HOME

AROUND STOCK(HAUSEN)
(Loredana Baltazar, 2 septembrie 2008)

Printre puţinele momente-solo ale celei de-a 18-a ediţii a Săptămânii Muzicii Contemporane, recitalul percuţionistului Mircea Ardeleanu s-a distins prin particularitatea adresării. Dincolo de mai-mult-ca-perfectul control tehnic asupra sursei sonore, artistul român dă senzaţia, la fiecare apariţie a sa pe scenă, că ceea ce în mod obişnuit ar trebui să se constituie într-un banal recital instrumental se identifică, în fapt, cu un demers cvasi-ritualic care beneficiază de un discurs interpretativ special. Mircea Ardeleanu, unul din puţinii liber-profesionişti din elita interpretativă mondială dedicaţi în exclusivitate muzicii contemporane, întruneşte calităţi solistice excepţionale. Ascultându-l, ai bizara senzaţie că asişti la un proces de seducţie ai cărui protagonişti sunt el şi propriile sale instrumente de percuţie, prin intermediul cărora interpretul îşi manifestă forţa expresivă. Colaborarea sa cu compozitori contemporani din toată lumea a atras după sine un număr de piese noi în repertoriul pentru percuţie, majoritatea dedicate lui.

Mircea ARDELEANU Mircea ARDELEANU Mircea ARDELEANU

Copertat de versiuni distincte ale lucrării lui Stockhausen, Zyklus, scenariul recitalului-spectacol din 26 mai, derulat în ambianţa sălii „George Enescu” a Universităţii Naţionale de Muzică a mai cuprins patru creaţii componistice (U vremenu rata - În vreme de război de Gerard Zinstag, „Trois têtes” de Giacometti de Michel Roth, The Origin de Horaţiu Rădulescu, AU de Christoph Neidhofer şi Piesă penrtu vibrafon solo de Peter Szegö). Interesant de remarcat este că, datorită senzaţiei de maximă libertate în faţa partiturii transmise spectatorului, pare că percuţionistul îşi asumă în totalitate virtuţile textului precum un coautor.

Arsenalul efectologic impresionant, demonstrând un nivel de virtuozitate greu de egalat, include – la piesa lui Stockhausen – şi o „trecere în revistă” timbrală pe tipar serial a tuturor celor 13 (!) instrumente de percuţie de care se înconjoară interpretul, acesta fiind obligat să descrie un cerc de la primul instrument utilizat până la ultimul şi să încheie în poziţia în care a început. Subliniind importanţa aspectului vizual în procesul de percepţie, Mircea Ardeleanu a avut în vedere, nu doar pentru prima piesă ci pentru întreaga derulare a programului, să fie luminat doar fragmentul de scenă pe care acesta evoluează, spre a focaliza – o dată în plus – atenţia şi interesul auditoriului.

Lucrare de atmosferă, cea a elveţianului Gerard Zinstag se constituie într-un veritabil manifest anti-războinic faţă de recentul conflict din Serbia (prin realizarea unui colaj de zgomote specifice conflagraţiei, reproduse instrumental, pe care se grefează inserţii de text; în afara celor două tipuri de „personaje” sonore enumerate, există şi un al treilea: evenimente fonice neutre, lipsite de relief, care întruchipează, în dramaturgia piesei, atitudinea indiferentă cotidiană faţă de implicaţiile profunde ale unui asemenea conflict, încheiat – ca o profundă chemare la reflecţie, la meditaţie – în sunete de toacă).

Interpretând, în continuare, prima parte din cele 3 ale opusului lui Michel Roth (lucrare dedicată percuţionistului român şi interpretată aici în premieră mondială), Mircea Ardeleanu mânuieşte instrumentarul sonor cu harul unui sculptor (demers proiectat şi asupra dimensiunii vizuale, prin intermediul ecranului care conferă o dublă perspectivă actului interpretativ). Violenţa cu iz primitiv a „Originilor” lui Horaţiu Rădulescu, explozia manifestă de forţă telurică declanşată de ethosul acestei pagini instrumentale cu trimiteri expresioniste a precedat incursiunea „deschisă” în derizoriul cotidian a creaţiei lui Christoph Neidhofer, AU (care resintetizează într-un limbaj virtual nou trei variante de reprezentare a imnului Eleveţiei) cu referire la aspectul convertirii obiectelor banale în noi moduri de expresie, din sculpturile elveţianului Jean Tinguely. Înaintea celei de-a doua versiuni a Zyklus-ului lui Stockhausen, piesa pentru vibrafon a lui Peter Szegö a „îmblânzit” atmosfera, emanând un lirism rafinat cu nuanţe introspective.

Spectaculozitate vocal-instrumentală (dusă la extrem în lucrarea lui Christoph Neidhofer, în care percuţionistul cântă, ţipă, chiuie, hăuleşte, suspină, utilizând o uriaşă paletă expresivă), tehnică fără cusur, maximă implicare afectiv-emoţională, concepţie dramaturgică inedită a unui exerciţiu concertant plurivalent, iată, succint, imaginea evoluţiei lui Mircea Ardeleanu în cadrul Săptămânii Muzicii Contemporane 2008. Sperăm să-l revedem, cu un proiect inedit, şi la anul!


cIMeC 2008