În secţiunea de pe latura de est a incintei am constatat că prima fază de construcţie a unei incinte a oraşului N II a avut loc peste un strat de locuire (N I), databil în secolul I a. Chr - I p. Chr. Zidului construit dintr-un calcar bine cristalizat îi corespunde o berma lată de 2 m şi o fossa cu o deschidere maximă de 6,5 m şi adâncimea de 1,6 m faţă de nivelul bermei. În vârf, fossa avea o adâncitură pătrată în secţiune, facută pentru a permite scurgerea apelor pluviale colectate în ea; acest element era cu grijă practicat la şanţurile de apărate din epoca romană timpurie. Şanţul de apărare fusese săpat în faţa incintei în zona de legătură a platoului cetăţii cu dealurile din vest, spre Monumentul triumfal. Nu ştim cât de lung era acest şanţ, care debuşa în văile ce înconjoară în mod natural platoul cetăţii spre sud şi nord; sigur este că am intersectat fossa cu ocazia cercetării din interiorul turnului constantinian T 22, la a cărui construcţie fossa a fost umplută intenţionat cu straturi succesive de pământ. Cercetarea amănunţită a structurilor porţii de est prin îndepărtarea depunerilor (în majoritate recente, peste fostele săpături de la începutul secolului al XX-lea) a dus la obţinerea datelor necesare pentru cunoaşterea aspectului porţii în prima fază de existenţă (corespunzătoare nivelului de călcare NII).

Poarta era flancată de două bastioane dreptunghiulare, ieşinde faţă de linia zidului de incintă. Bastioanele au fost construite pe o fundaţie din piatră brută, adâncă de 1,50 m în frontul estic şi doar 1 m spre interior. Faptul se explică prin diferenţa de nivel a pământului ferm, care avea o pantă naturală spre răsărit. Flancurile turnurilor ce mărgineau drumul de acces în oraş au fundaţiile în partea superioară de 0,30 m, construite din blocuri mari, parţial prelucrate.
Poarta propriu-zisă avea fundaţia continuă, construită concomitent cu cea a turnurilor. Linia exterioară a "pragului" este foarte pregnantă, marcată de blocuri de calcar îngrijit prelucrate, păstrate in situ. Faţă de această linie, talpa fundaţiei este mai lată cu 0,60 m.
În zona porţii s-au păstrat, de asemenea, toate blocurile primei asize a turnurilor din faza traiană.
Fundaţiile laturilor de nord şi respectiv de sud ale turnurilor au faţă de linia exterioară a pragului un ieşind de 2,40 - 2,50 m. Vederea est-vest a turnului T 1, identică cu cea de nord a turnului T 22 evidenţiază faptul că s-a adăugat fundaţia constantiniană fundaţiilor turnurilor patrulatere din prima fază, timpurii. Între cele două tronsoane de fundaţie există astăzi un spaţiu de 5-8 cm, umplut cu pământ.

La construirea turnurilor constantiniene T 1 şi T 22 s-au demantelat până la prima asiză fronturile turnurilor timpurii, faza I a porţii oraşului. Laturile est-vest ale turnurilor din faza I a porţii au avut o lungime de 6,80 m, la turnul de N, şi de 7,10 m la turnul de S. Nu putem preciza care a fost lungimea laturilor frontale dinspre est ale celor două turnuri, căci a fost încorporată în structura laturii de vest a turnurilor constantiniene, iar latura de vest a fost parţial acoperită la construirea unui turn interior T A. Putem însă afirma că lungimea acestei laturi nu depăşeşte 6 m, deoarece urmele turnurilor n-au fost descoperite în secţiunea perpendiculară pe pragul turnului T 22 efectuată în 1974 şi nici în cea practicată în 1985 perpendicular pe intrarea în turnul T 1.
Poarta propriu-zisă era alcătuită dintr-un singur culoar lat de 3,45 m (15 pM) şi avem temeiuri să credem că deschiderea porţii să fi fost la o distanţă de 0,44 m de laturile turnurilor.
Zidul de incintă nu era secondat de un agger, astfel că drumul de rond trebuie să fi fost integral sau parţial susţinut pe stâlpi de lemn.
Atât pe berma, cât şi pe nivelul interior s-au răspândit urmele unui incendiu. Zidul de incintă continuă să existe şi după incendiul care a provocat sfârşitul nivelului N II. Subfaza următoere, definită printr-o refacere, are un nivel de călcare N III, peste care stratul de cultură este deosebit de bogat.
Berma corespunzătoare fazei A este mai ridicată cu 0,20 m decăt cea din N II, fără ca să ajungă la nivelul de călcare din interior. Acest sistem de a păstra un nivel de călcare mai înalt în interior decât în exterior cu cel puţin jumătate de metru avea rostul de a consolida zidul în faţa unui eventual atac duşman. Pe berma N III am descoperit o monedă emisă de Septimius Severus (emisiune a oraşului Nicaea), iar în interiorul oraşului, în stratul de cultură, peste N III, am găsit o monedă emisă în timpul lui Caracalla.^1. Dat fiind că N III există la sfârşitul secolului II, am propus pentru incendiul care a pus capăt nivelului NII atacul Costobocilor din anul 170 p. Chr., bine ilustrat prin textele de pe pietrele funerare descoperite la Tropaeum Traiani.
După atacurile din vremea lui Marcus Aurelius se consideră necesară o întărire a fortificaţiei la intrarea de est cu o Binnenhoff adosată turnurilor porţii spre interior.

În acest nou moment constructiv - probabil ca urmare a experienţei tragice din timpul acestui val de distrugeri legate de "războaiele marcomanice" pe toată graniţa de nord a Imperiului roman - se adaugă la micile turnuri patrulatere ale porţii un turn interior, cu o fundaţie lată de 3,50 m şi adâncă de 0,90 m sub nivelul de călcare N III. Acest turn interior a fost construit în acceaşi tehnică cu turnurile patrulatere - (opus quadratum). Turnul are dimensiuni interioare de 6 x 9 m. În cursul existenţei acestui turn, construit aşadar din blocuri ecarisate în toată lăţimea sa, din pricina existenţei fossae sau din cauza unui cutremur, a avut loc o prăbuşire spre est. S-a produs o fisură lată şi la nivelul fundaţiei şi a avut loc tasarea primei asize de blocuri din partea de răsărit a turnului interior, fapt pentru care au rămas in situ în momentul în care s-a hotărât refacerea structurilor porţii. Pierzându-şi utilitatea, intreg turnul a fost demantelat, fiind vizibile, în mortarul de peste fundaţii, urmele blocurilor extrase.

Turnul interior funcţiona doar având un front parţial ieşit în afara incintei ceea ce ne dă dreptul să considerăm că s-au păstrat cele două turnuri anteriore ca să constituie în continuare frontul porţii. Necunoscând lăţimea turnurilor pe axul nord-sud nu ştim în ce formă s-a efectuat legătura dintre turnurile existente şi cel nou proectat. Cel mai probabil este să se fi prelungit laturile de nord ale turnului de miazănoapte şi respectiv, de sud ale turnului sudic, ca laturi exterioare ale turnului T A , în acest caz axul turnurilor din prima fază ar fi de 5,60-5,70 m.
O variantă posibilă ar fi să considerăm că, de fapt, nu au fost construite două turnuri cu încăperi interioare, ci doar piloni laţi de poartă în care să se fi practicat intrări pietonale (eventual construiţi cu un modul de 15 p.M, cât era şi lăţimea porţii în N II). În această variantă, turnul interior T A se sprijinea parţial direct pe zidul de incintă.
În ambele variante, la nivelul superior al turnurilor din faza A, trebuie să se fi putut circula peste deschiderea porţii.
Poarta de răsărit, în faza de la N III, va fi alcătuită din două porţi paralele, cea existentă anterior fiind prima poartă, iar pe latura de vest a turnului T A apare cea de a doua poartă.
La nivelul N IV, caracterizat prin material ceramic databil la sfârşitul secolului al III-lea p. Chr. - începutul secolului al IV-lea p. Chr., are loc o reconstrucţie generală pe platoul cetăţii. La poarta de răsărit, fossa va fi umplută intenţionat cu o mare cantitate de deşeuri. Are loc simultan o îngroşare a zidului de incintă spre interior cu 0,50-0,80 m. Săpându-se o groapă adâncă de 1,70 m prin straturile anterioare s-a adăugat zidului preexistent o parte construită din pietre provenind din monumente anterioare, demolate. Distrugerea nivelului N III trebuie să fi fost radicală, dar resturile distrugerii nu au fost lăsate pe loc, totul fiind refolosit ca material de construcţii.
În exteriorul incintei s-a săpat o groapă de 2,50 m lungime, paralelă cu zidul, care atinge fundaţia primei faze de incintă. Am considerat această groapă ca fiind necesară începerii construirii zidurilor turnului de poartă T 22.

Fundaţia turnului a fost pusă la aceeaşi adâncime cu cea a zidului existent, fără a se întreţese cu acesta. Peste fundaţia din piatră de carieră, tot sub nivelul de construcţie, au fost introduse la baza zidului de sud al turnului o serie de blocuri de arhitravă - provenind desigur de la un monument grandios, distrus. Aceste blocuri alcătuiau talpa zidului sudic al turnului - talpă la acelaşi nivel cu cea a zidului de incintă timpuriu.
Reamintim că prin sondajele efectuate la poartă am constatat acelaşi procedeu - fundaţia turnului T 22 se construieşte adiacent celei a turnului anterior şi punându-se talpa la acelaşi nivel, talpa fiind sub nivelul de construcţie corespunzător refacerii incintei. Toate aceste constatări vin să infirme construirea turnului T 22 simultan cu zidul de incintă şi exclud folosirea turnurilor T 1 şi T 22 la nivelurile N II şi N III. Cealaltă observaţie făcută în sondajul prin care am descoperit fundaţia turnului interior T A - acoperirea primei asize de blocuri păstrate peste fundaţie cu pavajul de piatră din faţa intrării în turnul T 22 - stă la baza concluziei că întreg turnul interior a fost scos din sistemul de apărare al porţii de est în momentul în care s-au construit turnurile semicirculare.
Ţinând seama de nivelul de la care s-a săpat gropa de fundaţie a zidului sudic al turnului T 22, constatăm că inginerii romani au considerat necesar a îngropa sub acest nivel două asize din blocuri îngrijit ecarisate^2.. Cercetarea a pus în lumină faptul că fossa exista la un nivel anterior edificării Turnului T 22, al cărui latură sudică o încalecă. Sub drumul constantinian de acces în cetate s-a constatat îngroparea a două asize, atât la turnul T 1, cât şi la T 22^3..