Smaranda OŢEANU-BUNEA, critic muzical Cronica muzicală on-line     HOME
APLAUZE PENTRU EXCELENŢE – Concerte de succes la Studioul „Mihail Jora”
(Smaranda Oțeanu-Bunea, muzicolog – 30 octombrie 2005)
Atunci când muzicienii de pe podium se adresează melomanilor cu dragoste, cu respect, cu dorinţa fierbinte de a se face înţeleşi, de a transmite tot ce este interesant în partiturile respective şi, dincolo de virtuozitate, de măiestrie, se vede clar emoţia actului artistic – răspunsul auditoriului este pe măsură: aplauze, ovaţii... Niciodată nu o să fie fierbinte replica publicului, când muzica i-a fost oferită la toţi parametrii impuşi, dar fără căldură, fără vibraţie... Niciodată. Şi, este o lege nescrisă, verificată şi în sălile de operă şi în sălile de concerte!

Iar dacă mă refer la simfonicele Studioului „Mihail Jora”, din această săptămână, teza este confirmată în primul rând de Florin Ionescu-Galaţi – violonist de prestigiu, un virtuoz, un muzician profund, de talent, cu largă deschidere spre marele public, adeseori comparat cu Zino Francescatti: a cântat sub bagheta japonezului Tetsuji Honna, în compania Orchestrei de Cameră Radio, a demonstrat cu prisosinţă că dincolo de maxima concentrare pentru a rosti cantilenele, frazele frumos arcuite din Concertul în mi minor pentru vioară şi orchestră de Pietro Nardini (elevul celebrului Tartini), sau exerciţiul strălucit de fantezie, de îmbinare a culorilor, de subliniere a surprizelor variaţionale din La Follia de Arcangelo Corelli – nu a uitat nici o clipă cui se adresează, pe cine trebuie să convingă, cu cine dialoghează. Este poate secretul artiştilor de top, pentru că pe hârtie totul este simplu şi clar, dar în realitate, dacă harul lipseşte, nimic nu trece rampa! L-am urmărit nu o dată pe Florin Ionescu-Galaţi, tânăr violonist cu o prodigioasă carieră internaţională, deţinător a numeroase importante premii, am văzut reacţia publicului din ţară, din lume. La Istambul, de exemplu, într-o sală de mii de locuri, atunci când a oferit Balada lui Ciprian Porumbescu sau Rapsodia pentru vioară şi orchestră de Emanoil Elenescu – publicul l-a ovaţionat vreo 10 minute, l-a aplaudat, l-a rechemat la rampă de nu ştiu câte ori... Şi, era vorba de un tânăr muzician român, de muzică românească... Rămâne să-l auzim şi mai des acasă, în festivaluri de prestigiu, în concerte-eveniment... – adică acolo unde îi este locul.

Harul de a prinde publicul în mrejele muzicii... Este taina, este secretul maeştrilor – după cum spuneam şi, dacă violonistul Florin Ionescu-Galaţi are acest dar, acest har, să nu uităm că, în cazul lui, şi tradiţia de familie a avut un rol deloc de ignorat. Pentru că, tatăl său, Ilarion Ionescu-Galaţi – unul dintre cei mai mari muzicieni români, nici nu avea cum să-i transmită altceva decât lecţia de căpătâi a respectului faţă de auditoriu, prestaţiile sale, începând de la pregătirea orchestrei, de la repetiţii şi până la ultimul sunet al concertului – fiind, întotdeauna edificatoare. Şi, dacă aţi avut cumva şansa să fiţi în sală vineri, când a dirijat Simfonia a ll-a de Brahms, la pupitrul Orchestrei Simfonice Radio, să urmăriţi cum a etalat tuşeurile elegante, tonurile cu iz popular, cum, la vedere a „povestit” despre îndoielile care-ţi cuprind câteodată sufletul, despre cum meditaţia şi calmul pot câteodată alunga norii, despre speranţă... – veţi înţelege de ce melomanii aşteaptă cu nerăbdare, întâlnirile cu MAESTRUL!
Copyright: cIMeC – 2005