HOME

MUZICI ÎN LUMINĂ
(Loredana Baltazar, 16 martie 2008)

În aparenţă, o obişnuită seară a începutului de weekend, petrecută în ambianţa primitoare, cu virtuţi elevate, a studioului „Mihail Jora” al Societăţii Române de Radiodifuziune. În fapt, un concert extraordinar, ce a reunit - pe acelaşi afiş – Orchestra Naţională Radio şi două nume interpretative marcante din diaspora românească: dirijorul Christian Badea şi violonista Mihaela Martin, personalităţi de prim rang ale scenei internaţionale, revenite în ţară special pentru această manifestare-eveniment.

Exponenţi remarcabili ai valorilor autohtone, ajunşi deja la nivel de etalon interpretativ fie în plan dirijoral, fie în cel solistic, Christian Badea şi Mihaela Martin fac parte dintre vârfurile ce nu mai necesită eforturile unei reclame. Amândoi se detaşează net - şi, totodată, cu un firesc care nu lasă loc uzualelor comentarii critice - de marea masă a „slujitorilor” Artei, aserviţi problematicii tehnice, aspectului virtuoz ori sentimentalismului exacerbat, descins din mentalităţi „depăşite”, ori proiectat din tipologia particulară a altor areale geografice cărora le este, în mod clar, propriu.

Deseori caracterizat ca posesorul unei figuri charismatice unice, Christian Badea se exprimă concis, dar elegant, sobru dar valorificând magnific dinamica paletă de accente tensionale care însoţeşte textul muzical. Colaborarea cu diverse orchestre din Europa şi din întreaga lume (Royal Philharmonic şi BBC - Londra, Residentie - Olanda, Beethovenhalle - Bonn, Radio France - Paris, RAI - Torino, Santa Cecilia - Roma, Maggio Musicale - Florenţa, Filarmonica din Budapesta, Orchestra Naţională a Spaniei - Madrid, Orchestrele Filarmonice din Hong Kong şi Tokyo, orchestrele simfonice din Pittsburg, Washington, Montreal, Atlanta, Detroit, Baltimore, Rochester şi Orchestra Simfonică Americană) i-a optimizat diversitatea adresării, repertoriul său vast extinzându-se de la lucrări aparţinând „gigantului” J. S. Bach până la cele semnate de autori contemporani. Specializat în reevaluarea arsenalului creator romantic (a condus integrale ale simfoniilor lui Bruckner şi Mahler, lor adăugându-li-se un număr relevant de repere circumscrise aceluiaşi curent stilistic), Christian Badea a abordat cu succes, în egală măsură, mostre din literatura contemporană de gen (autori: A. Schoenberg, A. Berg, A. Webern, B. Britten, W. Lutoslawski, H. Dutilleux, O. Messiaen, G. Ligeti, W. Henze, L. Berio, L. Bernstein, S. Barber, G. Crumb, D. Erb, J. Adams, J. Corigliano, F. Zappa etc., CD-ul cu opera „Antoniu şi Cleopatra” de Samuel Barber - înregistrat live – obţinând premiul Grammy). În acelaşi timp, dirijorul român apare frecvent la pupitrul orchestrelor unora dintre cele mai importante teatre lirice de pe mapamond (precum Metropolitan Opera - New York, Covent Garden - Londra, Bayerische Staatsoper - Munchen, cele din Hamburg, Geneva, Amsterdam, Stockholm, Torino, Lyon, Copenhaga ş.a.), numai la Metropolitan conducând peste 160 de spectacole.

Unul din cele mai importante merite ale lui Christian Badea, datorită căruia a fost distins, de curând, cu premiul Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România şi cu titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, este cel - destul de singular şi cu atât mai preţios - de a fi dirijat şi, implicit, promovat muzica românească contemporană, stârnind aprecieri şi comentarii laudative la adresa demersurilor creatoare autohtone.

Menţinând aceeaşi linie, pentru concertul Orchestrei Naţionale Radio din 14 martie, Christian Badea s-a oprit la o primă audiţie românească aparţinând compozitorului Ulpiu Vlad, Drumuri în lumină II – pentru orchestră şi bandă magnetică – o parabolă sonoră a depăşirii condiţiei umane spre a accede spiritual către un climax regenerator. Suportul electronic, adăugat de către autor desfăşurării orchestrale propriu-zise, amplifică planul timbral şi colorează traiectul fonic al proiecţiei sentimentelor. Străbătută de un profund, palpabil lirism, lucrarea compozitorului român sondează intimitatea In-conştientului uman, evidenţiind - la nivelul procedeelor tehnice - categorii sintactice complexe, de o virtuozitate pluridimensională, ce solicită interpreţilor reale calităţi creatoare.

De la peisajul contrastant al piesei lui Ulpiu Vlad - pendulând între lirism discret cu reflexe cantabile şi scurtcircuitarea sa într-o exprimare explozivă - ipostază a unei sinteze cu trimiteri onirice şi certe valenţe descriptiv-vizuale, la acompaniamentul celebrului „şlagăr” violonistic numit Concertul nr. 1 în sol minor de Max Bruch şi, în sfârşit, la redarea capodoperei brahmsiene cu impresionantă alură de epopee, elaborată ea însăşi pe parcursul a peste două decenii - Simfonia I în do minor - bagheta lui Christian Badea a parcurs, în compania Orchestrei Naţionale Radio, un neîntrerupt „drum spre lumină”, elocvent susţinut prin intermediul scenariului dirijoral.

Multiplă laureată internaţional, violonista Mihaela Martin are în palmares numeroase concerte în care a fost acompaniată de orchestre renumite, ca BBC, Royal Philharmonic, „Mozarteum” - Salzburg, Gewandhaus - Leipzig, Filarmonica din Helsinki, Liverpool Philharmonic, Orchestra Radio Berlin, Orchestra Naţională a Belgiei, orchestrele simfonice din Copenhaga, Rotterdam, Goteborg, Montreal, efectuând turnee pe patru continente, atât ca solistă cât şi ca partener de formaţie camerală al reputaţilor Iuri Bashmet, David Gheringas, Martha Argerich, Elisabeth Leonskaja, Leon Fleischer, Menahem Pressler, Frans Helmerson etc. Dacă CD-ul, integral George Enescu, pe care l-a realizat la casa de discuri BIS, în colaborare cu pianistul Roland Pontinen, a obţinut cotaţia de 4 stele acordată de revista „Le Monde de la Musique”, prestaţia din seara de 14 martie alături de Orchestra Naţională Radio i-a validat potenţialul valoric prin intermediul unei partituri precum Concertul de Bruch, ce emană o ferventă emoţionalitate. Aparenta tentă de virtuozitate joacă aici un rol secundar, în prim plan stând poetica arcuire a frazelor de largă respiraţie romantică pe care Mihaela Martin a evidenţiat-o din plin, cu acea căldură generoasă a rostirii care îi este specifică, prin claritatea, cursivitatea şi naturaleţea arhitecturării sonore. Demnă de reliefat mi se pare a fi, în acest context, calitatea acompaniamentului orchestral care a pus în valoare spectrul dinamic şi tonusul expresiv al solistei, sincronizarea metrică dar şi cea a gestului interpretativ, simbioza conceptuală dintre traiectoria solistică şi aparatul simfonic funcţionând mai bine ca oricând.

Tratat drept climax al evoluţiei orchestrale şi concertistice, momentul brahmsian, perfect structurat la fiecare etaj al formei, a apărut epurat de orice posibil refugiu în sentimentalism, mizând pe sobrietatea interpretării. Evoluţia demersului simfonic este urmărită gradual, cursiv, lăsând impresia unui firesc neostentativ, a cărui continuitate trebuie subliniată fără efort vizibil. A impresionat gestica elegantă cu ajutorul căreia dirijorul marca rafinat demersurile polimelodice, permanenta susţinere ritmică, acumulările tensionale conduse cu măiestrie ori omogenitatea pizzicatelor accelerate treptat. În ciuda dominantei raţionale care guvernează întregul edificiu, dând senzaţia unei veritabile, superbe, „lecţii” de forme muzicale, cea care a guvernat cu adevărat - în concepţia lui Christian Badea - a fost ARTA SUNETELOR, reflectând sensibil o lume a contrastelor, în care aparenţa jocului vizibil ascunde profunzimea unor trăiri greu de perceput pe deplin.

Felicitări acestui senior al baghetei - al cărui nume merită amintit încă odată - Christian Badea, dar şi renumitei violoniste Mihaela Martin a cărei personalitate stă - în egală măsură - sub semnul intuiţiei şi al lucidităţii meşteşugului artistic, compozitorului Ulpiu Vlad, directorului Direcţiei Formaţiilor Muzicale Radio, muzicianul Nicolae Costin, care a avut minunata idee de a-l READUCE în ţară pe Christian Badea şi, nu în cele din urmă, membrilor orchestrei, pentru concentrarea şi seriozitatea cu care s-au implicat în revelarea traseelor sonore, sperând că ne vom reîntâlni cu asemenea momente speciale, a căror călăuză secretă ar putea fi însăşi ispita unor iniţiatice „drumuri în lumină”.


cIMeC 2008