HOME

Magica întâlnire cu dansul
(Loredana Baltazar, 22 septembrie 2007)

Sub firmamentul ediţiei de anul acesta, debordând de evenimente, festivalul a promovat şi o suită de manifestări cu caracter interartistic, miza fiind nu doar atragerea uni public cât mai numeros, „recoltat” din toate domeniile, ci însăşi multipla deschidere a orizontului de aşteptare către o perspectivă globală, de tip sincretic, asupra fenomenului artistic contemporan. Am auzit, aşa cum era şi firesc, foarte multă muzică de stil clasic, romantic, dar şi baroc, precum şi de secol XX-XXI, la Ateneu şi Sala Palatului; am văzut, însă, în plus, în aceeaşi conjunctură, expoziţii de artă plastică şi decorativă, picturi, sculpturi, obiecte din ceramică şi sticlă, care au „însoţit” spectatorul în scurtul pelerinaj din holurile celor două incinte, alături de fotografiile şi manuscrisele din arhiva Muzeului „George Enescu”, ca şi de o interesantă colecţie de autografe ale celebrităţilor prezente, de-a lungul timpului, pe scena Filarmonicii bucureştene. Am remarcat, în premieră, excelentele condiţii grafice în care au apărut cataloagele expoziţiilor, incluzând fotografii ale exponatelor şi prezentările plasticienilor expozanţi. În contextul unui asemenea cerc plurievenimenţial, ne-am bucurat de prezenţa unor nume din elita interpretativă mondială care şi-au confirmat statutul valoric, dar şi de excepţionala evoluţie, pentru prima dată pe teritoriu românesc, a altor figuri artistice reprezentative, mai puţin familiare melomanilor români, aşa cum ne-am bucurat intens la auzul veştii că „Bejart Ballet Lausanne” revine, după 7 ani, la Bucureşti!

Creator total nonconvenţional, de la nivelul tehnic al mişcării propriu-zise până la cel al corelaţiilor dintre muzica aleasă ca fundal sonor şi scenariul gestual al reprezentării sale coregrafice, Maurice Bejart posedă o simbolistică a imaginilor definitorie pentru propriul stil; şi totuşi, într-un perpetuu dialog cu sine însuşi şi cu propriile creaţii, cu Vechiul şi cu Noul artistic, Bejart îşi metamorfozează cameleonic conceptele, dând naştere unor spectacole-idei ce epuizează întreaga gamă sentimentală panoramată cu maximum de trăire sensibilă. Traversând – pe o rută esenţializată – întreg parcursul dramaturgiei sale creatoare ce a survolat mòdele şi modelele vremii, colajul spectacular L’Amour – La Danse, propus de coregraful francez în 2005 şi prezentat în actuala ediţie a festivalului „Enescu”, reuneşte cele mai semnificative segmente preluate din realizările anterioare ale artistului. Plasând în centrul atenţiei, la prima vedere, universal-valabilul sentiment al dragostei, contextuat într-o mulţime de situaţii diferite („firul conducător” fiind cuplul – cu valoare de simbol – Romeo şi Julieta), spectacolul se dovedeşte a reprezenta, în fapt, elogiul suprem adus DANSULUI. Raţiune supremă de a exista transformată în profesiune de credinţă, DANSUL=DRAGOSTE, iar DRAGOSTEA provine din DANS, accentuându-i semnificaţiile.

Privind acest „dialog” trupesc, moment de bilanţ a jumătate de veac de creaţie artistică ce emană senzaţia unei depline libertăţi de expresie, remarcăm încă o dată – dacă mai era nevoie – năzuinţa, la nivel individual, către perfecţiune tehnică (menţionând, în mod special, evoluţia expresivă a solistului principal al companiei, dansatorul Gil Roman, în secvenţa Avec elegance, dar şi a Elisabetei Ros, în Ne me quitte pas ori I was born to love you), omogenitatea extrem de disciplinată a întregii trupe de balet, funcţionalitatea originală a unor detalii vestimentare (precum în Valsul din finalul primei părţi) – autor al costumelor fiind Henri Davila, controlul riguros al mişcărilor conducând la edificarea unor memorabile secvenţe de ansamblu coordonate cu stricteţe într-un anume rubato ritmic, un cadru temporal care alătură scenele vivante de „tăceri” semnificative.

Maurice Bejart a împlinit, la începutul lui 2007, 80 de ani. Îi urăm „la mulţi ani” DRAGOSTEI sale pentru DANS, devenită crez artistic şi sperăm – în numele spectatorilor care au umplut până la refuz sala Teatrului Naţional în 21 şi 22 septembrie – ca „Bejart Ballet Lausanne” să revină pe scene româneşti şi cu alte producţii „marca Maurice Bejart”, veritabile punţi de expresie între Muzica şi Dansul tuturor timpurilor.


cIMeC 2007