Loredana BALTAZAR, muzicolog Cronica muzicală on-line     HOME
„Ultimele zile, ultimele ore”
(Loredana Baltazar, 19 septembrie 2007)
Încadrabil într-o posibilă tipologie filozofică a „gesturilor finale”, cazul operei-clepsidră în 3 acte, „Ultimele zile, ultimele ore” – cu semnificația unui „cântec de lebădă” în dramaturgia compozitorului – este similar celui al „cronicii unei morți anunțate”. „Ultimele ore” din viața lui Mozart (desfășurate într-o perioadă scurtă de timp, percepută însă dilatat), se petrec în paralel cu „Ultimele zile” ale lui Pușkin (transformate într-un colaj de „flash-uri” pregnante). Spre deosebire de personajul „Mozart”, a cărui traiectorie traversează aproape întreg parcursul operei, personajul „Pușkin” este plasat deja în categoria mitului, imaginea sa fiind construită doar prin intermediul dialogurilor celorlalte personaje și a situațiilor imaginate de-a lungul derulării acțiunii. Politemporalitatea și polispațialitatea conferă o voită ambiguitate dar și o extremă poeticitate expresiei.

Scriitura este concepută ca un complex balans între momentele elaborate minuțios (continuumul orchestral, structură de temelie a întregului eșafodaj tehnico-expresiv) și cele cu caracter spontan, schițate rapid, cu iz improvizatoric, ca un joc al aparențelor (stratul retoricii solistice, „prizonieră” de bună voie a contextului orchestral din care derivă, și apoi cel coral, de comentator efemer), „leitmotivul” lui Pușkin – „Vifor vine, cerul stinge” – constituind „liantul” imagistic pentru ambele ieșiri din „scena” vieții ale personajelor-cheie.

Propulsat în prim plan, nivelul orchestral este construit judicios, fiind menținut – pe linie interpretativă – într-o anume stare tensională (benefică susținerii intrigii) de către ansamblul „Concerto” al Universității Naționale de Muzică București, ghidat, cu maxim profesionalism și deosebită atenție pentru reliefarea detaliilor, de către reputatul mânuitor al baghetei, Ludovic Bacs.

Etajul solistic (partituri excelent valorificate vocal și scenic de către Mihai Lazăr – Mozart, Florin Demit – Salieri, Antonia Ioniță – Pușkina, Monica Bancoș – Gongearova, Florin Calița – D’Anthes, Student și Nikita, Ștefan Schuller – Țarul Nicolai I, Valentin Racoveanu – Heekeren, juxtapuse evoluțiilor graduale ale lui Nicolae Simonov – Jukovski si Dolgorukov, Marius Nine – Dubelt și Sîșkin, Bîtkov - Octavian Crețu, Gabriel Bănică – Rakeiev și Danzas, Nicolae Simonov – Jukovski si Dolgorukov, Vasile Șerban – Bogomazov, Georgiana Costea – Voronțova si Hangița, Cristian Coandă – Bekendorf, Adrian Suciavă – Un camerist și Slujitorul) și al corului (formația „Musica Sacra” a U.N.M.B, condusă de Marcel Costea), în regia lui Cristian Mihăilescu, conturează evoluția caleidoscopică, în continuă ascensiune, a celor 2 acțiuni ce se întrepătrund, primind un halou suprarealist generat de impresia că „la un moment dat nu mai știi când și unde ești” (Anatol Vieru).

Sperăm că o asemenea partitură de excepție, caz unic în panoplia creației românești de gen, își va găsi locul și în viitorul repertoriu al unei instituții de operă din România, loc anticipat de aprecierea binemeritată de care s-a bucurat această producție a Universității de Muzică București, în sala arhiplină a Teatrului de Operetă „Ion Dacian”. Trecută de furcile caudine ale limitărilor impuse de un buget financiar redus la dimensiuni simbolice, depășind emoțiile metamorfozei – de ultimă oră – din „operă în concert” în spectacol propriu-zis căruia i s-a conferit bucuria înveșmântării în haina de epocă a cadrului acțiunii, opera lui Anatol Vieru va rezista trecerii anilor, dimensiunea sa simbolică înscriind-o, neîndoielnic, pe orbita universalității. Firesc, aplauzele premierei le dedicăm, cu un gest de pioasă recunoștință, memoriei maestrului...

Copyright: cIMeC – Institutul de Memorie Culturală, 2007