HOME

Jucându-ne „de-a copilăria”...
(Loredana Baltazar, 12 februarie 2007)

Luni, 12 februarie 2007, ora 14, Opera Comică pentru Copii.
Premiera musicalului „Piatra din casă” de Roman Vlad, după piesa lui Vasile Alecsandri.

Impresionantă infuzia de copilărie inoculată maturilor de către micii spectatori!
Sala Mică a Palatului Naţional al Copiilor este, în fapt, sala LOR, iar scena este terenul de comunicare directă a adevărurilor vieţii de toate zilele, într-o modalitate sau alta de adresare simbolică.

De această dată, o nouă premieră de teatru muzical, a cărei coloană sonoră este realizată, cu talent, de un compozitor care a depăşit de curând vârsta căreia i se adresează. Roman Vlad, masterand al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, cu sufletul mai tânăr chiar decât cele 24 de primăveri ale sale, este autorul unei muzici vioaie, antrenante, pline de vervă, care „curge” firesc, căutând să caracterizeze cât mai elocvent psihologia personajelor care iau parte la acţiune. La orgă, Mădălina Florescu a „dat viaţă” – efectiv – întregului parcurs sonor, redimensionând fiecare moment actoricesc în termenii unei osmoze literar-muzicale ce sublinia, fluid, derularea evenimentelor.

Scenografia? Minimală, dar servind până la capăt funcţionalităţii cadrului acţiunii: eternul dulap-„cortină”, martor şi totodată cheie a rezolvării conflictului (Viorica Petrovici).

Distribuţia? Inspirat alcătuită de regizorul Cristian Mihăilescu, promovând în prim plan o Stela Popescu dinamică, plină de umor, nu mai prejos secondată de mult mai tinerii săi colegi: Vicenţiu Ţăranu, Daniel Filipescu, Valentino Tiron – excelenţi ca prestaţie artistică şi nivel de comunicabilitate, apoi Sorina Tiron, Valentin Racoveanu, Cristina Eremia şi Ion Dimieru – completând necesarul de particularităţi expresive al galeriei personajelor comice.

Într-o lume în care Copilăria este tratată ca un embrion al Maturităţii pe care o precede, directorul fondator al Operei Comice bucureştene – Smaranda Oţeanu-Bunea – oferă foarte tinerei generaţii posibilitatea de a descoperi substanţialitatea unor subiecte dramatice de referinţă la nivel naţional şi universal (precum „La serva padrona”, „Pygmalion”, „Don Quijote”, „Oblio”, „Coana Chiriţa” etc.), îmbrăcate în haina atractivă a unor microreprezentaţii scenice, implicând şi contactul interactiv cu micii spectatori, iniţiativă singulară – până acum – în România. Îi dorim în continuare succes şi continuitate în demersul său atât de necesar revigorării calităţii spectacolului „live” şi, totodată, realizării primilor paşi ai formării acelui homo culturalis, cetăţean de onoare al secolului XXI!


cIMeC 2007