Smaranda OŢEANU-BUNEA, critic muzical Cronica muzicală on-line     HOME
SĂ NU PIERDEM DIN VEDERE ESENŢIALUL!
(Smaranda Oțeanu-Bunea, muzicolog – 16 aprilie 2006)
Sigur că nu ne arde de cântat acum când Dunărea vrea să fie vedetă, îşi dă ochii peste cap, îşi ridică fustele, se înfoaie şi bagă în spaimă sute şi sute de oameni... O să treacă şi încercarea asta. Nu ne facem iluzii, vor veni alte şi alte probleme – să dea Domnul, din ce în ce mai puţin periculoase.

Dar, când lucrurile revin oarecum la normal şi ne aruncăm ochii spre şcoală, spre copii, spre scenele şi estradele din ţară care mai croşetează din când în când un eveniment ca să zguduie localitatea respectivă, să dea măcar iluzia conectării la normalitate – imaginea, de cele mai multe ori, este la fel de dramatică ca şi cea a inundaţiilor, cutremurelor! Între Calea Victoriei şi o sală de spectacole din Câmpulung Muscel, de exemplu – oraş de o frumuseţe aparte, cu tradiţia lui, cu intelectualitatea lui, cu puştii lui fantastici gata de-a absorbi tot ce e nou şi-i uluieşte şi le trezeşte interesul – „distanţa” este de cel puţin 50 de ani! Lasă că nu au dotări de nici un fel, că oamenii se descurcă eroic cu ce au, că sunt extrem de amabili cu cei ce le calcă pragul cu bune intenţii... Dar, după o premieră în viaţa lor, cu opera FIGARO de Giovanni Paisiello, succes al OPEREI COMICE pentru COPII (la scenă deschisă fiind aplaudaţi Cristina Eremia, Valentin Racoveanu, Ion Dimieru, Vicenţiu Ţăranu, Mihai Lazăr, Horia Sandu – cu alte cuvinte vedete ale scenei lirice româneşti!) – aflăm că nici ne le vine a crede că li s-a oferit asemenea producţie de ţinută! Pentru că la Câmpulung Muscel, se destăinuiau nişte doamne profesoare bine documentate, numai ştifturi vin. Majoritatea teatrelor bifează acţiuni încropind ceva care nu înseamnă nimic, impresari hulpavi le aruncă band-uri improvizate. Pe cinstite, maneliştii sunt mai bine puşi la punct, de aceea câştigă teren... Şi, uite-aşa, o să ne trezim o ţară manelizată, un popor care va sorbi cu nesaţ vorbele tuturor agramaţilor care apar abuziv pe sticlă (şi nu de acordarea verbului cu predicatul mi-e teamă, ci de inepţiile care se debitează pe ton pompieristic), şi nu o să ne mai mirăm de gogomăniile din tezele de la bac, şi nu o să ne mai mirăm de nimic!

În urmă cu opt ani, în 1998, am fondat OPERA COMICĂ pentru Copii şi, sponsorii susţineau doar premierele, nu-mi permiteam mai mult de 12 reprezentaţii pe an. Acum, în 2006, după 3 ani de la instituţionalizare, OCC are peste 200 de spectacole pe an, peste 30.000 de mici melomani într-o singură stagiune, 26 de titluri (opere, balete de buzunar), premii, turnee internaţionale – dar, mai ales stagiuni permanente în ţară! Pentru că nimic nu este mai important, decât reacţia copiilor care, chiar dacă n-au văzut în viaţa lor un balet, o operă, după o oră de muzică pleacă prieteni cu Bach, Mozart, Haendel, Rossini...

Pe aceeaşi lungime, după cum mă asigură Daniel Eufrosin, actualul director general al Teatrului de Operetă, este şi Secţia de Copii a instituţiei pe care o conduce, care lunar este aplaudată la Piteşti, Târgovişte, Urziceni şi propune, spre deliciul audienţei, „Frumoasa din pădurea adormită”, „Micuţa Dorothy”, „Cocoşelul neascultător”... Dar, ştiţi ce înseamnă aceste strădanii?! O „glum”" faţă de setea copiilor de a şti, de a ovaţiona reprezentaţii de clasă, de a dialoga cu mari vedete... Avem zi de zi probleme arzătoare! Dacă nu-i una e alta! Cu apele – care parcă s-au îmbătat şi-şi ies din albie, cu munţii – care pleacă la plimbare, cu sărăcia lucie a multora şi bogăţia fără de margini a celor cu obrazul gros cât o talpă de cizmă de război, cu politicieni abramburiţi – care apar din când în când în prim plan cu fel de fel de nonsensuri...

De nici unele nu vom scăpa curând aşa că, nu-i cea mai fericită idee să aşteptăm clipa şi momentul ca să ne preocupăm pe-ndelete de sufletele, de armonia sufletelor copiilor noştri... Cândva, s-ar putea să fie prea târziu. Şi, dacă ne gândim la VIITOR – acesta-i de fapt ESENŢIALUL!
Copyright: cIMeC – 2006