Trei concerte camerale
(Irina Stănescu – 29 mai 2008)

Studioul „Mihail Jora” al Societății Române de Radio a găzduit luni, 28 mai, la orele 17 un „concert de concerte camerale” alcătuit din trei părți distincte. O manifestare maraton, în care atenția publicului a încercat să fie captată prin forme și conținuturi personale, specifice fiecărei secțiuni; ele au fost prezentate de către un „duet” special – în prima parte, un ansamblu coral – în a doua parte, și de unul instrumental – în cea de-a treia.

Debutul i-a aparținut lui György Ligeti sau, mai bine spus, unui duo inedit al cărui scop a fost omagierea compozitorului. Violistul Marius Ungureanu și cineastul Petru Maier-Bianu au gândit împreună un proiect sincretic, ce a dorit să valorifice o creație complexă, Sonata pentru violă solo de G. Ligeti. Aceasta a fost interpretată și simultan comentată în imagini proiectate pe un ecran situat pe scenă, alături de solist. Aportul lui Marius Ungureanu a fost covârșitor în dezvăluirea treptată a conținutului sonatei, încifrat în șase părți ermetice, solicitante din punct de vedere muzical. Ele au fost susținute însă nu doar de suflul violistului, implicat în semnificațiile piesei în cauză, ci și de suportul vizual, ușor deconcertant propus de Petru Maier-Bianu. Cei doi au realizat o exteriorizare a ideaticii Sonatei. Rolurile s-au inversat puțin, muzica – gândită inițial ca purtătoare unică de mesaj – a fost devansată de imaginile prezentate, impactul acestora fiind destul de puternic asupra ascultătorilor, mai ales datorită faptului că montajul conținea și o pistă audio proprie, suprapusă uneori peste intonațiile violei. Tematica video a fost în concordanță cu atmosfera muzicală, pe care au intenționat să o amplifice recurgând la mijloacele expresive ale celei de-a șaptea arte: Hora lungă, Loop, Facsar, Presto, Lamento și Chaccone chromatique (părțile componente ale Sonatei) au beneficiat astfel de comentarii sonore și vizuale congruente. Deși în general muzica își este de cele mai multe ori suficientă, în cazul particular al Sonatei pentru violă solo de G. Ligeti, Marius Ungueanu și Petru Maier-Bianu demonstrează că cinematografia a poate facilita (într-o anumită măsură) perceperea ei.

Partea a doua a concertului a adus pe scenă Corala SOLI-TUTTI din Paris, un ansamblu mixt, dirijat de Denis Gautheyrie. Ei au prezentat un program dificil, numele compozitorilor abordați anunțând sonorități interesante. Cântecul cherubinilor și Agnus Dei de K. Penderecki au deschis recitalul coralei pariziene, dar interpretarea lor a fost destul de timidă. Specificul religios al pieselor s-a dorit a fi exprimat prin sonorități reduse ca intensitate, însă disonanțele specifice ar fi putut fi exploatate mai mult în scopul creării unor contraste. G. Ligeti a fost reprezentat în acest concert și de trei miniaturi corale intitulate Magany, Papaine și Kallai Kettos, impregnate de caracterul muzicii maghiare. Tratarea componistică vădește intenția punerii în evidență a calităților interpreților. Cantilenele, cântul responsorial sau omofon, accentele și fluctuațiile metrice sunt incitante. Cinq Rechants de Olivier Messiaen s-au perindat sonor în fața publicului cu aceeași reținere interpretativă. Aceste miniaturi vocale pun în dificultate orice ansamblu datorită complexității și virtuozității aproape instrumentale ce caracterizează știmele celor douăsprezece voci mixte. Un aspect interesant al pieselor îl reprezintă tratarea temelor; ele evoluează detașat de masa sonoră generală, inserțiile solistice solicitând capacități vocale fără cusur. Se remarcă totodată unitatea gestului componistic de-a lungul celor cinci piese, ca de altfel și echilibrul dintre momentele dense și cele rarefiate. Piesa centrală, a treia, reunește sonorități lansate către registrul acut al sopranelor, o ascensiune acompaniată discret de restul formației. Sunt urmate de pasaje dinamice, contrastante, când cântate, când șoptite. Sublinierea unor fraze prin suprapuneri simultane ale discursurilor tuturor interpreților a fost plăcut redată de Corala SOLi-TUTTI. Însă cel mai bine au portretizat ultimele creații din recitalul lor: Les Jeux de Rabelais ale lui Régis Campo, și 21 Gouttes de musique compuse Enrique Muńoz. Dirijorul a selectat două extrase din compoziția semnată Régis Campo, anume piesele intitulate Escoute, couillon mignon, și Comment petites pluyes abattent les grands vents pentru a le prezenta publicului bucureștean. Umorul și verva care caracterizează stilul vocal al compozitorului francez se regăsește și aici. El solicită un joc scenic din partea soliștilor, care s-au dovedit a fi mult mai degajați și mai expresivi de această dată. Deși piesele se bazează îndeosebi pe efecte imediate (glissando-uri ascendente, silabe „răsfirate” ca într-un puzzle sonor în Escoute, couillon mignon, sau texturi polifonice având ca suport verbal interjecții imitând ploaia în Comment petites pluyes abattent les grands vents ), interpreții s-au identificat mai bine cu acest gen de creații și am putut aprecia spontaneitatea și plăcerea cu care au fost cântate. Ca piesă de final, Corala SOLI-TUTTI a ales o compoziție-hibrid, o mixtură între muzică și poezie imaginată de spaniolul Enrique Muńoz. Inspirat de poeme ale lui Pierre Albert-Birot, compozitorul face o selecție a acestora și își situează opusul la limita dintre genuri, cel literar concurând puternic cu cel muzical în ale sale 21 Gouttes de musique. Dirijorul și membrii coralei au devenit pe rând soliști, actori și recitatori. Versurile poemelor – în limba franceză, au fost declamate la început și în limba română, spre uimirea și admirația publicului. Ceea ce a urmat s-ar putea descrie ca o încercare de fuzionare a abstractului muzical cu expresivitatea textului: un discurs uneori fragmentat, diluat, alteori declamat, cântat sau șoptit, alteori jucat sau dialogat... muzica și poezia și-au adus alternativ aportul în conturarea unei creații „spumoase” .

Cel de-al treilea moment al concertului i-a aparținut Ansamblului Archaeus, care datorită renumelui său, nu mai necesită niciun fel de prezentare suplimentară. Șapte piese contemporane aparținând unor compozitori români și străini s-au bucurat de calitatea interpretativă binecunoscută asigurată de formația aflată ca de obicei, sub conducerea lui Liviu Dănceanu. Piesa de deschidere i-a aparținut acestuia din urmă și s-a intitulat Mass. Prima audiție mondială a avut loc la Paris, iar în București, ea a fost ascultată tot în premieră. Compusă pentru ansamblul Archaeus și voci mixte, lucrarea s-a bucurat de interpretarea celor două formații camerale: cea citată anterior, respectiv Corala SOLI-TUTTI. S-a realizat astfel o punte de legătură între concertul coral și următorul. A doua piesă i-a aparținut lui Leonard Mociulschi – Septetul nr. 3, o creație datând din anul 2007 ce însumează o serie de mijloace tehnice specifice compozitorului. Limpede, bazată pe colaje și un limbaj muzical comprehensibil, ea s-a bucurat de aprecierea auditorilor. Nicolas Verin, un compozitor francez cu un traseu artistic sinuos, a propus publicului o compoziție pentru clarinet și violoncel, Chassé croisé, interpretată de Anca Vartolomei (violoncel) și Ion Nedelciu (clarinet). Un dialog contorsionat, intens dar susținut a pus la încercare resursele celor doi protagoniști. Deși la origine are o idee ludică, expresivitatea piesei s-a dovedit a fi una tensionată, instrumentele părând a fi permanent în competiție. Diaspora românească a fost reprezentată de compozitorul român Cristian Marina. Stabilit în Suedia, el revine mereu pe podiumul scenelor de concert din București, prezentând de această dată piesa Parafrasi I, dedicată ansamblului Archaeus. Predominant lirică, cu inflexiuni de jazz integrate unui limbaj contemporan, Parafrasi I este alcătuită din gesturi muzicale diverse. Cvasi-independența tipului de scriitură acordat fiecărui instrument în parte determină aglomerări inedite, discontinue, în concordanță cu ideea de improvizație și metamorfozare a unui material tematic „clasic”. Revenirea la spațiul muzical autohton a realizat-o Cornel Țăranu, cu Remembering Bartok, o lucrare gândită pentru mai multe combinații instrumentale. Versiunea pentru oboi și ansamblu instrumental prezentată cu această ocazie s-a constituit într-un punct de referință al concertului. Viziunea sintetică asupra unor arhetipuri muzicale românești s-a concretizat în reprezentări clare: omofonia, eterofonia și oralitatea sunt câteva trăsături caracteristice muzicii tradiționale, re-create de compozitor, și redate cu precizie de către interpreți. Damien Charon cu Barque tranquille și Gabriel Iranyi cu InnenZeit II au încheiat programul acestei veritabile „suite” de trei concerte camerale. Primul dintre ei a imaginat o „barcarolă” meditativă, expusă în registrul mediu spre grav, cu unduiri specifice apei – simbol complex, adesea evocat în compoziții de-a lungul istoriei muzicii. O altă tematică profundă a fost exploatată de către Gabriel Iranyi: cea a timpului interior. Subiectivitatea acestuia, interiorizarea și focalizarea asupra tuturor modificărilor de stare sunt transpuse muzical într-un limbaj cu structuri puțin diferențiate. Sonoritatea vibrafonului, tremollo-urile, fulgurațiile prezente în partitura generală transportă auditoriul în alte dimensiuni temporale.

Iată cum trei concerte, fiecare cu conținutul și forma sa, „condensate” într-o singură seară de muzică, pot etala complexitatea creațiilor contemporane la cote semnificative. Interesul pentru acest gen de manifestări pare să fie din ce în ce mai viu, concluzie justificată de publicul numeros prezent în sală. Încercarea de a dezvălui cât mai multe direcții ale componisticii actuale s-a resimțit în însăși forma inedită (tripartită), eterogenă a concertului. Sperăm ca succesul acestuia să se repete și în cadrul edițiilor viitoare ale Săptămânii Internaționale a Muzicii Noi.