HOME

FESTIVALUL INTERNAŢIONAL AL MUZICII ŞI DANSULUI CONSTANŢA - Ediţia XXXIV
(Loredana Baltazar, 3 septembrie 2008)

Într-o Românie cuprinsă de „febra” acută a manelizării în masă, invadată de foste glorii ale rockului, dar preluând şi curente la modă în occidentul de multe ori debusolat în faţa invaziei haotice de oferte subculturale, unul din oraşele turistice autohtone cele mai căutate în sezonul estival – şi nu numai – perseverează în dorinţa de a deveni, măcar o dată pe an, capitala naţională a Muzicii şi Dansului. Din nou sub egida Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski”, o suită amplă de manifestări a acoperit genuri şi perimetre stilistice variate, în dorinţa de a satisface gusturile unui public cât mai diversificat a cărui trăsătură comună este, indubitabil, apropierea de marea muzică; alăturând operei baletul, muzicii de cameră pe cea vocal-simfonică dar şi musicalul, festivalul a reconstituit – în imagini caleidoscopice – dinamica istoriei muzicii, insistând, cum era şi firesc, asupra acelor perioade de graţie care au dat naştere unor capodopere în aceste domenii.

Timp de aproape o lună, teatrul din Constanţa a fost gazda unor realizări spectaculare de succes, incluzând titlurile unora din cele mai cunoscute şi apreciate creaţii scenice precum operele Bal mascat şi Aida de Verdi, Carmen de Bizet, Boema de Puccini, baletul Romeo şi Julieta pe muzica lui Prokofiev, renumita cantată Carmina Burana de Carl Orff, dar şi repere mai speciale, unicat – cazul premierei Lysistratei lui Gherase Dendrino – sau foarte rar audibile la noi în ţară – opera Vocea umană de Poulenc (uzând, în prim plan, de vocea extrem de expresivă a Violetei Şahanova, solistă a Operei din Ruse) şi moderna Poveste a soldatului de Stravinski (prezentată de către dirijorul bucureştean Ludovic Bacs în formula sa dramaturgică originală, de scurte tablouri camerale ce utilizează 7 instrumentişti şi un narator); acestora li s-a adăugat spectacolul bucureştean al Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian” intitulat Broadway, o gală de balet (alcătuită din sensibile secvenţe coregrafice ce apelează la partituri celebre), un concert al celor mai merituoşi studenţi ai claselor de canto din cadrul Facultăţii de Arte a Universităţii constănţene „Ovidius” şi, în încheiere, recitalul extraordinar al Cvartetului „Transilvan” (Gabriel Croitoru – vioara I, Nicuşor Silaghi – vioara II, Marius Suărăşan – violă, Vasile Jucan – violoncel), formaţie de mare valoare care a adus pe scena Muzeului de Artă opusuri „în dialog” aparţinând lui W. A. Mozart (Divertimento în Re Major, KV 136, Cvartetul „disonanţelor”) şi Pascal Bentoiu (Cvartetul nr. 2, „al consonanţelor”). Cele 25 personalităţi invitate (enumerate în funcţie de programarea cronologică a manifestărilor incluse în festival) – soliştii vocali Ana Maria Mirescu, Iordache Basalic, Valentin Racoveanu, Irina Ionescu, Paul Lăzărescu, Valentino Tiron, Toni Zidaru, Pompeiu Hărăşteanu şi Orest Pâslariu din Bucureşti, Viorel Săplăcan, Marinela Marc, Carmen Gurban şi Gheorghe Mogoşanu din Cluj, Maria Macsim Grierosu şi Ciprian Marele din Iaşi, Gheorghe Ţibrea din Sibiu, Liliana Lavric din Chişinău, Patrizio Ha din Coreea de Sud, actorul Miklos Bacs din Cluj, dirijorii Emil Maxim şi Ludovic Bacs din Bucureşti, balerinii Adina Tudor, Ovidiu Matei Iancu, Diana Ferencz şi Traian Vlas din Bucureşti – împreună cu grupul de corişti ai Filarmonicii „Moldova” din Iaşi, ansamblul Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian” din Bucureşti, „Studio Danubius” din Bulgaria, Baletul Israelian din Tel Aviv şi, bineînţeles, cu soliştii Daniela Vlădescu, Răzvan Săraru, Ionuţ Pascu, Stela Sârbu, Elena Rotari, Constantin Acsinte, Ioan Ardelean etc., dirijorii Radu Ciorei, Gheorghe Stanciu, Răsvan Cernat, balerinii Monica şi Horaţiu Cherecheş, Iulian Rădoi, Felicia Şerbănescu, Irina Ganea ş.a. precum şi toţi ceilalţi artişti, membrii ai trupei Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” din Constanţa, au contribuit la reuşita acestui complex de evenimente artistice, derulate în intervalul 9 mai – 4 iunie 2008.

Opera Boema, drumul de la firesc la emoţia artistică

În arsenalul spectacolelor de succes ale festivalului, Boema a ocupat un loc aparte. După concertul de deschidere care a adus în faţa publicului una din creaţiile „de top” ale secolului XX: Carmina Burana, Bal mascat – a cărui premieră a avut loc în stagiunea 2002-2003 (în regia lui Carmen Dobrescu şi scenografia lui Horia Popescu) şi-a reconfirmat valoarea, menţinându-şi nealterată prospeţimea şi forţa de expresie. Carmen, cea mai recentă premieră a Teatrului constănţean (decembrie 2007) a prilejuit tenorului Răzvan Săraru întâlnirea cu un personaj complex ca evoluţie psihologică – Don Jose, tânăra şi dotata regizoare Sandra Răsvana Cernat optând pentru o montare clasică ce reliefează subtil relaţia interumană generatoare a conflictului dintre personaje. Susţinut de ansamblul Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian” din Bucureşti, „experimentul” Broadway a alăturat 7 regizori – figuri marcante ale universului teatral românesc (Alexandru Tocilescu, Ion Caramitru, Beatrice Rancea, Radu Afrim, Cornel Todea, Radu Alexandru Nica, Răzvan Ioan Dincă) – unor coregrafi cu nume la fel de marcante (Răzvan Mazilu, Mihai Babuşka, Florin Fieroiu, Sergiu Anghel, Carmen Coţofană), aducând în faţa publicului un colaj alcătuit din cele mai colorate partituri provenind din repertoriul musicalului american (Cabaret, Cats, Sunetul muzicii, Chicago, Fantoma de la operă etc.). Premiera Lysistratei lui Gherase Dendrino în regia lui Ştefan Neagrău, indubitabil o pată de culoare în peisajul încărcat al festivalului, a îndeplinit condiţiile unui spectacol viu, antrenant, cu tentă parodică, dimensionat ca un arc peste timp cu trimiteri în zona satirei contemporane; regizorul a modernizat textul, a reorganizat numerele şi a supravegheat minuţios, cu har – asistat de Sandra Răsvana Cernat – desfăşurarea spectaculară, încredinţată, în întregime, aparatului solistic, coral şi orchestral constănţean condus de Radu Ciorei. În fine, reluarea Aidei (regia Eleonora Constantinova) a readus la viaţă extraordinara montare de acum 10 ani, la fel de apreciată de spectatori, rolul principal fiind unul din preferatele lui Carmen Gurban.

În acest context, beneficiind de o distribuţie ale cărei capete de afiş s-au numit, din nou, Răzvan Săraru (Rodolfo) şi Carmen Gurban (Mimi), singura operă pucciniană înscrisă în festival – Boema – s-a bucurat de o transpunere scenică din care n-au lipsit accentele parodice. Versiune de debut pentru Radu Ciorei (premiera – din 2002 – şi spectacolele ulterioare fiind dirijate de Gheorghe Stanciu), acompaniamentul orchestral s-a constituit într-o voce distinctă, utilizată pentru a anticipa, sublinia ori rememora trăirile intense ale personajelor cu care făcea corp comun. Marcată de o longevitate de bun augur, montarea Boemei (regia Ognian Draganov, scenografia Boris Stoinov, costumele Tvetenka Stoinova) îşi atestă calităţile, cel mai important deziderat, nu uşor de realizat, fiind cel al sincronizării mişcărilor cu cadrul sonor, în spiritul interrelaţiei text-muzică.

Deosebit de expresive în sine, captivând de la prima lectură / audiţie, partiturile operelor pucciniene solicită o atenţie aparte în transpunerea scenică ce ar trebui să coreleze dinamica volutelor sonore cu un angrenaj viabil de gesturi care să pună în valoare generozitatea suportului sensibil iniţial. Din acest punct de vedere, bine instruită, echipa interpretativă a Boemei „şi-a făcut datoria” cu succes. Mai mult decât atât, înţelegând creator necesitatea identificării cu fizionomia personajelor întruchipate, începând cu episodicii Benoit şi Alcindoro (interpretaţi de Orest Pâslariu) şi continuând, în ordinea inversă a ponderii intervenţiilor solistice, cu Coline (Constantin Acsinte), Schaunard (Ciprian Marele), Musetta (Stela Sârbu), Marcello (Ioan Ardelean), Mimi (Carmen Gurban) şi Rodolfo (Răzvan Săraru), întreaga galerie a personajelor „boeme” sunt portretizate firesc, cu talent actoricesc şi intensă implicare personală (exemplificând această afirmaţie, alături de expresivitatea particulară a deja celebrelor duete Rodolfo-Mimi, cu scena hazlie a „discuţiilor” dintre cei patru tineri şi proprietarul Benoit, dintre Alcindoro şi Musetta, ori, în ultimul tablou, cu jocul scenic – de un comic savuros – al lui Ioan Ardelean-Marcello, secondat de Rodolfo şi „încurajat” de Schaunard şi Coline, proiectându-şi dansul, cu exuberanţa tinereţii, în peisajul unui salon imaginar). Răzvan Săraru înţelege să se implice total în descriptivitatea personajului său, impresionând prin forţa trăirilor perfect compatibile unei opere de tip verist, în timp ce Carmen Gurban, cumulând şi fizic toate atuurile personajului său, are suavitatea şi prospeţimea unei flori, sensibilitate, claritate în intenţii, schiţându-şi personajul delicat, ca în peniţă. Firescul şi sinceritatea, promovate în relaţia de cuplu, se propagă şi la nivel de ansamblu, protagoniştii adoptând ideea spectacolului de echipă, susţinut fără cusur, care se joacă cu vizibilă plăcere.
scena din opera 'Boema' scena din opera 'Boema'
scena din opera 'Boema' scena din opera 'Boema'


Profesionalism şi expresivitate: baletul Romeo şi Julieta

Baletul Israelian este singura companie profesionistă din această ţară care şi-a propus să prezinte publicului marile realizări coregrafice clasice şi neoclasice din repertoriul internaţional. Pe parcursul celor peste patru decenii de activitate artistică, fondatoarea ansamblului şi directorul său artistic, balerina şi coregrafa Berta Yampolsky, a creat mai mult de 30 lucrări originale pentru această trupă de 55 persoane (compusă din dansatori israelieni ori de provenienţă rusă stabiliţi în Israel, cărora li s-au adăugat dansatori străini, selecţionaţi special). În ideea – mărturisită – de a atrage şi educa tânăra generaţie în spiritul cunoaşterii şi aprecierii atât a artei baletului clasic cât şi a capodoperelor componistice ale tuturor timpurilor, Berta Yampolsky abordează o diversitate de stiluri, incluzând şi montări clasice în spirit şi literă (precum Frumoasa din pădurea adormită, Spărgătorul de nuci, Cenuşăreasa, Romeo şi Julieta).

Baletul în două acte Romeo şi Julieta (producţie reluată în 2007, după 16 ani de la premieră) aduce în scenă atmosfera plină de culoare a vechii Verone, cu pieţele sale şi somptuoasele palate, şi, odată cu acestea, particularităţile expresive ale muzicii lui Serghei Prokofiev. Lidia Pinkus Gany este creatoarea strălucitoarelor costume de epocă dar şi a ingenioaselor decoruri-picturi ce introduc spectatorul într-un spaţiu tridimensional. Scenele de ansamblu (din Piaţă şi din palat) reprezintă veritabile tablouri de expresie. În simbolica cromatică a rangurilor sociale domină roşul, culoarea pasiunii, a puternicelor arderi interioare, urmată de gri-negru şi alb, îngemănare între puritate şi moarte cu tenta premonitorie a deznodământului fatal. Impresionante mi s-au părut momentele de debut ale dramei coregrafice, în mod special acel duel lucrat extrem de realist, investit cu o consistenţă aparte a fiecărui gest ce se dorea modelat spre a reliefa emoţional mesajul pacifist al depunerii armelor şi al metamorfozării vechii rivalităţi în prietenie. Creator de atmosferă, rafinamentul utilizării luminii, ca adjuvant esenţial al decorului propriu-zis, a dat naştere unor cadre picturale ce par preluate din vechile ateliere ale maeştrilor de Ev Mediu; variaţiile de luminozitate, diferit personalizată, marchează breşe între scene, evidenţiază detalii de mişcare sau aureolează în special imagini ca cea din catedrală.

În privinţa aportului solistic, coregrafa Berta Yampolsky mărturisea că preferă ca vârsta protagoniştilor să corespundă cu cea a personajelor, alegând, în locul unor dansatori mai experimentaţi, tineri talentaţi cum sunt Shira Ezuz (Julieta), Lyudvik Ispiryan (Romeo) şi Roman Khamitov (Mercutio). Mesageri ai inocenţei şi emoţiei adolescentine, ai sensibilităţii şi poeziei în stare pură, ai dinamismului specific vârstei, ei re-crează scenic, în prezentul secol XXI, vechea şi tragica poveste de dragoste atât de iubită de public, valorificându-şi din plin calităţile artistice native. Roman Khamitov este posesorul unor virtuţi actoriceşti de excepţie, strălucind şi prin acurateţea tehnică şi dezinvoltura fiecărui gest în parte, perfect sincronizat; Lyudvik Ispiryan emană farmec şi sentimentalism juvenil, dar şi o impunătoare forţă expresivă (în scena în care are ca partener trupul lipsit de viaţă al Julietei); nu în cele din urmă, Shira Ezuz, imagine-simbol a purităţii şi exuberanţei unei vârste fără vârstă, dincolo de uşurinţa mişcării atent cizelate, beneficiază de o expresivitate particulară în exteriorizarea progresivă a trăirilor interioare, transmise empatic.

Mai presus, însă, de calităţile individuale şi relieful prestaţiilor celor trei solişti deja enumeraţi, cărora li s-au alăturat Giorgina Yaacobi (Doica), Alexander Utkin (Tybalt), Artur Avdalian (Preotul) ş.a., baletul Romeo şi Julieta se afirmă, în primul rând, unitar, ca spectacol de echipă, un spectacol-reflecţie asupra Dragostei şi Morţii, plasat într-un context socio-istoric bine definit.

Un nedisimulat „bravo” întregului ansamblu dăruit „scândurii” magice, de care este atât de ataşat încât fiecare pas făcut este însăşi expresia unei bucurii vizibile, bucuria metamorfozării actului artistic în scânteie de viaţă! Felicitări întregii echipe organizatorice a Festivalului Internaţional al Muzicii şi Dansului, în frunte cu directoarea Teatrului, soprana Daniela Vlădescu, „părinţii” unei manifestări de asemenea amploare care a traversat cu succes cele peste trei decenii de la debut câştigând experienţă şi, mai important, PĂSTRÂNDU-ŞI CONTINUITATEA!


cIMeC 2008