CAPCANELE LUCIDITĂŢII
(Smaranda Oțeanu-Bunea, muzicolog – 17 septembrie 2007)

Când afli despre un muzician că trece cu dezinvoltură de la baroc la jazz, de la clasici la muzica de ultimă oră, chiar te întrebi, ce îl pasionează, de fapt, înafara călătoriilor prin toate stilurile... Un posibil răspuns, se pare, însă, că ni l-a dat violonista Viktoria Mullova, prin recentul recital împlinit alături de pianista Katia Labeque... Pentrucă, atunci când eşti un virtuoz al instrumentului tău, când străbaţi partiturile cu uşurinţă, pe nerăsuflate, cînd eşti un artist lucid, cerebral şi nimic nu te impresionează, mai mult, iei distanţă faţă de miracolul opus-urilor pe care le parcurgi, tocmai pentru a le stăpâni şi a nu fi cucerit emoţional de ele... - chiar poţi să abordezi orice partitură, orice stil. Este o performanţă! Dar... capcanele lucidităţii sunt mari: fără emoţie, fără vibraţie, rămâi departe de auditoriu. Adică, exact aşa cum s-a întâmplat cu Mullova. N-am simţit cu adevărat, din cauza viorii, nici umorul, nici verva Suitei italiene de Stravinski (Doamne!, cum ar fi putut suna Tarantella, cu o cât de mică implicare), nici melancolia romantic-pasională, straniul surprinzătoarelor flageolete urmărite de ecoul unui taraf din Dansurile ungare de Bela Bartok, nu mai vorbesc de rafinamentul ravelian (Sonata pentru vioară şi pian în Sol major)... Ce să mai vorbesc de Fantezia în Do major op.15 de Schubert, care ar fi trebuit să fie copleşitoare prin incertitudinile şi suspans-urile ei din Andante molto, să dea o lecţie de fină nuanţare în complicatele variaţiuni din Andantino, să strălucească, să aducă numai lumină în Allegro vivace.

Viktoria Mullova este o nonconformistă (deşi, a veni în şlapi, pe scena Ateneului, mi se pare cam mult!), este o performeră, iar felul ei de a trece detaşată şi absentă de la o creaţie la alta, indiferent care - se observă din primul minut.

Noroc de minunata pianistă Katia Labeque - implicată total în fiecare pagină, cu mari disponibilităţi expresive, cu un tuşeu elegant, cu un apetit pentru culoare, pentru varietatea discursului... - care a mai salvat ceeace s-a putut. Dar, cu siguranţă, merita alta soartă.