Poarta de sud, ridicată în epoca constantiniană, constă dintr-un turn patrulater ieşind faţă de frontul incintei. Turnul este alcătuit din două ziduri cu emplecton şi parament din blocuri mari, ecarisate, late de 3,30 m şi lungi, fiecare, de 7,50 m. Frontul turnului este de 9,15 m. Poarta externă este lată de 2,60 m, practicată între pilaştrii construiţi concomitent cu flancurile turnurilor.
Pavajul porţii este în trepte, iar un canal median, pavat cu lespezi mari, aduna apele pluviale de pe cardo, care, din sudul basilicii forensis, cobora accentuat până la poartă.
Atât pavajul porţii, cât şi panta abruptă spre sud a platoului dovedesc că această poartă nu era destinată vehiculelor. Din pavajul porţii au fost extrase de Grigore Tocilescu câteva inscripţiai funerare.
Profilul nord-sud, desenat de arh. Fakler, înregistrează şi subliniază faptul că sub pavajul porţii de sud se află pământ galben, viu, fără material arheologic. Săpăturile desfăşurate la poarta de sud de Radu Ocheşeanu au pus în evidenţă existenţa unei fundaţii de turn cu frontul semicircular. Demantelarea fundaţiei a fost şi mai radicală decât în celelalte cazuri: latura de vest a fost păstrată doar pe 2,30 m, cea de est având o lungime şi mai redusă, fiind suprapusă de zidurile porţii constantiniene. Şi în acest caz, procesul de construcţie s-a stopat în momentul în care urma să se pună prima asiză de blocuri peste un strat de mortar, aşternut peste fundaţia din piatră brută.
Peste aceste fundaţii, în stratul de umplutură, R. Ocheşeanu a găsit o monedă emisă la 288/289 de Diocletian. Fără îndoială, această monedă constituie un terminus ante quem pentru construirea şi abandonarea fundaţiei turnului B 20, având o valoare certă pentru datarea tuturor fundaţiilor din faza B. Moneda aceasta este totodată terminus post quem pentru edificarea porţii de sud în forma în care se află acum.
Fotografia reprezentând profilul secţiunii perpendiculare peste fundaţia de est a turnului T 20 a înregistrat clar umplerea gropii de fundaţie a turnului B 20 cu deşeuri de la construirea porţii de sud, până la nivelul primei asize de blocuri cu bosaj. Fotografia arată şi aici că fundaţia a fost abandonată sub nivelul de construcţie, sub nivelul de la care începuse săparea gropii de fundaţie. Toate aceste consideraţii sunt necesare pentru a contracara ipoteza că turnurile au fost construite şi au fost o vreme în uz şi abia apoi au fost demantelate.


Pe baza unor sondaje minuscule, fără observarea stratigrafică a depunerilor, Monica Mărgineanu Cârstoiu propune existenţa unei porţi cu turn interior, flancat de două turnuri semicirculare ieşinde. Din cele ce s-au constatat prin săpăturile arheologice la această poartă, se poate stabili că turnul patrulater şi turnurile semicirculare ieşinde nu au funcţionat concomitent. Dar, o poartă de aspectul celor de est şi vest la capătul prelungit al arterei nord-sud (cardo maximus) nu ni se pare a fi fost străină spiritului în care a fost conceput proiectul nepus în operă al grandioasei incinte romane târzii. Abandonarea proiectului de construire a unei porţi de această amploare în locul unde panta naturală a terenului împiedeca circulaţia vehiculelor ni se pare a fi determinată de aceleaşi criterii de raţională economie care au condus la schimbarea proiectului în sectorul sud-vestic al noii incinte, prin construirea la intervale mai mari a unor turnuri uşor mărite.


Este plauzibil ca sub turnurile T 14 - T 19, existente astăzi pe incinta de sud să se descopere (ca la Turnul T 4) resturile de la demantelarea, pentru material litic, a fundaţiilor anterioare. Se poate postula şi că zidul vestic al fortificaţiei adiacente s-a dezvoltat din structura unui turn abandonat al porţii în faza B.
Cercetările de la poarta de sud, efectuate de R. Ocheşeanu, dau o dovadă în plus că nici în sectorul de sud al platoului cetăţii n-a existat un nivel de construcţie databil în secolul al II-lea şi începutul secolului al III-lea p.Chr.
Seria de descoperiri de pe sectorul de sud al incintei de vest permite să se afirme că punerea în operă a proiectului iniţial de construcţie al curtinei de sud-vest între cele două porţi a fost abandonată şi, după o vreme, reluarea lucrărilor a însemnat şi schimbarea proiectului.
Ca să putem reconstitui proiectul iniţial avem de răspuns la două întrebări:

1. Toate laturile poligonului neregulat care reprezintă planul cetăţii romano-bizantine fuseseră cuprinse în proiect sau acesta se limita doar la zona nou inclusă în aria apărată de incintă a oraşului - curtina de vest şi cea de sud?
2. Pe curtina dintre poarta de vest şi cea de sud au fost proiectate şi sub turnurile existente turnuri similare celor descoperite în stadiul de fundaţie sau acestea au avut aceleaşi dimensiuni de la început?

Pentru a găsi răspuns la prima întrebare avem doar câteva elemente pe care le putem folosi ca să considerăm că toate laturile incintei actuale au fost obiect al unor lucrări de construcţie, databile la sfârşitul sec. al III-lea, anterior epocii constantiniene. Pe curtina de la nord de poarta de vest sondajul pe care l-am efectuat în turnul T 13 a constatat existenţa unei schimbări a aspectului fundaţiei. Fundaţia de 0,90 m adâncime a fost turnată direct în groapa săpată în pământul galben. La limita superiară a stratului de lut s-a practicat o talpă a fundaţiei de cca. 10-15 cm, ca apoi să se mai toarne piatră cu mortar pe cca. 0,45 m. Aici se pare că după o perioadă de timp a reînceput lucrul şi s-a construit fundaţia din piatră de carieră, de dimensiuni ceva mai mari, aşezată cu relativă grijă, pe încă 0,45 m. La acest nivel s-a practicat o talpă a zidului, comună atât în interior cât şi în exterior, iar în interiorul turnului s-a practicat un prim nivel de călcare din cărămizi; de la acest nivel în sus, grosimea zidului s-a redus prin două crepidae la ambele feţe ale zidulul. Planul turnurilor T 13 şi T 11, de dimensiuni şi formă asemănătoare celor de pe sectorul sudic al incintei, se pare că a făcut parte din proiectul iniţial şi nu a fost modificat la reluarea lucrului.
La poarta de est, unde avusese loc o distrugere, eventual provocată de un cutremur, are loc o consolidare a zidului de incintă cu platforme de mari dimensiuni, construite simultan cu fundaţiile frontului turnurilor semicirculare ieşinde.
Cea de a doua întrebare nu a primit răspuns prin cercetări stratigrafice în turnurile existente, care ar fi putut pune în evidenţă existenţa turnurilor de plan asemănător celor abandonate în faza de construcţie şi să surprindă modul în care planul iniţial a fost schimbat. Avem însă posibilitatea să susţinem că planul iniţial avusese proiectate şi turnuri amplasate pe locul celor actuale, ca urmare a faptului că sectorul nordic al incintei de vest, unde sunt turnurile de forma semicirculară puţin alungită, distanţa dintre turnuri este de doar 15-20 m. Sectorul nordic al curtinei de vest, cu turnurile semicirculare şi cu turnul dreptunghiular, se pare că face parte din proiectul iniţial al incintei şi a şi fost realizat, probabil în prima etapă de lucru, căci se află pe porţiunea de platou cu panta cea mai accesibilă, mai expusă unui atac.
Având în vedere că proiectul iniţial, cu turnuri semicirculare la o distanţă medie de jumătate de actus, necesita pentru a fi pus în operă o investiţie deosebit de mare, putem presupune că a fost abandonat mai cu seamă pentru că la un moment dat au lipsit mijloacele materiale pentru a continua lucrul. Nu avem elemente clare de datare pentru iniţierea fortificaţiilor de la Tropaeum Traiani. Materialul ceramic pe care l-am obţinut pentru straturile N IV A, ne-a făcut să le datăm în perioada de la sfârşitul secolului al III-lea şi începutul secolului următor.
Pe latura de est şi de nord, frecvenţa turnurilor nu este aceeaşi ca pe latura de vest. Cum am spus, nu s-au cercetat turnuri notate ca fiind T 2 şi T 5.
Stadiul actual al cercetărilor indică faptul că pe toate laturile incintei au avut loc lucrări de construcţie la sfârşitul secolului al III-lea p. Chr., totuşi nu sunt indicii că s-ar fi preconizat construcţii de turnuri la distanţa redusă la care ele există pe sectoarele care în ipoteza incintei municipiului făceau parte din incinta traiană. Observaţiile de acum permit doar concluzia că fortificaţiile traiane au fost "modernizate".