HOME

Triptic cameral
(Loredana Baltazar, 3 septembrie 2007)

Fascinanta călătorie prin ambientul muzical cotidian a început... Nu oricum, ci cu condiţia audierii unor lucrări-etalon din creaţia românească a începutului de secol XX, „ghid” în măsură de a ne conduce prin labirintul de opţiuni stilistice fiind ansamblul „Philharmonia”. Alcătuită din instrumentişti de excepţie, orchestra de cameră – condusă de fondatorul său, violonistul Nicolae Iliescu – a debutat, firesc, cu un pre-ludiu. Monodia-unicat a anului 1903, enescianul Preludiu la unison al primei suite orchestrale, a precedat discursul discret şi sensibil, inundat de prospeţime romantică, al Amurgului de toamnă semnat de Alfred Alessandrescu şi, pe un ton insinuant, subtil reliefat, caracterul jocului popular românesc din cele Trei piese pentru orchestră de coarde de Silvestri, evadând într-un polistilism „avant la lettre”. Finalul programului l-a reprezentat lucrarea lui Marcel Mihalovici – o „piatră de încercare” a virtuozităţii per ansamblu, sinteză a cuceririlor stilistice contemporane cu remember-uri formale de natură clasică.

În continuare, formaţia „Profil”, angrenând în componenţa sa – sub directoratul compozitorului Dan Dediu şi bagheta deja „rodată”, de certă valoare, a lui Tiberiu Soare – personalităţi interpretative ale podiumurilor de concert româneşti şi internaţionale, a reunit, în calupul său repertorial, repere semnificative ale muzicii noi, precum Topos-ul lui Sorin Lerescu (evidenţiind juxtapunerea, coordonată minuţios, a fragmentelor sonore în care guvernează – alternativ – parametrul melodic şi cel ritmic), programaticul R.E.M. de Cristian Lolea, nume important al tinerei generaţii componistice (ce transpune fonic dinamica psihologică a fenomenului analizat – somnul paradoxal – accentuând contrastele de stare şi maximele tensionale, într-un flux temporal continuu, viu susţinut de întregul ansamblu), Concerto avec plusieurs instruments et quelques inharmoniques de Fred Popovici (ce experimentează – electronic şi acustic – una din dimensiunile esenţiale ale strategiei creatoare iniţiate de compozitor: travaliul cu spectre complexe de in-armonice), părţile a doua şi a treia din Simfonia pentru 16 instrumentişti de Ludovic Feldman (promovând un limbaj dodecafonic echilibrat, expus cu claritate), bergienele „Miraje” ale lui Vasile Timiş („colorate” vocal de către soprana Bianca Manoleanu, în parcursul unei partituri dificile intonaţional şi expresiv), pentru ca, în încheiere, să delecteze publicul cu sarcasticele tuşe ale lucrării lui Nicolae Brânduş, Madrigals & Drums (o porţie de teatru instrumental grefată pe un suport muzical de sorginte folclorică – excelente, în acest sens, fiind intervenţiile actoriceşti ale lui Mihai Bisericanu, în permanent dialog, inteligent condus, cu cele ale mezzosopranei Elmira Sebat – dialog stimulat de ground-ul percuţiei, sub mâna magică a lui Alexandru Matei). Punând în lumină principiul acustic al boxelor, lucrarea coreeanului Kim Young Guk, premiată la ediţia precedentă a Concursului de compoziţie „George Enescu”, secţiunea Muzică de Cameră – Surround 7 – introduce o componenţă mai puţin uzuală pentru o formaţie; cei doi clarineţi bas (Ovidiu Paraschiv, Claudiu Danciu), alăturaţi celor două voci medii (Radu Stan, Alexandru Avramovici) şi înalte (Robert Preduţ, Constantin Urziceanu) ale aceluiaşi instrument, însoţite solo-urile lui Mihai Bădiţă au valorificat diversitatea potenţială a sumei de timbruri obţinute pe baza diferitelor emisii, speculând efectele produse de reverberaţia generosului spaţiu scenic al Ateneului. În acest ultim caz, sufragiile publicului au fost acordate – cu prisosinţă – deosebit de talentatului clarinetist Emil Vişenescu, ce s-a dovedit a fi un bun conducător de ansamblu (iniţiativa înfiinţării formaţiei „Clarino” aparţinându-i în totalitate).


cIMeC 2007