Spuneam că invitațiile marilor orchestre sunt de nerefuzat. Spectatorii, fără îndoială, se declară încântați, recunoscători celor care au trudit luni întregi să creioneze, să pună în pagină acest program fantastic! Iar răzleții cârcotași au și ei pitorescul lor – nu de altceva, dar să nu fie plictisitor tabloul…

Faceți o comparație cu alte manifestări de gen – vezi SALZBURG – și o să descoperiți că sărbătoarea capitalei noastre este mult mai bogată în evenimente, ca să nu vorbim de extensiile în alte orașe. Sigur, s-a reușit o uluitoare diversitate repertorială, combinată cu dezbateri despre fenomenul componistic actual, iar publicul tânăr a făcut o veritabilă demonstrație privind exigența dozării aplauzelor, ovațiilor. Pentru că dincolo de toate, FESTIVALUL este o ÎNALTĂ UNIVERSITATE, cu o impresionantă audiență, este RAMPA DE LANSARE a valorilor, este acea PLEDOARIE PENTRU ȘCOALA ROMÂNEASCĂ DE MUZICĂ – formulă pe care unii încearcă în zadar să o renege… Nu au cum.

Și, apropo de școala românească, știți câți instrumentiști români s-au aflat la importante pupitre în ansamblurile străine oaspete? Căutați doar printre membrii ORCHESTREI NAȚIONALE A FRANȚEI sau la CONCERTGEBOUW – și veți avea surprize. Totul este firesc, pentru că tinerii noștri participă la concursuri, pretutindeni în lume, le câștigă și, uite-așa porțile se deschid, visează la o nouă șansă pentru cariera lor...

Da, unul dintre vîrfurile FESTIVALULUI: cea de a treia simfonie enesciană în Do major, op.21, tălmăcită de ORCHESTRA și CORUL ACADEMIEI NAȚIONALE SANTA CECILIA – dirijor ANTONIO PAPANNO!! (Să ne amintim că și VLADIMIR JUROVSKI, directorul FESTIVALULUI, a făcut senzație cu această capodoperă, în februarie 2015, chiar la ROYAL FESTIVAL HALL din LONDRA!). Și, de la partea I-a, Moderato un poco maestoso, în care a atenuat unele zvâcniri posibil conflictuale, dând spațiu destăiniurii lirice de largă respirație, trecând cu abilitate prin neașteptatele culorile ale atipicului Scherzo, (un scherzo întunecat, scurtcircuitat doar de un curios MARȘ), până la final – Lento ma non troppo - PAPPANO a construit fantastic! Totul a părut o amplă confesiune despre amintiri, doruri, despre patosul simțămintelor care nu vor să intre în scheme literaturizante, care încearcă să ajungă la lumină prin geniale combinații instrumentale, prin voci parcă ireale... A construit și transmis fantastic alături de cor, orchestră – profesioniști de top, bizuindu-se clar pe harul acestor muzicieni italieni de a învălui o astfel de pledoarie în tonuri pline de căldură, generozitate.