O capodoperă, precum Simfonia a VIII-a în Mi bemol major de Malher, dă Festivalului, întradevăr, rangul de „mare eveniment”. Un uriaş aparat sonor, perfect sudat, de la celebra Filarmonică din Dresda, dăruită, parcă, unor opus-uri de anvergură, corul de copii al instituţiei repective, Corul naţional al Spaniei, soliştii Roxana Briban (chiar remarcabilă), Ursula Furi-Bernhard, Raquel Lojendio – soprane, Carmen Oprişanu, Susanne Resmark – alto, Marius Budoiu – tenor, Morten Frank Larsen – bariton, Sorin Coliban – bas, au captat, încântat auditoriul, fără clipă de respiraţie, 90 de minute! Iar Raphael Fruhbeck de Burgos, actualmente chiar director artistic şi dirijor permanent al Filarmonicii din Dresda, exact ca un constructor de catedrale care ştie că fiecare ungher trebuie gândit astfel încât să-şi aibă taina, lumina, rezonanţa lui (dar să se şi armonizeze cu vitraliile, de exemplu), să nu fie uitat nici de credincioşi (dar să se apropie şi de cele sfinte) – fără pretenţiile gesturilor spectaculoase, a dăruit tuturor şi fiecăruia în parte, harul, mistica putere a muzicii lui Malher.

Pentrucă, „a VIII este întradevăr uluitoare! Sunt frumoase vorbele din prima parte – vezi imnul Veni creator spiritus, sau versurile din Faust, din cea de a doua parte. Dar ele, ca şi vocile soliştilor, coriştilor, copiilor, intră necondiţionat în lumea impresionantă, polifonică, foarte lirică la început, care apoi devine dramatică, scenică – o lume care cuprinde totul, absoarbe şi, se amplifică până la pragul emoţiei maxime. Fără îndoială şi liniştea cantatelor de Bach, şi neliniştea orchestraţiilor lui Strauss – pot găsi aici ecouri; se pot face conexiuni de tot felul, dar miracolul construcţiei sonore gigant care uimeşte prin bucuria cu care pune stăpânire pe fiecare culme, cu care dă alură de poem fiecărui comentariu, cu care dezvoltă o cuvioasă plecăciune în faţa sentimentelor etern-umane – este unic... De fapt, chiar Malher a spus, după ce a pus punct partiturii: „Este supremul din câte am făcut până acum”.