Dincolo de Sărbătoare – un Fenomen!
(Smaranda Oțeanu-Bunea, muzicolog – 4 septembrie 2007)

Cu fiecare nouă ediţie, mai ales că ofertele sunt din ce în ce mai diverse şi numeroase – pentrucă intră în malaxorul Agendei şi simfonicele, şi cameralele, şi Simpozionul, şi Concursul, Piaţa, expoziţiile, toate câte le ştiţi – Festivalul „George Enescu” se impune ca un Fenomen! De la cel mai neiniţiat spectator, la cel mai rafinat meloman, de la membrii staff-ului, ( unii dintre ei, cu greutate îţi mai aruncă un zâmbet fals, plin de superioritate), la tinerele de la Biroul de presă , (speriate de ce au de făcut şi despre care nu prea ştiu multe) – toată lumea e importantă şi, mai ales implicată. Nu scapă nimeni prilejul să laude Semiramida lui Moşuc, să-l îngroape pe Naghi pentru chix-ul aiuritor care putea fi evitat, dacă renunţa la bravură, bineînţeles, să recunoască farmecul, clasa Nicoletei Ardelean, vocea, timbrul Adinei Niţescu, lipsa de comunicare a Roxanei Briban, „trompeta” atât de utilă unui teatru liric, numită Talabă... Toate , puse pe tavă cu eleganţă de Orchestra Operei şi, cu destul de puţină implicare emoţională – ca să fiu politicoasă, din partea lui Gh. Costin.

Festivalul-un Fenomen care cuprinde pe toţi cei care intră în vârtej! Nu l-am văzut niciodată aşa de emoţionat pe Voicu Enăchescu, (deşi e la cârma „Preludiului” de 35 de ani !) , într-un concert sobru, elevat, din care au ţâşnit bijuterii precum Psalmul 123 de Marţian Negrea, Axion-ul lui Paul Constantinescu, alături de Noaptea de Mai scrisă de Alexandru Paşcanu, de coloratul, fermecătorul tablou miniatural, „Între Pasări”, compus de Felicia Donceanu pe versuri eminesciene. Şi, nici atât de mândru pe marele Ilarion Ionescu-Galaţi că tocmai a condus în Piaţa Festivalului „Promps of Delight” – ce să spun ?! – el care este răsfăţatul unor uriaşe ansambluri europene... E mare onoare să urci pe podiumul Ateneului, acum, în aceste zile, fie că este vorba de Archaeus-ul lui Dănceanu sau Orchestra Filarmonicii „Transilvania” din Cluj, să faci slalom printre pagini scrise de maeştrii şi cele aparţinând tinerelor condeie, să convingi, dacă se poate, că există o şcoală românească modernă, de compoziţie – deşi mulţi neagă din start ideea... E o şansă, iată, să poată alerga fanii de la o sală la alta, de la o repetiţie cu public la alta. Şi noi, criticii, ne confesăm dv. prin Editoriale Radio, prin Agende, prin Melos, prin Cronica Muzicală on Line...

Da, să recunoaştem, este un fenomen care învăluie, cuprinde, încarcă uluitor bateriile tocmai prin diversitatea ofertelor... Iar dacă dv. nu aţi gustat încă din această unică senzaţie care ridică pe toată lumea, chiar pe toată lumea, la rangul de VIP – încercaţi să intraţi măcar pentru o zi în Vârtej...