Mirabila violă
(Irina Stănescu – 11 iunie 2008)

După apariția unui compact disc intitulat Mirabila violă lansat anul trecut în Sala Mică a Ateneului, Cornelia Petroiu a continuat periplul muzical sub același titlu în concertul din 10 iunie, 2008. Ea a prezentat o serie de piese contemporane ce încearcă să evidențieze sonoritățile instrumentului său, dar nu numai.

În deschiderea recitalului, trei compoziții de facturi diferite pentru violă solo: Poezii fără cuvinte de Iulia Cibișescu-Duran, Steluțe de Alina-Maria Dumbravă-Roetzer și Geografii amestecate de Adina Dumitrescu. Pline de idei interesante și efecte pe măsură, notez ca singur amendament dimensiunile poate prea ample ale primelor două lucrări. S-a remarcat dinamismul și plăcerea cu care lucrarea Adinei Dumitrescu a prins contur prin interpretarea violistei Cornelia Petroiu. Inclusă și pe CD-ul amintit, compoziția este dovada vie a faptului că se poate ajunge spre inimile spectatorilor și prin intermediul muzicii contemporane.

Repertoriul prezentat în continuare a vizat zone și sonorități extreme. Creația Mihaelei Vosganian – Pieta pentru mezzosoprană (Elmira Sebat) și pian (Irinel Anghel) a exploatat timbralitatea vocii insistând asupra declamației apropiate de strigăt, într-o ambianță susținută puternic de pianul preparat. Înainte de rostire pentru clarinet bas, voce și violă de George Balint a „asediat” auditoriul cu efecte apropiate de un imaginar haos primordial redat cu perseverență de Emil Vișenescu, Elmira Sebat și Cornelia Petroiu. Efecte disparate, idei poetice traduse muzical prin gesturi crenelate, abrupte, răsfirate în registrul acut, întretăiate de pauze și extrem de contrastante au caracterizat lucrarea lui Younghi PaghPaan intitulată Noch... – In memoriam Isang Yun pentru mezzosoprană (Yolanda Constantinescu) și violă (Cornelia Petroiu). Cu o titulatură interesantă dar o realizare mai puțin diferențiată, The masks pentru violă solo a Ludmilei Samodaieva (în primă audiție absolută ca și piesa lui George Balint și a Alinei Maria Dumbravă-Roetzer) au încheiat acest potpuri foarte frust de piese contemporane.

Închei prin a-mi mărturisi admirația pentru interpreții serii deoarece ei au avut un rol dificil: de a asimila o muzică aflată la limita muzicalității și de a o transmite mai departe... Îi așteptăm și în ipostaze mai lejere din punct de vedere sonor!