O OPERĂ ÎN PORTRETE! DE CE NU?!
(Smaranda Oțeanu-Bunea – 10 iunie 2013)

Cred că Domnul Costin POPA, trăiește o nouă tinerețe!

Nu de azi. De câțiva ani, de când a început să-și lanseze cărțile închinate operei, dar mai ales, odată cu posibilitatea dedicării totale, fascinantei lumi a artei care l-a cucerit definitiv. Adică, exact ce și-a dorit dintotdeauna. Sigur, cu eforturi numai de el știute, e liber să călătorească, niciun serviciu nu-l mai ține zălog, nu-i mai dictează programe, poate să fie prezent la evenimente – oriunde s-ar afla, în țară, în lume, se poate concentra asupra scrisului… O viață întreagă, cu mare pasiune, a ascultat, s-a informat, a studiat, a acumulat un munte de impresii, de observații și, iată că îi numărăm cele 7 volume, printre care strălucește monografia Ludovic Spiess, iar critica muzicală are obligația morală să recunoască, onest, că nicio Istorie a OPEREI, cinstit făcută, nu din cioburi, nu din romane-fluviu coclite, pe care nu le răsfoiește nimeni – nu și-ar îngădui să-i ocolească paginile.

Cine-i citește cărțile? Sunt fanii operei, sunt melomani – fini cunoscători ai fenomenului, sunt studenții-muzicieni care află cam cum se judecă o creație, o nouă abordare a unui rol celebru. Pentrucă autorul proaspetei apariții OPERA ÎN PORTRETE are înțelepciunea de a-și susține pledoariile, de a-și argumenta comentariile, dar nimic nu pare închistat, oferit cu încrâncenare, astfel încât să taie din start înfiriparea unui oarece dialog, a unor eventuale replici în contradictoriu. Lansează de exemplu, tema transmisiilor directe de la scene faimoase, a unor producții de interes, fix în cinematografele de la MALL-uri – el însuși întrebându-se dacă nu cumva, practica poate alunga publicul din sălile de spectacol… Este o invitație spre lumea operei?! Este un act educativ, oare?!

Cu alte cuvinte cartea trăiește, te pune pe gânduri și, chiar dacă nu ai pășit vreodată la operă, nu-i exclus, Tu, cititorule, să încerci, să te convingi, să afli de ce acestă lume naște atâtea pasiuni.

Condeiul este echilibrat, fără descărcări emoționale gratuite, fiecare vorbă este cântărită și când, uneori se mai lasă dus de val, subiectul fiindu-i prea aproape de suflet, cu talent gazetăresc, revine la tonul firesc, intră în ritmul remarcilor, al creionărilor dinamice, colorate, fără sincope. Ce poate fi mai minunat decât să pătrunzi în „dansul” ariilor, al vedetelor celebrissime, să surprinzi la fiecare, acel ceva care le face unice?! Portretele se schițează din interviuri, din cronici, eseuri, crochiuri… Și, toate la un loc încântă, cuceresc, enervează, oricum incită, nu se lasă expediate ușor. Mai ales că sunt alintate și de harul graficienei Adelaida Mateescu, cea care dă paginilor eleganță, prin desene de o rară finețe, surpinzând cu umor chipuri de legendă. Iar coperta, ce să mai spun, e atât de inspirată, încât aș vrea să uit, câte cărți bune sunt împachetate în triste și neîmbietoare cartoane!

Cu ce ne surprinde Dl. Costin Popa?
– Păi, chiar dacă aude în glasul „Zeiței” Kiri Te Kanawa, ireale sonorități de flaut, tot regretă că Diva nu s-a întâlnit cu Desdemona sau Manon…
– Toate laudele pentru Monserrat Caballe, mai ales când vocea ei se scaldă în ape romantice, dar nu-i ia apărarea, când unii o acuză de lipsă de curaj în atacarea țesăturilor dificile…
– L-au bulversat „Troienele” lui Andrei Șerban – o desfășurare tragică, fabuloasă, cu un final liric, iar performanța soliștilor-actori de la Opera din Iași o explică prin exercițiul împlinit al transfigurării, al trăirii pure. Nu rezistă însă, și îl întreabă, totuși, pe regizor, dacă s-a mai gândit la un altfel de Oedip…

Da, Dl. Costin Popa trăiește o nouă tinerețe. Printre STELE. Le admiră, le aplaudă, dar, între timp, politicos, meticulos, își pregătește pipa, își ascute creioanele.