„Fantoma” vinde bilete la greu!
(Smaranda Oțeanu-Bunea – 9 martie 2015)

De la PREMIERĂ, respectiv de la deschiderea noii Săli a Teatrului de OPERETĂ și MUSICAL „Ion Dacian” – construcție modernă, excelent dotată tehnic, înclinând mai mult spre o notă tinerească, nonconformistă, decât spre eleganța clasică a sălilor consacrate – „Fantoma de la Operă” se joacă în aplauze, cu casa închisă. Bineînțeles, nu tot ce e împachetat în super reclame și vinde bilete la greu – înseamnă neapărat artă! Nu tot ce are săli arhipline înseamnă marea măiestrie! Dar, vorbind despre celebrul musical care înconjoară lumea de vreo 30 de ani – care a pornit de la Londra și nu a ratat nici Broadway-ul, care a pus la încercare mulți producători… – dincolo de show, este clar un fenomen! Pentrucă romanul lui Gaston Leroux, scris acum mai bine de 125 de ani, cu toate că era inspirat de un sâmbure de adevăr – un compozitor fanatic, retras din cauza handicapului său în subsolurile Teatrului Garnier din Paris, se interferează cu viața artiștilor! – stârnea emoție, nimic mai mult. A trebuit ca povestea să intre în atenția condeiului de muzician al lui Andrew Lloyd Webber, care s-o reinventeze într-un musical, s-o lanseze prin 1986 la Londra, să reușească să o plaseze pe o orbită eclatantă, să convingă lumea că acesta-i drumul modern al operetei și musical-ului. Și, se poate discuta cu partitura pe masă despre eclectism, despre amestecul de genuri și stiluri – cu motivațiile respective, dar și despre flerul lui Webber de a scoate mereu în prim plan leit-motivul, șlagărul poveștii... Mai ales că aici, la noi, bagheta lui CIPRIAN TEODORAȘCU, la pupitrul orchestrei teatrului, a făcut minuni. Gândiți-vă la slalom-ul obligat printre momente de operă, operetă, revistă, la arta sa de a ști unde și când să estompeze sonoritatea sau să o reliefeze – în ideea ca spectatorul să rețină, totuși, o anume temă!

Așadar, „Fantoma de la Operă”, plină de mister, dar și de adevăr, cu o muzică deloc pretențioasă, inteligibilă, cu alternanța de stiluri care dă atractivitate, menține interesul – devine în cele din urmă, un material ofertant pentru regizori, interpreți, scenografi, fiecare dintre ei, aruncându-se în competiția pentru câștigarea publicului, pentru imaginea lui personală. Așa s-a întâmplat în toată lumea, tot așa se vede și pe scena Teatrului „Ion Dacian”. Australianul Stephen Barlow, cunoscut melomanilor noștri, regizează în forță, în ideea unui discurs energic, fără clipe de suspensie nepermise, într-o avalanșă de imagini oferite de scenograful Andrew Riley (de la scena din Hannibal, la culisele teatrului desfășurate pe rotativă, de la Masquerade – bal somptuos, la Don Juan...), un permanent balans între ceasul la zi al teatrului, cu repetiții, cu conflicte între dive și suferința Fantomei omniprezente, care produce spaimă, neliniști. Mai mult, conturează portretul celebrei Fantome, în felul lui, asigurând auditoriul, că orice inimă, în fața dragostei se topește. Are parte de costume spectaculoase, de decoruri care par să treacă dincolo de scenă prin culori vii, prin curioase jocuri geometrice care dau adâncimi-surpriză. Marele cîștig, însă, pentru regizor, pentru întreaga producție sunt interpreții, tot ansamblul, dar mai ales acei câțiva care au dat nota de actorie, de muzicieni, de artiști de clasă.

Sigur, nu poți să nu apreciezi strădania unei tinere, precum Irina Baianț, în rolul Christine, dar dincolo de parcurgerea partiturii mai este cale lungă până să și transmită emoția, până a reuși să facă deosebirea dintre emoție, frică, tupeu de vedetă. Deasemenea, Adrian Nour, Florin Ristei, care, deși cred că s-au lansat în partituri extrem de dificile (Fantoma, respectiv Raoul), ambii s-au descurcat mai mult decât onorabil, aducând chiar nota de simplitate, de prospețime a muzicii pop din care provin... Cine sunt marii artiști care au făcut diferența? Mergeți la FANTOMA și urmăriți jocul, vocea lui ANDREI LAZĂR (Monsieur Andre) – una dintre cele mai frumoase voci de tenor de pe scena noastră lirică. Cum ANDREI LAZĂR și VALENTINO TIRON (Monsieur Firmin) – formidabil actor de comedie, cu un plăcut timbru de bariton, construiesc cu naturalețe portrete credibile, dau cursivitate, logică, asigură liantul întregului discurs. Iar GABY DAHA reușește cu performantă agilitate actoricească, să treacă rolul CARLOTTEI – împlinit impecabil și din punct de vedere solistic, fiind vorba de o partitură vocală extrem de dificilă, cu acute, cu pasaje de virtuozitate – printr-o tehnică de teatru în teatru,de la starea de divă adulată, cu largi gesturi exagerat teatrale, la cea de artistă pândită de mai tânăra concurentă. Trei artiști, trei roluri care ridică mult, la fileu, producția lui Barlow! Să nu uităm că și Gaby Daha și Andrei Lazăr au fost aplaudați nu de mult, pe Broadway! Și ne mai întrebăm care este secretul succesului incontestabil al acestui titlu care cutreieră lumea, și oriunde face săli pline... Chiar dacă nici libretul, nici muzica nu sunt creații antologice, chiar dacă și într-o producție semnată Barlow, baletul face, cu mici excepții, figurație, iar unele personaje sunt creionate strident, parcă în tuș, iar uneori scenele par lipite forțat... – nu contează! Publicul este divers, tinerii nu sunt conformiști, fantasticul, misterul plutește undeva în aer..., vocile, indiferent de calibru se adună, iar jocurile de lumini, toată scena, cu gândul la celebrul TEATRU GARNIER, chiar te invită să lași prejudecățile și să asculți ce au de spus.
Este un fenomen!