Smaranda OŢEANU-BUNEA, critic muzical Cronica muzicală on-line     HOME
CORSARUL – succes garantat! PREMIERĂ LA OPERĂ
(Smaranda OČ›eanu-Bunea, muzicolog – 1 mai 2007)
După evenimente care de care mai atractive – de la premierele cu „Simfonia fantastică” a lui Căciuleanu şi „Trubadurul” lui Hausvater, până la debutul Studioului „Ludovic Spiess”, plus concerte-spectacol cu „Cenuăşăreasa”, plus expoziţii... – trag concluzia că managerul general, Cătălin Arbore, chiar dacă nu-i foarte-foarte tânăr, oricum e foarte-foarte neliniştit, nu lasă fanii Operei Naţionale în prea lungă aşteptare. Şi, bine face. S-au comentat îndrăznelile şi deraierile lui Hausvater, filosofia lui Gigi Căciuleanu, participarea formidabilă a Ruxandrei Donose în partitura rossiniană – dând clasă întregii distribuţii.

Dar, recenta premieră cu baletul „Corsarul”, se pare că iese din context, din fluxul modern, trepidant în care se înscrisese prima scenă lirică – mai ales prin cele două premiere anunţate mai sus. Pentru că este vorba despre o montare clasică, o coregrafie clasică, abordarea clasică a unui titlu celebru, ce mai, exact ce-şi dorea ansamblul de balet al ONB, care , de fapt, pentru astfel de tălmăciri a fost în primul rând şcolit. Mai exact, mă refer la „Corsarul” lui A. Ch. Adam, inspirat de un poem al Lordului Byron, (care de la premiera pariziană din 1856 a suportat vreo 20 de metamorfozări – celebri coregrafi, dansatori propunând diverse adăugiri, adaptări), prilej de a se lansa numere de virtuozitate, de compoziţie, ansambluri spectaculoase, fără cine ştie ce conflicte dramaturgice, totul simplu, la vedere, ca o declaraţie imbatabilă a producătorului, că iată, oferim şi o montare pentru gustul unei importante categorii de public! Si , indiscutabil, din acest unghi – premiera ONB a câştigat.

Pentru că orchestra a fost bine strunită de Ciprian Teodoraşcu – baghetă sigură, eficientă, ideal partener pentru balerinii care au nevoie de precizie (nu discutăm originalitatea muzicii); instrumentiştii, în general, şi-au onorat partiturile, mai puţin alămurile.

Decorurile, costumele de basm oriental semnate de Adriana Urmuzescu îţi bucură ochii, sufletul :vezi fantastică piaţetă a palatului (actul l), coborâtă parcă din 1001 de nopţi, cu rafinate împletiri de tucoaz şi auriu sau începutul actului III, învăluit în lumini de cuarţ (păcat că a abuzat prea mult de festivistele coroniţe de flori din final)...

Soliştii au dansat cu mare plăcere – de fapt întreg ansamblul părea fascinat, numerele de virtuozitate de care vorbeam, au declanşat ovaţii, aplauze meritate pentru Corina Dumitrescu – într-o formă excelentă, mare profesionistă, cu aplomb, cu distincţie, cu eleganţă în toate momentele, pentru Ovidiu Matei Iancu şi Vlad Toader -care au dozat cu talent virtuozitatea şi expresivitatea, apoi într-o fericită revenire Gabriela Popovici, Magdalena Rădulescu, remarcabilă Mădălina Slăteanu... Deci – material rarissim pentru dansatori... Deşi, cu tot respectul pentru coregraful rus Vasily Medvedev, profesor şi dansator cu un CV impresionant, care a pornit de la creaţia lui Marius Petipa, care pledează necondiţionat pentru expimarea clasică – nu puteau trece neobservate acele„poze” nereuşite, aluzive, spre sexy, care ieşeau din context, repetările uneori obositoare, desenele coregrafice supraîncărcate care tocmai distorsionau discursul despre puritatea expresiei clasice...
Dar, nimic nu este mai important decât adevărul că „lecţia Medvedev” – cu obositoarele ore de studiu – a fost binevenită, s-a înţeles că mai avem drum lung până când să reuşim mişcări de ansamblu perfect sincronizate – aşa cum ne uluiesc ruşii.

Că un astfel de titlu va avea cursă lungă în repertoriul de balet al ONB, că nimeni, niciodată nu poate face abstracţie de ceeace îşi doreşte marele public.
Cu toate tarele lui, „Corsarul” se joacă pretutindeni de 150 de ani, acceptă adaptări, imixtiuni, salturi..., dar, de fiecare dată iese la rampă triumfător. Aşa cum se întâmplă acum, pe marea noastră scenă lirică. E UN DESTIN.
Copyright: cIMeC – Institutul de Memorie Culturală, 2007