Loredana BALTAZAR, muzicolog Cronica muzicală on-line     HOME
Efecte CONTRASTante
(Loredana Baltazar, 9 mai 2007)
Activând deja, de peste douăzeci de ani, în slujba artei contemporane, ansamblul „Contraste” se încadrează în categoria „obișnuiților” sălilor de concert bucureștene. Luând permanent pulsul – destul de accelerat – al parcursului evenimentelor din ambientul cotidian, pianistul Sorin Petrescu, flautistul Ion Bogdan Ștefănescu și percuționistul Doru Roman s-au oprit, de această dată, la un număr de 7 lucrări, 4 dintre ele fiind dedicate „Contrastelor”, ca unuia dintre cele mai valoroase ansambluri de gen din panoplia contemporană, premiat de către UCMR chiar în anul înființării sale – 1986.

Echilibrat alcătuit, programul concertului din incinta Ateneului Român a cuprins, pe lângă cele 4 „dedicații” sonore semnate de Sorin Lerescu („Soli Insieme”), Laura Manolache („Cumpăna timpului”) – ambele în primă audiție absolută, Doina Rotaru („Cristale II” – versiune pentru trio, de asemenea în primă audiție) și Bruno Strobl („Wave.Wave”), cunoscutele „Patru inscripții sonore” ale lui Adrian Iorgulescu și, în încheiere, piesa „Kač” de Kamran Ince. Nota comună a tuturor acestor partituri – chiar acele „contraste” care definesc fenomenul sonor contemporan, ca una din caracteristicile sale dominante – a căpătat relief spectacular în cadrul fiecărui demers componistic în parte, abordare interpretativă cu care membrii formației ne-au familiarizat, metamorfozând-o într-o contribuție expresivă proprie.

Opoziția dintre numerele solistice și cele de „tutti” din lucrarea lui Sorin Lerescu, dintre multiplele fațete diamantine ale materialului fonic din „Cristalele” Doinei Rotaru, dintre momentele ascensionale, cu aspect exploziv, și cele implozive din „Cumpăna timpului” Laurei Manolache, ori contrastul dinamic, datorat alternării predominanței elementelor acordice cu cea a derulărilor melodice rafinat oranamentate din „Inscripțiile” lui Adrian Iorgulescu și, în sfârșit, dialogului timbral-instrumental de o sugestivitate descriptivă quasi vizuală din lucrarea turcului Kamran Ince, reprezintă jocuri dramaturgice care reflectă incertitudinile, neliniștile, frământatele căutări existențiale ale artistului contemporan. Ca o culminație, „aventura” solistică din Concertul pentru percuție și bandă al Maiei Ciobanu se poate traduce, ca gest teatral – așa cum a făcut-o, la limita unui extrem de dificil exercițiu de virtuozitate instrumentală, și percuționistul Doru Roman – în expresia paroxistică a unor asemenea căutări, generată de interferența, cu finalitate morfogenetică, dintre cele două tipologii-atitudini sonore: sursa instrumentală și mediul electronic. Simbioza planurilor temporale, la nivel particular-uman și cosmic, pune în ecuație, de fapt, antinomiile dintre efemer și veșnic, dintre starea tensionată și meta-perspectiva de Dincolo de timp, demonstrând precaritatea individualității în raport cu perenitatea Adevărului integrator, însuși rezultatul revelatoriu al autocunoașterii.
Copyright: cIMeC – Institutul de Memorie Culturală, 2007