Smaranda OŢEANU-BUNEA, critic muzical Cronica muzicală on-line     HOME
AVEM PREŞEDINTE! – Nici o surpriză la alegerile de la UNIUNEA COMPOZITORILOR!
(Smaranda OČ›eanu-Bunea, muzicolog – 9 aprilie 2006)
Mai bine zis, avem acelaşi preşedinte, în persoana muzicologului Octavian Lazăr Cosma – cel care a girat după plecarea lui Adrian Iorgulescu la cârma Ministerului Culturii. Nici o surpriză. Domnia sa a condus cu mână forte şedinţa de vineri – care s-a desfăşurat la Universitatea de Muzică, a mizat pe disciplina celor 154 de votanţi, majoritatea de vârsta a lll-a (categorie din care face parte), şi-a etalat experienţa de decenii într-ale miting-urilor, nu a tolerat ideile rebele ale vreunui tânăr, a avut imediat răspunsuri tăioase, evazive, chiar pe ton ridicat, aşa că... – totul a mers uns.

E şi bine, e şi rău. E foarte bine chiar, pentru că oricând Iorgulescu este binevenit la conducerea UCMR, în eventualitatea debarcării sale de la Cultură. Şi, poţi să nu-l agreezi, dintr-un motiv sau altul, dar, e un nume, e persoană cunoscută, e în plină carieră politică, e reprezentativ pentru o breaslă care gândeşte şi la viitorul ei, nu numai la micile avantaje ale prezentului. Are carismă, iar când îl vezi pe micul ecran – vorbeşte bine, coerent, are prezenţă de spirit – chiar îţi face plăcere (poate fotoliul ministerial îi dă şansa să se dezbare de răutăţi, de fel de fel de micimi). Iar marele număr de voturi pe care le-a primit – aproape unanimitate (la distanţă considerabilă de O. L. Cosma) – spune multe. Dar, asta-i piesa. Oricum, cei tineri, în special, speră că lucrurile se vor schimba cât de curând, doarece succesele Uniunii Compozitorilor nu sunt doar succesele conducerii, nu sunt doar succesele câtorva apropiaţi şi agreaţi, sunt împlinirile oricăruia dintre membrii care construiesc viaţa muzicală, împliniri ce nu pot fi călcate în picioare, desconsiderate, bagatelizate într-o frenezie bolnăvicioasă (asta ar trebui să ştie Maestrul O. L. Cosma, care a predat pe vremuri Istoria Muzicii Româneşti şi a mâncat o pâine comentând cum şi-au jertfit unii sănătatea şi energia pe altarul ARTEI!).

Sunt destui tineri de mare valoare – nu putem să nu ne bucurăm că printre cei intraţi în consiliul director se află Dan Dediu, Doina Rotaru-Nemţeanu, Valentina Sandu-Dediu, Vlad Ulpiu – într-adevăr nume reprezentative, care dau vigoare breslei. Pentru că UCMR are tradiţie, are forţă, poate împlini festivaluri de anvergură în care creaţia românească să aibă realmente audienţă, poate colabora cu manageri pricepuţi – astfel încât evenimentele să nu se consume doar pe hârtie, poate purcede la recucerirea imaginii, a popularităţii (vezi site-uri depăşite, vezi cine reprezintă în lume interesele breslei). UCMR trebuie să atragă cât mai mulţi tineri compozitori, muzicologi – nu, prin diverse praguri special inventate, sub falsa flamură a elitismului, să-i gonească, iar deruta maximă să ducă la confundarea valorilor, a condeielor de real talent, cu cele impuse, conjunctural lansate cu o insistenţă greu de descris. Dar, nici aceste manevre, ştiute şi comentate asiduu de toată suflarea – nu sunt o noutate. Au fost practicate, indiferent de conducere – de decenii. La fel, răutăţile gratuite, subiectivismele, cocoaşa aplecată în faţa celor care aduc sponsori...

Numai că suntem în alt mileniu, în alt secol, în alt an! Pretenţiile celor de bună credinţă, plus speranţa că Uniunea este a tuturor, nu numai a organizatorilor (ca să-l parafrazez pe Panait Istrati) – sunt îndreptăţite. Iar glasul criticilor, fiţi convinşi, se va face auzit, cu siguranţă, la orice semnal.
Copyright: cIMeC – 2006