Smaranda OŢEANU-BUNEA, critic muzical Cronica muzicală on-line     HOME
PROIECT PE TERMEN LUNG – Capodoperele enesciene, dincolo de heirupism
(Smaranda Oțeanu-Bunea, muzicolog – 19 februarie 2006)
Agendă bogată are ANUL MUZICAL 2006! Aşa cum am mai scris, sunt sărbătoriţi Mozart, Şostakovici, Bartok, Enescu... Marile filarmonici, scene lirice de pretutindeni – fiecare după calibrul ei, anunţă programări, lansări, premiere de tot felul. Sunt invitaţi oaspeţi de seamă, solişti de marcă. Ia gândiţi-vă şi la Casele de discuri, la magazinele renumite – ce portofolii şi-au făcut, cum se întrec în oferte.

Noi am avut şi în anul trecut şansa unei reuşite ediţii a „Festivalului Internaţional George Enescu”: s-a cântat Enescu, s-a lansat multă muzică românească – în general, comparând cu alte ocazii, baghete, solişti ne-au propus variantele lor. Dar şi ANUL 2006 este ANUL ENESCU – 125 de ani de la naştere – şi, iată, în continuare un prilej pentru edilii vieţii artistice să marcheze evenimentul: concerte simfonice, camerale, fără îndoială, la Opera Naţională – OEDIP-ul lui Petrika Ionescu (păcat că-i gândit în aşa fel încât să fie prezentat doar la începutul şi sfârşitul stagiunii sau, după câteva zile de suspendare a altor titluri de pe afiş – pentru că este o „uzină” regizorală, scenografică, greu de manipulat într-o singură zi). Sunt pe fază editorii, are atenţia încordată Institutul Cultural Român – care beneficiază de un buget serios... Ce nu înţeleg eu, este acest heirupism pentru care ne şi lăudăm – apropo de Enescu, atâta timp cât „Este mai mult decât o datorie de onoare pentru noi, românii – după cum se confesează şi dirijorul Ilarion Ionescu-Galaţi, muzician recunoscut pentru efortul său susţinut de promovare a capodoperelor enesciene în turneele sale internaţionale–să facem în aşa fel încât muzica lui Enescu să circule non stop, pretutindeni, nu numai la ocazii!”. Sigur, avem probleme cu drepturile de autor – probleme nerezolvate de decenii. Dar nici partiturile, înregistrările realizate la noi, nu sunt cunoscute în vestite instituţii, biblioteci universitare. De necrezut, dar aşa este! Cum altfel i se putea întâmpla acea tristă poveste maestrului Mendi Rodan, în urmă cu doi ani, când la încheierea unui masterat, la Sorbona – auziţi, Sorbona! –, după ce a propus spre studiu Simfonia de cameră enesciană, să audă stupefiat întrebarea unui tânăr compozitor: „Ce a mai scris Enescu ?!”. Şi, nu era lansată oriunde, ci la Paris, în sălile unui faimos centru universitar! O fi fost neştiinţa vreunui student, a unui grup de studenţi... – dar nu suntem departe de adevăr.

Nu avem de traversat ANUL ENESCU – noi, şi generaţiile viitoare, avem de traversat multe decenii „Enescu”, pentru ca, într-adevăr capodoperele sale să intre în conştiinţa marelui public! Răsfoiţi şi dv. NET-ul, programele celebrissime-lor podiumuri, apreciaţi cât se cântă Şostakovici, Bartok..., Enescu. O să-mi daţi dreptate!
Copyright: cIMeC – 2006