geţii nord-dunăreni. Acest district militar - praefectura Ripae Histri sau Danuvii - va fi probabil subordonat legatus Augusti din Moesia, care în timpul urmaşului lui Augustus, a fost Poppaeus Sabinus^10..

În nordul Balcanilor, sub scutul armatei romane - încă neatestată arheologic şi epigrafic pentru prima jumătate a sec. I p. Chr. s-a aşternut o oarecare linişte până în vremea războiului civil de la moartea lui Nero, căci izvoarele nu mai relatează conflicte. Cu acest din urmă prilej însă, dacii şi roxolanii, profitând de retragerea legiunilor angajate în lupta pentru putere, atacă şi distrug fortificaţiile romane. Guvernatorul Moesiei, Fonteius Agrippa piere în încercarea de a se împotrivi atacatorilor^11..

Noul guvernator al Moesiei, Rubrius Gallus, va avea sarcina să reorganizeze militar apărarea pe Dunărea Inferioară; armata provinciei va spori la cinci legiuni şi se vor construi castre pe Dunăre^12.. Flota dunăreană va fi şi ea reorganizată. Deşi ne lipsesc descoperirile arheologice pentru aceste contribuţii ale lui Rubrius Gallus, se pare că acţiunile lui de reorganizare privesc mai degrabă zona estică a provinciei Moesia, acel comandament militar Ripa Histri. Există dealtminteri şi o ipoteză conform căreia^13. acest teritoriu este constituit ca provincie abia în vremea lui Vespasian, folosindu-se ca argumente ştirea transmisă de Suetonius (Vespasian, 8, 4) şi înmulţirea din această vreme a datelor privitoare la prezenţa romană în aceste teritorii.

Pentru noi, nici epoca lui Claudius, nici cea a lui Vespasian nu pot fi acceptate ca puncte de răscruce pentru organizarea administrativ-teritorială a zonei dintre Balcani şi Dunăre, inclusiv Dobrogea. Teritoriile estice alcătuind praefectura ripae Histri din componenta Moesiei vor continua să se dezvolte în forma concepută încă de Augustus, până când Domitian, în pregătirea contraofensivei în Dacia, va diviza Moesia, ţinând cont de unităţile teritoriale existente anterior, praefectura ripae Histri devenind Moesia Inferior. În această interpretare devine inteligibilă precizarea lui Cassius Dio (LVIII, 25, 4) că Poppaeus Sabinus "în timpul domniei lui Tiberius, cârmuise cele două Moesii" de fapt două structuri sub autoritate militară. Calităţile de bun organizator ale lui Domitian au fost puse în evidenţă, contrazicând afirmaţiile antice ostile, izvorâte din conflictul său cu Senatul, căci tot el este acela care va crea cele două provincii germane din cele două comandamente militare^14., existente anterior. Se impune paralela cu Moesia, unde a acţionat identic în faţa unor situaţii asemănătoare.

Provinciile moesice vor fi în această vreme obiectul atacurilor dace şi baze pentru operaţiile militare romane împotriva regatului lui Decebal. Desfăşurarea războiului lui Domitian cu dacii este cunoscută doar în linii mari. Se ştie că Oppius Sabinus şi Cornelius Fuscus au căzut în cursul luptelor, abia Tettius Iulianus reuşind să-i învingă pe daci şi să le impună pacea.
Războiul cu dacii a fost cel mai important dintre cele purtate de Domitian şi se pare că a fost pricinuit de întârzierea recunoaşterii tratatului de clientelă avut de daci cu Imperiul. Tratatul de clientelă era important pentru că recunoştea teritoriul statului dac şi prevedea acordarea de subsidii, în schimbul cărora dacii se abţineau de la atacuri antiromane şi contribuiau la apărarea graniţei romane de eventuale acţiuni ale altor populaţii. Iordanes (Getica, 76), istoricul got din secolul al VI-lea p.Chr., ne aduce ştiri despre atacurile dacice asupra liniei Dunării, chiar asupra Ripae Danuvii, care au avut ca urmare distrugerea armatei moesice şi comandanţilor lor.
Oppius Sabinus, guvernatorul "acestor provincii", încercând să-i oprească pe atacatori, cade în luptă.
Decebal preia conducerea războiului.
Domitian îl însărcină pe Cornelius Fuscus să treacă Dunărea pentru a-i respinge pe atacatori. Nu ştim nimic despre zona în care acesta trece Dunărea pe un pod de vase şi nici unde cade victimă nesăbuinţei de a se fi angajat prea departe şi nepregătit pe teritoriul dacilor.
Decebal a reuşit să obţină sprijinul direct sau indirect al marcomanilor şi quazilor, aşa încât Domitian se va vedea nevoit să pornească o campanie împotriva acelora, astfel că acţiunea lui Tettius Iulianus nu se va finaliza cu o victorie categorică şi definitivă asupra lui Decebal. În cursul acestor lupte, Dobrogea a fost, după cât se pare, teatru de război. Altarul funerar de la Adamclisi a fost interpretat ca un monument ridicat pentru soldaţii căzuţi împreună cu Cornelius Fuscus^15..
R. Syme consideră mai plauzibil ca pe altarul de la Adamclisi să fie pomeniţi soldaţii lui Oppius Sabinus, învins undeva în apropiere, şi nu la Novae, cum considera C. Patsch.

Altarul este, după cum afirmă istoricii moderni, cel mai vechi dintre cele trei monumente de la Adamclisi - monumentul triumfal dedicat lui Mars Ultor, tumulul funerar şi altarul funerar^16.. Altarul a fost descoperit la săparea unei movile aflată la 250 m est de monumentul triumfal. În vecinătatea ruinei s-au descoperit fragmente ale unor plăci de dimensiuni 1,30 x 0,90 x 0,30 m acoperite cu inscripţii. Pe faţada principală era dedicaţia, dar numele împăratului nu s-a păstrat. N. Gostar a închinat altarului funerar un studiu epigrafic special (Marele monument funerar roman de la Adamclisi, teza de doctorat susţinută la Universitatea Bucureşti în 28 martie 1978) în care analiza cu discernământ şi multă acribie datele obiective păstrate atât în inscripţii cât şi în izvoarele privind războaiele dacice, care au putut intra în discuţie. Din punctul lui de vedere fortissimi viri morţi în bellum Dacicum nu fuseseră victimele unei înfrângeri, ci ale unei victorii; prezenţa cohortei II Batavorum şi probabil a legiunii XV Apollinaris, precum şi formula missici (în loc de veterani) obişnuită pentru secolul I p.Chr. îl determină să considere că războiul trebuie datat numai în epoca lui Domitian şi probabil în anul 86 (rezumatul tezei 21-22) fiind campania condusă de M. Cornelius Nigrinus^17..

Această ipoteză pare a fi cea mai verosimilă, lupta trebuie să se fi purtat cu trupe din Ripa Danuvii, întărite cu trupe aduse din provinciile vestice. Pe altar numele necunoscutului poate fi al unui praefectus Ripae Danuvii (N. Gostar propune un praefectus orae maritimae sau praefectus Ripae Danuvii). Altarul a fost ridicat in honorem et in memoriam fortissimorum virorum qui pugnantes pro republica morte occubuerunt. Cu litere ceva mai mici s-a păstrat ştirea despre comandantul căzut în luptele cu dacii, din care aflăm că era originar din Pompeiul distrus de Vezuviu, locuind ulterior la Neapolis (Napoli). Acest personaj avea calitatea de praefectus. Lacuna din inscripţie ne împiedecă să ştim cu precizie titulatura întreagă.
Discuţia asupra identităţii praefectului nu s-a încheiat încă, de ea depinzând însăşi data luptei în care au căzut soldaţii, în vremea lui Domitian, sau în primul război al lui Traian.
Cichorius a propus ca praefectul să fi fost însuşi Cornelius Fuscus, praefect al praetoriului în timpul lui Domitian, ipoteză îmbrăţişată de E. Doruţiu-Boilă^18., care recunoaşte în inscripţie trupele care ar fi activat în Moesia Inferior în anii 86-87 şi ar fi căzut împreună cu prefectul pretoriului.
Cei ce contestă identificarea prefectului de pe altarul de la Adamclisi cu Cornelius Fuscus sunt susţinuti de faptul că luptele acestuia cu dacii au avut loc în nordul Dunării, unde a şi rămas mormântul său^19., la Adamclisi putând fi doar un cenotaf; de asemenea, îndoielnică este propunerea lui J. Colin^20., conform căreia Cornelius Fuscus, cel căzut în Dacia, apare şi pe inscripţiile parietale din Pompei, deoarece Tacitus (Hist., II, 86) spune că praefectus praetorio luptase împotriva lui Nero ca dux coloniae suae, statut juridic pe care Pompeiul nu-l deţinuse.

R. Syme^21., occupându-se de această problemă, acceptă datarea altarului în epoca lui Domitian, căci singura trupă pomenită al cărui nume a rămas întreg - Cohors II Batavorum - putea lupta în aceste regiuni doar anterior epocii lui Traian. Pentru ilustrul savant englez, Cornelius Fuscus trebuie exclus din discuţie; lupta în care au căzut cei cca. 300 de soldaţi originari din Italia şi din provinciile vestice, mai puţin din cele estice, încadraţi în legiuni şi trupe auxiliare, trebuie să fi fost cea condusă de Oppius Sabinus, care a fost învins la Adamclisi, sau în împrejurimi, în 85 p.Chr.
Este de presupus însă că lupta de pe dealurile de lângă Adamclisi n-a fost cea condusă de însuşi Oppius Sabinus, al cărui nume ar fi trebuit să apară pe altar căci şi el a fost răpus în luptele cu dacii.

În cazul în care considerăm că până la crearea provinciei Moesia Inferior a continuat să existe un praefectus ripae Histri sau Danuvii cum reiese din Iordanes^22., am putea presupune că acesta va cădea în cursul invaziei dacice din 85-86, apărând teritoriul Dobrogei. Locul ridicării altarului nu ni se pare a fi fost ales întâmplător; în general atacatorii Moesiei Inferior nu intrau frontal, prin nordul Dobrogei, ci preferau să treacă prin Muntenia, apoi pe la Cernavodă sau Ostrov; în această zonă, constrânşi de invaziile repetate, se vor ridica de-a lungul vremilor până târziu în epoca bizantină fortificaţii care azi se cunosc sub numele de "Valurile lui Traian"^23..

Domitian, prin pacea din 89, va acorda lui Decebal, prin trimisul său Diegis, cununa regală, semn al recunoaşterii statului acestuia ca stat clientelar. H. Daicoviciu^24. explică motivul pentru care Domitian a fost acuzat de urmaşi că a încheieat o pace "ruşinoasă", deşi clauzele acestei păci nu aveau nimic deosebit faţă de altele similare, încheiate anterior sau ulterior. Pentru urmaşii lui Domitian pacea a fost defavorabilă, nu prin clauzele ei, ci prin modul în care Decebal le-a folosit pentru a-şi întări statul, pentru a se împotrivi şi mai înverşunat romanilor - "Ruşinoasă pentru romani pacea n-a fost niciodată. Dar, favorabilă lor, ea s-a transformat pe nesimţite, pe măsură ce Decebal îşi realiza proiectele, într-o înţelegere nefavorabilă, pe care avea s-o rupă sabia lui Traian" (loc. cit. 284).

Cele două provincii, Moesia Superior şi Moesia Inferior, reorganizate militar, vor constitui baza de atac pentru războiul determinant de anihilare a regatului lui Decebal.
Columna lui Traian, cronica ilustrată a războaielor dacice, completează informaţiile literare despre luptele lui Traian cu dacii. Din păcate, metopele monumentului de la Adamclisi au fost ridicate din jurul tamburului de piatră şi mortar fără să putem şti care a fost ordinea de dispunere, aşa încât succesiunea lor în naraţiune trebuie făcută prin analogie cu columna Traiană şi în funcţie de puţinele ştiri literare păstrate. Columna indică în cursul primului război dacic o acţiune de diversiune făcută de daci în alianţă cu roxolanii în sudul Dunării. Aceste scene au fost interpretate^25. ca fiind un atac dacic în Dobrogea, lupta dându-se tot în zona Adamclisi, unde s-a ridicat - în amintirea acestor lupte - Monumentul triumfal; metopele monumentului, ar reprezenta, deci, doar acest episod al războaielor dacice.

Monumentul triumfal s-a păstrat sub forma unui tambur cilindric cu diametrul de 30 m şi înălţimea de 12 m, din piatră de carieră prinsă cu mortar; pe acest tambur erau expuse 54 metope, dintre care s-au pierdut două, iar peste acoperişul tronconic din solzi mari de piatră, pe o bază hexagonală s-a aflat trofeul colosal, înalt de 10,75 m. Crenele încununează tamburul; pe ele s-au sculptat prizonieri barbari, diferenţiaţi prin costumele caracteristice: daci, roxolani şi germanici.

Laberius Maximus, guvernatorul Moesiei Inferior va lua parte activ la primul război dacic, probabil atacând cetăţile dacice din Munţii Orăştiei prin Oltenia şi Muntenia, pe drumul prin Pasul Bran. Este azi o certitudine că prin victoriile sale a cucerit Muntenia, Oltenia de est şi sudul Moldovei, care vor fi alipite provinciei sale în toată epoca traiană. În care moment a avut loc diversiunea dacă în Dobrogea, înainte de plecarea acestuia spre Dacia sau acesta va trece în Dacia ca răspuns la ofensiva dacă, rămâne de domeniul combinaţiilor ipotetice.
R. Vulpe considera că lupta de la Adamclisi a fost decisivă pentru războiul din 101-102^26.. Importanţa luptelor desfăşurate în Dobrogea ni se pare că reiese din faptul că Traian va construi monumentul triumfal în amintirea lor.
Luptele trebuie să fi fost deosebit de grele dacă ţinem cont de reprezentările de pe Columna Traiană^27., dar Traian aduce întăriri pe Dunăre şi dacii sunt respinşi. Pe columnă este reprezentat un nobil dac rănit care se sinucide pentru a nu fi luat prizonier.

După această campanie continuă luptele pe frontul de vest, dar ambele tabere au nevoie de un răgaz şi astfel se încheie pacea, ale cărei clauze sunt foarte grele pentru Decebal. Cu toate condiţiile păcii, Decebal reuşeste să refacă o forţă care a mai rezistat înverşunat în cursul celui de-al doilea război, în ciuda faptului că trupele romane ocupau Muntenia, sudul Moldovei şi Oltenia de est, alipite Moesiei inferioare, iar Banatul, Ţara Haţegului şi vestul Olteniei alcătuiau un district militar dependent de legatul Moesiei superioare^28.. Practic, cel de al doilea război a fost limitat la cucerirea cetăţilor dacice şi neutralizarea punctelor de rezistentă - cetăţi tribale din Transilvania centrală^29..

Ca urmare a victoriei asupra lui Decebal, Traian creie provincia Dacia, care va constitui aproape două secole un avanpost al apărării graniţei de nord a imperiului şi totodată un avanpost al romanităţii. Provinciile sudice vor avea după această dată o perioadă de pace (tulburată doar de atacurile costoboce din jurul anilor 170), care le-a îngăduit atingerea unei maxime dezvoltări^30..
Imediat după încheierea războiului s-a început construirea impozantului monument de la Adamclisi, inaugurat la 109.
Monumentul avea o inscripţie de mari proporţii ce îl dedică lui Marte Răzbunătorul. Inscripţia s-a păstrat fragmentar, dar ea a putut fi întregită astfel:

MARTI ULTOR[I]
IM[P(erator)CAES]AR DIVI 
NERVA[E] F(ILIUS) N[E]RVA
TRA]IANUS [AUG(USTUS) GERM(ANICUS)]
DAC]I[CU]S PONT(IFEX) MAX(IMUS)
TRIB(UNICIA) POTEST(ATE) XIII
IMP(ERATOR) VI CO(N)S(UL) V P(ater) P(atriae)
?VICTO EXERC]ITU D[ACORUM]
?---- ET SARMATA]RUM
---------------------]E 31.

Monumentul de la Adamclisi a fost reprezentat pe monede emise în timpul lui Traian^32.. Dovezile certe în favoarea datării monumentului triumfal în vremea lui Traian fac din ipotezele privind datarea lui pe baza încadrării stilistice a reliefurilor în alte epoci^33. să fie simple încercări de a explica particularităţile stilistice ale reliefurilor de pe monument.

S-au păstrat 52 de metope (de dimensiuni 1,10-1,20 m) reprezentând scene de război între romani şi daci cu aliaţii lor. Prin caracterul simbolic al trofeului este de presupus ca reliefurile care înconjurau monumentul circular să nu fie descrierea unor evenimente istorice concrete, ci doar reprezentarea convenţională a luptei şi victoriei romane împotriva dacilor^34.. Reliefurile se remarcă printr-o tehnică grosolană, care însă este specifică artei provinciale romane, mult mai puţin tributară realismului artei romane aulice şi perfecţiunii artei clasice greceşti.