HOME

Tradiţie şi contemporaneitate
(Loredana Baltazar, 9 septembrie 2007)

Naţia care îşi reneagă rădăcinile culturale sau care le calcă în picioare îşi pierde forţa de supravieţuire. Apartenenţa etnică revigorează spiritul, conferind fiinţei umane acea aură energetică absolut benefică ce întreţine şi stimulează procesele vitale, alimentându-le la nivel esenţial.

Activitatea corală beneficiază, în România, de o tradiţie îndelungată, „moştenirea” componistică din acest domeniu fiind deosebit de bogată încărcată de titluri cu rezonanţă în arsenalul repertoriului de gen. Dacă cineva ar emite ideea că efortul de a susţine mişcarea corală în pragul veacului XXI este lipsit de sens, ar fi contrazis de prezenţa consecventă a publicului în sălile de concert, o formaţie corală reflectând, prin tradiţie, traiectoria existenţei comunităţii din care face parte, cu maximele şi minimele sale.

Cea de-a doua dimineaţă din festival rezervată tezaurului creaţiei corale româneşti a adus în faţa auditoriului două ansambluri de renume internaţional cu „priză” la public. Marcând o fericită coincidenţă cu sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, „Antifonia” din Cluj(sub bagheta lui Constantin Râpă) şi Corul Naţional de Cameră „Madrigal” (dirijat de maestrul Marin Constantin, Adriana Drăgan, Anna Szabo şi Emanuel Pecingină) ne-au delectat, pe rând, cu pagini din creaţia autohtonă, parte din ele cu conotaţii religioase (încadrabile în sfera discursurilor contemporane: „Crezul” Mihaelei Vosganian, Poem liturgic de Doru Popovici, „Rex Tremendae de Ede Terenyi - pentru „Antifonia”, ori în ceaamuzicii bizantine: Cătră Constantin Brâncoveanu de Filothei sin Agăi Jipei, Pripeală de Filothei Monahul - solist Doru Feraru - şi Aghios O Theos de Ioan Hrisafi pentru „Madrigal”). Alături de acestea, Refugiu de păsări nocturne de Adrian Pop, consonanta Barcarolă a Lianei Alexandra, poematicul triptic Ţara în toamnă (1. Mierea şi norul; 2. Viziune; 3. Măr cojit) de Petru Stoianov (primă audiţie absolută), Strigăturile lui Adrian Iorgulescu, Declin de Constantin Râpă (solistă soprana Anita Hartig), Pe cerul cu flori frumoase de Sigismund Toduţă - interpretate de „Antifonia” şi Paparuda lui George Balint, dificilul studiu coral Heteros de Marin Constantin, superbul demers cu tentă filozofică Flăcări şi roţi al regretatului Corneliu Cezar (solişti: Florian Costea şi Bogdan Andronache), plastica suită Cuvinte şi strigături de acelaşi Petru Stoianov (1. Ce?; 2. Respirarea aerului de sub aripă; 3. N-ai să vii; 4. Scrisori; 5. Dezîmblânzirea; 6. Pomule, copacule; 7. Cântec de scos apa din urechi; 8. Strigături - solişti: Roxana Velisărescu şi Denis Maxim) ca şi bis-ul Fluieraşe şi buciume de Mihai Moldovan - în versiunea interpretativă a “Madrigalului”au prilejuit momente de reală încântare.

Autoritatea şi naturaleţea gestului dirijoral al lui Constantin Râpă a guvernat cu precizie orizontalitatea şi verticalitatea faptului sonor, în timp ce poetica deschiderilor - dincolo de timp şi spaţiu - a cadrelor gestuale iniţiate de Marin Constantin („împrumutate” şi discipolilor săi, cei 3 dirijori care au absolvit „şcoala Madrigal” - cu o menţiune specială pentru talentata şi energica Adriana Drăgan) sculptează în filigran din sunetul pur, specific formaţiei, ghirlande fonice miraculoase, vocea metamorfozându-se într-un instrument perfect acordat. În final, publicul a aplaudat cu emoţie, minute în şir, ieşirea din scenă a legendei „Madrigal” şi a mentorului său, Marin Constantin, originalul magician al baghetei şi continuator - peste secole - a tradiţiei madrigaleşti!


cIMeC 2007