După show-ul inaugural, când toată lumea, de la cel care venea pentru prima oară într-o sală de concert, la cel mai rafinat meloman, fie şi după ureche, prinzând din zbor impresii, vorbea despre „ciocârlia” numită Moşuc, chix-ul fabulos al lui Naghi, care, fie vorba între noi, putea fi evitat, mica maşină de acute a lui Talabă, clasa Nicoletei Ardelean etc., adică opening ceremony, la care Sala Palatului nu a fost arhiplină – nu prea credeam că a doua zi, duminică dimineaţa, la Ateneu, la concertul Corului PRELUDIU, vor fi multi curioşi...

Şi totuşi, sute de iubitori ai artei corale au fost prezenţi, sărbătorind într-un fel şi cei 35 de ani de la fondarea PRELUDIULUI, 35 de ani de trudă, succese, turnee, prefaceri – toate gândite şi împlinite de Voicu Enăchescu. Nu trebuie comparat PRELUDIUL cu nicio altă formaţie de gen şi nici fondatorul, cu altă baghetă. Pentrucă Voicu Enăchescu, dincolo de talent, meserie, adică măiestrie bine strunită, perseverenţă, abilitate – a înţeles că nu poţi rezista tuturor schimbărilor ministeriale, decât dacă demonstrezi cu vârf şi îndesat că eşti util, că Centrul Naţional „Tinerimea Română” poate avea în această formaţie camerală o excelentă „carte de vizită”, că un repertoriu cât mai divers asigură o prezenţă substanţială în cele mai diferite turnee, festivaluri naţionale şi internaţionale...

Şi, iată că PRELUDIU şi-a văzut de drumul lui, este o certitudine pe orice podium s-ar afla, este o revelaţie pentru auditorium, iar dacă programul din Festival a evitat spectaculosul, în favoarea paginilor rafinate, elevate, pline de suspansuri, încărcate de armonii şi culori estompate – aceasta poate însemna şi pledoaria dirijorului pentru compoziţiile-idee, pentru substanţa, valoarea indiscutabilă a creaţiei româneşti de gen.

A fost o oră de muzică excelentă, bine cântată, pregătită infinitezimal (remarcabil răspunsul partidelor la impulsuri abia marcate) şi, de la bijuteria enesciană, la închinările pioase din Psalmul 123 de Marţian Negrea, Axion-ul lui Paul Constantinescu, la minunata Noapte de Mai a lui Al. Paşcanu, la Visarea deloc plată, lipsită de evenimente a lui Dan Buciu, la fermecătoarul crochiu semnat de Felicia Donceanu – totul s-a depănat firesc, precum o frumoasă poveste care te ţine conectat şi-ţi bucură sufletul.