HOME

Evenimente coregrafice
(Loredana Baltazar, 1 septembrie 2008)

Destinul artei coregrafice este, prin excelenţă, unul spectacular, acest tip de demers creator alimentând, prin excelenţă, un univers imagistic fascinant, de culoare şi lumină, în care se reflectă sugestiv vasta simbolică a gestualităţii umane. Derulată sub egida Teatrului Muzical „Nae Leonard” din Galaţi, premiera-eveniment a stagiunii 2007-2008 s-a numit Ciuleandra. Migălos construit pe osatura romanului omonim al lui Liviu Rebreanu de către inspiratul om de teatru grec Attilas Akilas Silvester (care semnează atât libretul, textul, regia cât şi coregrafia acestei premiere), baletul – în 2 acte – a impresionat prin relevanţa combinaţiilor scenic-vizuale care au adus un plus de dramatism spectacolului. Ritmul alert al naraţiunii scenice conturează progresiv traiectoria unui suflet alienat, chinuit de propriile obsesii şi neputinţe, jalonând, în paralel, structura unui mediu ambiental ce trădează senzualitate şi violenţă.

În concepţia lui Attilas Akilas Silvester, confuzia imaginarului cu realul, ca axă dominantă, se sprijină substanţial pe proiecţia video care însoţeşte aproape întreaga desfăşurare scenică, generând efecte halucinante, suprapuse schizoid peste momentele acţiunii propriu-zise. Imaginile se succed cu rapiditate, muzica (aparţinând tânărului compozitor Eugen Dan Drăgoi), scenografia şi costumele (purtând marca Angelei Tecaru) îmbracă personalizat fiecare tablou, textul rostit (de către Eugen Dan Drăgoi, Lica Dănilă, Barbu Dumitru şi Mihai Bezman) propunându-şi să clarifice meandrele intrigii baletului (uneori în dauna necesarului halou de poeticitate ce-şi are rădăcina în polifonia gestuală, în cuplajul – rafinat realizat – dintre acţiunea reală şi proiecţia sa într-un subconştient maladiv). „Orga de stiluri” muzicale îmbinate într-o derulare de dimensiuni cinematografice serveşte gradualităţii scenariului coregrafic, întruchipând ascensiunea conflictului interior. Extrem de ofertantul text al lui Rebreanu capătă culoare şi puls tensional odată ce „story”-ul vizual îşi accelerează treptat paşii, culminând cu secvenţa finală a celebrului dans românesc „în jurul” căruia se conturează ingenios întregul roman.

Aşa cum este prezentată de către muzicologul Cristina Bohaciu Sârbu în programul de sală, ameţitoarea Ciuleandră („ciulin” + „leandră”) ia înfăţişarea unui ritual iniţiatic care, în viziunea lui Attilas Akilas Silvester, pare a descinde din ceremoniile tainice ale vechilor „Mistere” cu finalitate orgiastică; acestea îşi puneau amprenta – uneori fără de întoarcere – asupra firilor labile, marcându-le tragic destinul. Ax central ce dimensionează drama interioară a personajelor ce intră în acest „joc”, Ciuleandra ia amploare, transformând în „jucării” actorii de pe scena vieţii. Odată declanşat, „motorul” conflictual îşi propagă reverberaţiile în timp; consecinţa nefastă – crima săvârşită de Puiu Faranga asupra soţiei sale – deznodământ fatal pentru Madeleine Faranga, coincide, totodată, cu debutul crizei psihice care alterează conştientul lui Puiu (moment ce-şi află corespondenţa chiar în deschiderea baletului).

Cele două dimensionări antagonice – a Realităţii şi Imaginarului – sunt reprezentate, în viziunea scenografică a Angelei Tecaru, prin două jumătăţi de cerc, în timp ce cele trei tipuri diferite de costume acoperă zona Realului, dar şi a Imaginarului, prin sugestivitatea trimiterilor, un caz relevant fiind cel al elementelor populare inserate stilizat în vestimentaţie, însuşi spiritul dansului (a cărui dualitate transpare din văditele mesaje subliminale care impregnează, progresiv, câmpul sonor-vizual) suferind un proces subtil de stilizare. Punte între raţiune şi simţire, arhitectura scenelor de ansamblu, permanentă mixtură între realitatea propriu-zisă şi aparenţă (imaginea spitalului-ospiciu, a cabaretului, a presupusei ucideri a lui Puiu Faranga de către ocnaşi şi, în sfârşit, a „emblemei” dansului propriu-zis, Ciuleandra) urmăreşte tensional, cu o extraordinară consecvenţă, ascensiunea psihologică a conflictului. Inserând pantomima în evoluţia scenică şi alăturând-o virtuţilor dansului (structurat din gesturi coregrafice apartenente atât baletului clasic şi celui contemporan, cât şi jocului popular românesc), Attilas Akilas Silvester a conceput mişcarea într-un spaţiu guvernat, minimal, de un zid-cadru cu mici „ochiuri” la nivelul superior – realizat de Angela Tecaru – care a servit nu doar ca fundal de proiecţie pentru suita feed-back-urilor din subconştientul eroului, ci şi, având ca adjuvant jocul cromatic de lumini-umbre, ca element vizual cu funcţionalitate multiplă (perete de mănăstire-spital, de cabaret, de conac boieresc); „prin ferestrele care domină scena, lumina artei lui Rebreanu veghează, impresionează şi influenţează tot ceea ce se întâmplă pe scenă”, îşi argumentează Angela Tecaru demersul scenografic.

Excepţional – aşa cum ne şi aşteptam, de altfel – şi-a construit individual partitura balerinul Horaţiu Cherecheş (Puiu Faranga), urmând sinuosul traseu al edificiului dramatic, trăind până la paroxism fiecare moment (de la cel al Crimei, până la cel al Dansului), plutind între real şi i-real, între viaţa cotidiană şi coşmarul nocturn. Însoţindu-l pe Horaţiu Cherecheş, graţioasa Monica Cherecheş şi virilul Traian Vlas întruchipează perfect celelalte două personaje principale (Madeleine Faranga şi doctorul Ion Ursu), iar celor trei solişti invitaţi (care activează la teatrele lirice din Constanţa şi Bucureşti) li s-au alăturat, conturându-şi cu personalitate evoluţiile pe linia intenţiilor regizorale pe care le-au asimilat cu inteligenţă şi profesionalism, membrii trupei Teatrului Muzical „Nae Leonard”. Prestaţia lor a pus în valoare complexitatea concepţiei spectaculare a lui Attilas Akilas Silvester, evidenţiindu-i forţa expresivă; i-aş nominaliza, în acest sens, pe Dumitru Belciugan (gardianul Andrei Leahu), Silvia Andrei (mama Mădălinei), Oana Pisaroglu, Georgiana Tofăleanu, Ramona Vâlcu – excelente atât în postura de nebune cât şi, alături de colegii lor, în cea de dansatoare de charleston şi de vals, ori de protagoniste ale scenei visului – apoi pe Paul Mihalache, Mihai Caragata, Lucian Tatu etc.
baletul „Ciuleandra”
baletul „Ciuleandra”
baletul „Ciuleandra”
baletul „Ciuleandra”

Din panoplia spectacolelor coregrafice ale finalului de stagiune am selectat, în mod special, un alt eveniment artistic provenind din cadrul celei de-a XXXIV-a ediţii a Festivalului Internaţional al Muzicii şi Dansului desfăşurat la Constanţa. De această dată, a fost vorba despre evoluţia Baletului Israelian, singura companie profesionistă din această ţară care şi-a propus să prezinte marile balete clasice şi neoclasice din repertoriul internaţional. Pe parcursul celor peste patru decenii de activitate artistică, fondatoarea ansamblului şi directorul său artistic, balerina şi coregrafa Berta Yampolsky, a creat mai mult de 30 lucrări originale pentru această trupă de 55 persoane (compusă din dansatori israelieni ori de provenienţă rusă stabiliţi în Israel, cărora li s-au adăugat dansatori străini, selecţionaţi special). În ideea – mărturisită – de a atrage şi educa tânăra generaţie în spiritul cunoaşterii şi aprecierii atât a artei baletului clasic cât şi a capodoperelor componistice ale tuturor timpurilor, Berta Yampolsky abordează o diversitate de stiluri, incluzând şi montări clasice în spirit şi literă (precum Frumoasa din pădurea adormită, Spărgătorul de nuci, Cenuşăreasa, Romeo şi Julieta).

Baletul în două acte Romeo şi Julieta (producţie reluată în 2007, după 16 ani de la premieră) aduce în scenă atmosfera plină de culoare a vechii Verone, cu pieţele sale şi somptuoasele palate, şi, odată cu acestea, particularităţile expresive ale muzicii lui Serghei Prokofiev. Lidia Pinkus Gany este creatoarea strălucitoarelor costume de epocă dar şi a ingenioaselor decoruri-picturi ce introduc spectatorul într-un spaţiu tridimensional. Scenele de ansamblu (din Piaţă şi din palat) reprezintă veritabile tablouri de expresie. În simbolica cromatică a rangurilor sociale domină roşul, culoarea pasiunii, a puternicelor arderi interioare, urmată de gri-negru şi alb, îngemănare între puritate şi moarte cu tentă premonitorie a deznodământului fatal. Impresionante mi s-au părut momentele de debut ale dramei coregrafice, investite cu o consistenţă aparte a fiecărui gest, modelat spre a reliefa emoţional mesajul pacifist al depunerii armelor şi a metamorfozării vechii rivalităţi în prietenie. Creator de atmosferă, rafinamentul utilizării luminii ca adjuvant esenţial al decorului propriu-zis a dat naştere unor cadre picturale ce par preluate din vechile ateliere ale maeştrilor de Ev Mediu; variaţiile de luminozitate, diferit personalizată, marchează breşe între scene, evidenţiază detalii de mişcare sau aureolează în special imagini ca cea din catedrală.

În privinţa aportului solistic, coregrafa Berta Yampolsky mărturisea că preferă ca vârsta protagoniştilor să corespundă cu cea a personajelor, alegând, în locul unor dansatori mai experimentaţi, tineri talentaţi cum sunt Shira Ezuz (Julieta), Lyudvik Ispiryan (Romeo) şi Roman Khamitov (Mercutio). Mesageri ai inocenţei şi emoţiei adolescentine, ai sensibilităţii şi poeziei în stare pură, ai dinamismului specific vârstei, ei re-crează scenic, în prezentul secol XXI, vechea şi tragica poveste de dragoste atât de iubite de public, valorificându-şi din plin calităţile artistice native. Roman Khamitov este posesorul unor virtuţi actoriceşti de excepţie, strălucind şi prin acurateţea tehnică şi dezinvoltura fiecărui gest în parte, perfect sincronizat; Lyudvik Ispiryan emană farmec şi sentimentalism juvenil, dar şi o impunătoare forţă expresivă (în scena în care are ca partener trupul lipsit de viaţă al Julietei); nu în cele din urmă, Shira Ezuz, imagine-simbol a purităţii şi exuberanţei unei vârste fără vârstă, dincolo de uşurinţa mişcării atent cizelate, beneficiază de o expresivitate particulară în exteriorizarea progresivă a trăirilor interioare, transmise empatic.

Mai presus, însă, de calităţile individuale şi relieful prestaţiilor celor trei solişti deja enumeraţi, cărora li s-au alăturat Giorgina Yaacobi (Doica), Alexander Utkin (Tybalt), Artur Avdalian (Preotul) ş.a., baletul Romeo şi Julieta – ca şi Ciuleandra lui Attilas Akilas Silvester – se afirmă, în primul rând, unitar, ca spectacol de echipă, un spectacol-reflecţie asupra Dragostei, Vieţii şi Morţii, plasat într-un context socio-istoric bine definit. Un nedisimulat „bravo” celor doi coregrafi şi celor două trupe de balet dăruite „scândurii” magice, felicitări conducerii teatrelor care au găzduit cele două montări de excepţie!

baletul „Romeo si Julieta”
baletul „Romeo si Julieta”
baletul „Romeo si Julieta”
baletul „Romeo si Julieta”


cIMeC 2008