HOME

Ethos românesc, deschideri universale: SOLI-TUTTI
(Loredana Baltazar, 28 mai 2007)

„Săptămâna Muzicii Contemporane” 2007 a beneficiat de prezenţa a două ansambluri corale din perimetrul european, cărora le datorăm un amplu periplu prin literatura secolelor XX-XXI.

Corala pariziană Soli-Tutti a propus auditoriului un program complex, care a alăturat segmente repertoriale diferite stilistic, grupate, consecutiv, în două seri. Prima dintre ele, dedicată exclusiv muzicii româneşti, a cuprins piese de referinţă din creaţia compozitorilor Irina Odăgescu („Quand le jour se leve” - „La ivit de zori” pe versurile lui Ioan Melinte), Petru Stoianov („Cuvinte şi strigături”, inspirate din poetica lui Nichita Stănescu), Dan Voiculescu („Ca y est- Trei descântece pe versurile lui Tristan Tzara), Dan Buciu („Ana lui Manole” pe versuri de Nichita Stănescu), Christian Alexandru Petrescu (Două madrigale pe versuri de Giuseppe Ungaretti) şi George Balint („From long ago” - „Din demult”).

Înfiinţat acum aproape două decenii, ansamblul Soli-Tutti – condus de dirijorul Denis Gautheyrie – este alcătuit din 12 solişti vocali care au acumulat o solidă experienţă în domeniul creaţiei corale contemporane, cultivând tehnici de emisie sonoră ori formule de amplasament scenic mai puţin obişnuite. Fie în formulă a cappella, fie acompaniaţi instrumental (cameral/simfonic), originalitatea prezentării formaţiei în ipostază concertantă are drept bază trasee componistice variate, incluzând autori de talent din toate generaţiile.

Programul românesc din după amiaza zilei de 27 mai a beneficiat de sprijinul a doi înzestraţi muzicieni români (naista Dalila Cernătescu şi percuţionistul Alexandru Matei), parteneri în varianta „de concert” a impresionantei construcţii scenice denumite „Ana lui Manole”. Am admirat, în contextul general al acestei prime seri, strădania vocaliştilor de a aborda piesa lui Dan Buciu menţionată anterior, ca şi cea a lui Petru Stoianov („Cuvinte şi strigături”), în varianta originală, de limbă română, ce valorifică simbolistica unor particularităţi lingvistice specifice; şi am mai admirat precizia intonaţională, claritatea rostirii microstructurilor silabice chiar în nuanţe minime, calitatea vocilor grave (în special a vocii de bas, posesoare a unui bogat spectru armonic), veritabilul „parfum” madrigalesc cu care formaţia a impregnat dificilele pagini semnate de Christian Alexandru Petrescu, disponibilitatea adaptării la specificul unui limbaj componistic aparte – ca cel al lui George Balint („Din demult”, inspirat din aspectele muzicale ale folclorului pigmeilor africani aka, reflectând, în esenţă, acel primar grund arhaic, perpetuat în timp şi spaţiu).

Deosebit de incitantă această panoramare a valenţelor spiritului tradiţional din perspectiva unui ansamblu cu deschideri universaliste, Soli-Tutti prospectând permanent zone ale ineditului sonor ce merită, într-adevăr, puse în lumină!


cIMeC 2007