Gr. Tocilescu a săpat doar turnurile de pe sectorul de nord al incintei de pe latura de vest; în planul publicat de V. Pârvan sunt schiţate şi turnurile de pe latura de nord, dar evident ele nu fuseseră încă cercetate. Cea mai mare parte a turnurilor au fost săpate în interior de către Paul Nicorescu. Reluând numerotarea turnurilor cercetate am constatat^5. că turnul T 5, propus deja de V. Pârvan în estul turnului T 6 nu a fost pus în evidenţă de cercetări arheologice. Terenul nu indică existenţa unui turn^6. sau, oricum, acesta este de dimensiuni mai mici decât T 6 - T 8.

Turnul fusese săpat pe cca. 3 m în faţa intrării. Reluând cercetarea am stabilit cu exactitate succesiunea fazelor de existenţă în această zonă. Peste pământul viu - loess - la baza straturilor arheologice se află un strat de pământ brun cu arsură şi puţin material arheologic, de epoca Principatului. Groapa de fundaţie a turnului T 4 în partea sa dreptunghiulară a avut lăţimea egală cu lăţimea zidului, aşa încât acest strat nu a fost deranjat; se pare că frontul semicircular al turnului a fost construit într-o groapă cu mult mai largă decât zidul, căci la cca. 3 m de faţa de sud, groapa de fundaţie este cu cca. 75 cm mai lată decât zidul. Deci, frontul semicircular a fost turnat în cofrag de lemn pus într-o groapă de fundaţie mai largă.
O primă fază de construcţie este marcată de un strat de lut cu pigment de mortar - este faza în care s-a construit o fundaţie din piatră brută de carieră, partea inferioară legată cu pământ, iar partea superioară legată cu mortar; latura de sud a acestei fundaţii are un unghi de cca. 15 grade faţă de latura de sud a turnului constantinian, iar zidurile de est şi vest sunt păstrate pe lungimi inegale, din cauză că fundaţia a fost demantelată în momentul în care s-a edificat turul T 4, partea centrală fiind lăsată cu cca 30 cm mai înaltă decât părţile laterale.
Peste un strat de lut, deasupra fundaţiei demantelate, în colţul de sud-est al turnului, sub un strat de dărâmătură cu piatră de dimensiuni mari şi mortar s-au descoprit resturi răvăşite ale unor schelete, după o primă evaluare, incomplete, extrem de friabile. Este greu de apreciat când anume şi în ce condiţii au ajuns acestea aici; la unul din cele două cranii este păstrată doar calota, iar poziţia oaselor a fost atât de puţin anatomică, încât am propus ipoteza că s-au aruncat în pământul care a acoperit fundaţia demantelată resturi umane deranjate dintr-un mormânt. Faptul că imediat deasupra scheletelor se aflau blocuri mari de piatră, printre care şi o piatră de la un arc sau boltă ar putea însă semnifica şi prinderea sub dărâmături a unor cadavre mutilate; este, însă, fără dubiu că scheletele s-au aflat în partea inferioară a turnului, sub podeaua de lemn al primului nivel. Din cercetările stratigrafice am constatat ca sub această podea era un spaţiu fără umplutură cu pământ. Problema este de soluţionat numai prin studierea întregului material osteologic descoperit.
Nivelul de călcare în turn pe toată perioada de după construire şi până la un incendiu masiv databil la sfârşitul secolului al VI-lea, s-a aflat la nivelul crepidei practicate pe toate laturile turnului; nivelul de călcare în turn este cu cca. 40 cm peste talpa fundaţiei, el se află la adâncimea de 2,50 m sub nivelul pragului intrării în turn. Acest nivel este abandonat ca urmare a unui incendiu puternic, care a mistuit partea lemnoasă a turnului. Resturi carbonizate ale unei bârne cu diametrul de 15-20 cm s-au frânt lângă crepida de pe latura de vest, semn că sub crepidă nu era umplutură de pământ. Nivelul următor s-a amenajat peste dărâmătura completată şi nivelată cu lut adus, la 75 cm deasupra celui incendiat.
Peste acest nou nivel s-a prăbuşit dărâmătura finală a turnului. Datarea acestei faze poate fi făcută cu ajutorul monedelor unui mic tezaur risipite pe nivel. Monedele identificate de Gh. Poenaru Bordea se datează între Iustin II şi Sofia şi Mauriciu Tiberiu, ultima monedă fiind o emisiune bătută la Nicomedia în 590/91. Prin locul de descoperire a monedelor suntem de părere că ele s-au putut prăbuşi dintr-o firidă, din zidul de est al turnului.
Deci, cercetarea depunerilor din turnul T 4 ne-a prilejuit cunoaşterea fazelor de existenţă ale turnului, care a fost iniţiat la sfârşitul secolului III. Pentru noi este însă de un interes deosebit faptul că şi aici cercetarea a pus în lumină folosirea turnului după incendiul devastator ce, conform lui Teofilact Simocatta, ar fi de pus pe seama avarilor în 586.
Se poate chiar susţine că după prima distrugere a turnului, rostul său ca element defensiv nu dispare, căci natura descoperirilor din nivelul ultim nu ne permite să presupunem că aici s-ar fi desfăşurat o locuire civilă. În acest ultim nivel nu există urme de distrugere violentă şi putem considera că risipirea monedelor s-a produs la scurtă vreme după abandonarea turnului.
Aşa cum am susţinut, populaţia din cetatea Tropaeum a continuat să trăiască încă o prioadă nedefinită în parametrii specifici unui oraş, chiar dacă în forme mult mai paupere, şi după distrugerea avară şi chiar după căderea limes-ului. Abandonarea oraşului se va face treptat, probabil din cauza incapacităţii colectivităţii tropeense de a susţine funcţional incinta şi apeductele. Tezaurul descoperit în turn este doar un terminus post quem pentru acest fenomen.

Nu s-a dezvelit un turn T 5 presupus a exista sub o cantitate de pământ scos din cetate, aşa încât turnul următor, cercetat, este considerat T 6. Turnul are o formă semicirculară alungită (7,60 x 4,30 - dimensiuni interioare) şi nu fusese săpat în întregime în interior. Starea de conservare este deosebit de bună căci asizele din piatră fasonată s-au păstrat pe o înălţime de 1,80 m. Sunt bine păstrate intrarea în turn şi scările ce coboară la nivelul interior al acestuia.
Este de subliniat că toate turnurile de pe latura de nord a incintei au fost construite la marginea pantei, fiind folosită partea exterioară a acesteia pentru a se îngropa nivelul inferior al turnurilor. În vecinătatea turnului T 6, în interiorul cetăţii, am executat un sondaj stratigrafic, din păcate neterminat în 1969-1970.
Toate turnurile au avut două etaje şi cel inferior, care era sub nivelul de călcare în cetate, corespunzător epocii în care au fost construite, căci intrările variind între 1,20-1,60 m late, au păstrate 2-4 trepte spre nivelul de călcare din prima încăpere a turnului. Turnurile T 7 şi T 8 sunt identice ca formă şi mărime cu T 6, faţă de care se află la distanţă egală (45 m). Turnurile au fost cercetate şi parţial golite în interior.
La cele mai multe paramentul interior din blochete de dimensiuni medii s-a păstrat pe o înălţime considerabilă; Cercetările nepublicate au urmărit dezvelirea intrării şi au curăţit scările spre interior. Cum se vede la turnul T 8 vegetaţia a năpădit ruina

Turnul de colţ T 9 este de dimensiuni mai mari şi are formă de potcoavă. Pentru a se asigura susţinerea podelei nivelului superior, în centrul turnului se mai păstrează un pilon pe plan pătrat, din blocuri de calcar. Nu ştim dacă turnul a fost cercetat şi apoi s-a reumplut cu dărâmături sau se mai păstrează partea inferioară a depunerilor arheologice. Acest turn este construit acolo unde panta platoului este mult mai lină şi probabil fundaţiile au fost mai puţin profunde ca la cele precedente. Starea de conservare a turnului este destul de precară. Fiind relativ aproape de căile rutiere moderne a făcut obiect al spolierii moderne, nu numai a celei din secolul X p. Chr. Oricum, ar fi necesare cercetări anterior unor lucrări de consolidare absolut necesare.

Între colţ şi turnul mare, dreptunghiular, se mai află două turnuri T 10 şi T 11. Turnul T 10 are aceeaşi formă şi dimensiuni cu turnurile T 6 - T 8, iar turnul T 11, care este simetric cu turnul T 13, faţă de turnul dreptunghiular, este, ca şi acela, mai larg decât turnurile T 6 - T 8. Intrarea în turn este largă de 1,40 m, lăţimea interioară este de 6,20 m, iar lungimea este de 7,90 m. Fiecare din turnurile largi are în interior o crepida din blocuri ecarisate. In nici unul din turnurile cercetate până în prezent explorările nu au coborât până la nivelul fundaţiilor. Se poate observa că nivelul de călcare în interiorul turnurilor este în funcţie de panta în care turnul respectiv a fost construit; acolo unde zidul pătrundea adânc în panta abruptă, turnul avea pavajul încăperii interioare mult mai jos decât nivelul de călcare din cetate, în schimb unde panta era molcomă, nivelul din turn era cu foarte puţin sub cel din interiorul cetăţii.

Turnul dreptunghiular este numit turnul de provizii, pentru că în cursul săpăturilor efectuate aici s-au descoperit importante cantităti de grâu carbonizat. Turnul are o intrare lată de 1,40 m tăiată în grosimea (4,50 m) şi în centrul zidului de est; poarta are prin zidul laturii de est un pasaj lung de 3 m, din care se cobora cu trei trepte spre interor. De o parte şi de alta a intrării, în turn, s-au practicat în zidărie două nişe, late de 2,00 m, care ascundeau scări de lemn pentru etajele superioare. Fundaţia de piatră brută a turnului începe cu cca. 1 m sub nivelul la care se opresc scările de la intrare. Aici arhitectul H. Brötz a înregistrat o talpă a zidului lată de cca. 0,40 m, sub care turnul era plin de lut galben-brun . În absenţa observaţiilor exprese, nu putem şti, până la noi cercetări, dacă turnul a avut sau nu o primă locuire la nivelul tălpii zidului. Este mai firesc, credem, ca nivelul prim să fie la nivelul la care se opresc scările, şi la construcţie o parte din fundaţii să fi fost construite din blocuri ecarisate. Oricum, peste nivelul la care se opresc scările, într-o fază ulterioară, s-a construit un zid de piatră legată cu pământ - un aşa zis zid "barbar" - care împărţea în două părţi inegale spaţiul turnului. Pe schiţa de profil şi din raportul de săpătură aflăm că în încăperea mai largă s-au descoperit urmele unui puternic incendiu.
Sigur este că astăzi se observă pe toate blocurile de parament ale turnului urmele incendiului care a înroşit calcarul. Presupunem că desenul este incomplet şi că pământul roşu ars nu s-a descoperit doar în vestul zidului "barbar, ci pe toată suprafaţa turnului. De aici derivă concluzia că zidul "barbar" s-a construit ulterior incendiului, fiind implantat în stratul nivelat al distrugerii. În timpul incendiului s-au carbonizat stâlpii etajului superior, scările de lemn şi o cantitate importantă de cereale, descoperite în timpul săpăturilor, când s-au găsit şi fragmente a trei chiupuri. Amploarea incendiului l-a făcut pe arhitectul Brötz să considere c-a fost concomitent cu distrugerea finală a oraşului. Interpretarea pe care am dat-o noi desenului din timpul săpăturilor se bazează pe observaţiile noastre la poarta de est, unde incendiul puternic n-a însemnat abandonarea cetăţii, căci peste tot urmează o refacere peste nivelarea sau îndepărtarea parţială a resturilor distrugerii.
La fel ca şi la celelalte turnuri cercetate în prima jumătate a secolului XX, turnul T 12 a fost golit doar în interior, aşa că cercetări sistematice în exteriorul turnurilor ar putea compensa lipsa ştirilor despre fazele turnurilor golite fără prea multă atenţie pentru transmiterea rezultatelor obţinute.

Începând din 1979 ne-am propus ca prin cercetări sistematice să abordăm stratigrafia în aria nord-vestică a cetăţii şi am programat o secţiune perpendiculară atât pe incintă cât şi în interiorul turnului T 13, dar mijloacele materiale avute la dispoziţie nu au îngăduit transpunerea în faptă a programului alcătuit.
Prin săpăturile de decapare ale curtinei între poarta de vest şi turnul T 13, Gh. Papuc a curăţat depunerile arheologice pe mai mult de jumătate din perimetrul exterior al turnului T 13. Observaţiile noastre pe profilul păstrat ne permit a susţine existenţa a două mari etape de construcţie ale turnului. O primă etapă de construcţie, care coincide aproximativ cu nivelul tălpii zidului este marcată de un nivel de lut pe care a căzut cenuşă şi ceva pământ ars. Deasupra acestui nivel de călcare, care este totodată şi nivelul de construcţie, s-a depus un pământ galben-cenuşos. Cel de al doilea moment de construcţie este cu 0,55 m peste talpa zidului şi constă dintr-o cantitate de mortar risipită peste pământul galben cenuşos. Intervenţia constructivă la zidul turnului este dovedită de groapa plină cu mortar ce pleacă de la un nivel, din păcate escavat pe toată jumătatea de sud a turnului.
În interior, ca majoritatea turnurilor de curtină au fost săpate depunerile arheologice, până la nivelul la care coborau treptele de intrare. Pentru a recupera datele încă existente am făcut un sondaj în ceea ce s-a mai păstrat. Secţiunea (doar 1 m lată) trasată perpendicular pe mijlocul laturii estice (1984-1985) ne-a furnizat date concludente, deosebit de valoroase. Lăţimea zidului frontului este de 3,60 m la fundaţie şi 2,60 m în partea superioară. În interior, frontul turnului are o fundaţie adâncă de 1,90 m din piatră brută, legată cu mortar. Zidul de incintă în zona intrării are o fundaţie de piatră brută de 1,80 m adâncime, aşezată într-o groapă săpată în pământul galben, groapă de aceleaşi dimensiuni cu fundaţia.
Pe baza observaţiilor la fundaţia turnului în zona frontală putem afirma că s-a început construcţia de la un nivel de pământ brun, fără material arheologic şi s-a săpat o groapă de 3 picioare romane (0,90 m) în pământul galben viu. S-a construit în continuare zidul pe o înălţime de 0,30-0,40 m. Aici se pare că a avut loc o întrerupere a lucrărilor şi ei îi corespunde în profil un strat de pământ galben purtat, eventual scurs din cel ce s-a escavat pentru groapa de fundaţie a zidului de incintă. La reluarea lucrării s-a mai înălţat zidul pe încă 0,50 m, tot din piatră brută, dar asezată cu îngrijire, ceea ce indică faptul că nu se mai arunca piatra amestecată cu mortar într-o groapă, ci se clădea deasupra nivelului de construcţie. Reluarea construcţiei este marcată de un strat de mortar. La acest nivel s-a practicat o crepida şi s-a continuat construcţia cu blochete ecarisate. Faptul că pe latura estică există doar la acest nivel talpa fundaţiei ne permite să excludem posibilitatea folosirii turnului în două momente şi să considerăm că diferenţele de structură ale fundaţiei de pe partea interioară a frontului sunt cauzate de faptul că în această porţiune ea nu a fost construită integral în pământul viu.

Diferenţa de nivel dintre punctul de răsătit şi cel de vest (panta naturală) în turn s-a rezolvat prin umplerea cu pământ galben, piatră de mici dimensiuni şi oase de bovine. S-a descoperit foarte puţin material ceramic, databil doar în secolele III-IV. Un prim nivel de locuire s-a amenajat peste această umplutură la nivelul inferior al primei asize de peste fundaţia incintei, la intrarea în turn. Acest nivel acoperea o asiză de piatră ecarisată din zona frontală a turnului. Nivelul de călcare presupus este determinabil prin lentilele de pământ galben bătut, care căpăcuiesc stratul de umplutură. A doua mare etapă de folosire a turnului este la nivelul superior al aceleiaşi asize, cu cca. 0,20 m peste nivelul anterior. Această fază de locuire a avut două etape marcate de două pavaje succesive, primul de piatră şi cel ulterior din fragmente de cărămizi de culoare gălbuie ( 42 + ? x 28 + ? x 5,5 cm) păstrat pe mici porţiuni. Situaţia din turnul T 13 ni se pare identică cu cea obţinută de Mihai Irimia în secţiunea S I C/1969. Şi la turnul T 13 şi pe incintă, lângă turnul T 19, construcţia fundaţiei a fost începută la baza pantei naturale, la nivelul humusului antic, fundaţia pătrunzând puţin în pământul viu (0,90 m). Întreruperea şi reluarea lucrului este marcată şi aici de stratul de material de construcţie ce acoperă humusul antic. Nivelul de călcare de sec. IV (N IV A) este alcătuit din lut bătut. Sub acest nivel de călcare zidul de incintă era lucrat din pietre sumar fasonate.
Gr. Tocilescu considera că zidurile cetăţii sunt cele refăcute de Licinius şi Constantin după o prealabilă distrugere a oraşului, iar pentru V. Pârvan incinta era pe de-a-ntregul romană târzie.
Cercetările reîncepute în 1968 au prilejuit continuarea disputei. Ea nu a primit o soluţie credibilă, din cauză că în timpul săpăturilor, unele întrerupte prematur, observaţiile au fost adesea incomplete sau pentru că cea mai mare parte a rezultatelor nu au fost publicate integral.
Cercetările de la poarta răsăriteană mi-au permis să stabilesc existenţa unui zid de incintă încă la începutul secolului al II-lea p. Chr., cu o poartă cu turnuri pătrate, puţin ieşinde faţă de linia zidului. Această primă incintă, construită în opus quadratum, la nivelul NII, databil prin materialul ceramic la începutul secolului al II-lea p.Chr, a fost incendiată şi apoi refăcută. Materialul numismatic din nivelul fazei refăcute indică pentru incendiu o dată anterioară lui Septimius Severus, or, ştim că atacul costobocilor din anul 170 a afectat municipiul Tropeum Traiani, victimă căzând şi unul din duumviri - L. Fufidius Lucianus.