Irina NIȚU [STĂNESCU], muzicolog Cronica muzicală on-line     HOME
Ediția SIMN 2012
(Irina Nițu – 12 iunie 2012)
SIMN 2012 A fost prima ediție a festivalului (SIMN (Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi ) la care m-am aflat în sală ca simplu spectator. Mi-am propus de la început să îmi placă ce aud sau vice-versa, fără să disec firul în patru. Să mă transform într-un personaj care aude muzica nouă așa cum i se prezintă, și nu cum mi-aș imagina că ar fi trebuit să sune. Am luat evenimentul muzical de-a gata, nefiind interesată de numărul repetițiilor, orele de studiu alocate pieselor și alte detalii care de obicei spun câte ceva despre calitatea actului muzical respectiv. De aceea nu voi scrie în continuare o cronică, ci voi împărtăși mai degrabă niște impresii a căror sinceritate sper să îmi fie iertată.

Deci, dornică de muzică nouă, m-am îndreptat către sălile de concert (când și cum am putut).

În ziua a doua a festivalului am ascultat opera MAIISM de George Balint, în Aula Palatului Cantacuzino. A fost o surpriză plăcută pentru mine, căci majoritatea situațiilor muzicale mi-au transmis stări puternice, mi-au plăcut, m-au impresionat sau chiar șocat, dar într-un mod acceptabil. Am apreciat în cadrul operei inventivitatea și spiritul organizatoric al compozitorului, umorul, profunzimea și sarcasmul acestuia. La fel, m-am bucurat să asist la momente muzical-teatrale extrem de reușite datorate inclusiv talentului și profesionalismului muzicienilor (Cristian Petrescu) și actorilor interpreți (Armine Vosganian, Lucian Rus și Marian Olteanu). Șușotelile unor suflători din orchestră, un violoncelist mai distrat sau unii soliști pătrunși mai mult de dificultatea știmelor decât de sensul lor nu m-au împiedicat să acord virtual câte o bilă albă membrilor Ansamblului Sinfonietta, spectacolului în sine și nu în ultimul rând compozitorului.

Răsfoind programul festivalului, mi-a atras atenția prezența în număr mare a evenimentelor ce au adus în prim-plan artiști (încă) tineri, din generația mea. Mi-am zis că e un lucru grozav pentru care am mulțumit în gând organizatoarelor festivalului, și m-am mobilizat să ascult câteva dintre concertele respective. Întâmplarea face că două dintre acestea s-au desfășurat tot duminică, 20 mai, la Clubul Țăranului Român. Primul, Requiem pentru convenții pierdute s-a dorit a fi un fel de creație colectivă cu prezentare dada. Seriozitatea Modelinei Modeluța Modelescu (Maria Chifu), prezentatoarea atrăgătoare, serioasă, cu ochelarii pe vârful nasului care a stabilit prin tragere la sorți ordinea pieselor din concert a insuflat o atmosferă deosebită evenimentului (nu tocmai dadaistă), anunțând ceva special. Dar ceea ce se dorea a fi o creație colectivă n-a fost decât o succesiune de piese individuale interpretate de Ansamblul SonoMania aparținând lui Victor Colțea, Sebastian Androne și Darie Nemeș-Bota. Ideea celui din urmă, de a sugera degradarea discursului muzical până la un nimic absolut a constituit momentul cel mai îndrăzneț al concertului, de altfel singurul aflat în legătură cu titulatura sub care s-a desfășurat.

Urmând direcția suprarealistă a acestei ediții SIMN, Dreamland, spectacolul multimedia gândit de Mihai Cucu a încheiat cea de-a a doua zi a festivalului printr-o multitudine de nuanțe, viziuni, senzații, elemente disparate. Având coerența unor secvențe din vis, imaginile (atât idilice, cât și de coșmar) proiectate pe ecranul alb au avut ca fundal sonor colaje din muzicile unor compozitori români contemporani, iar în alcătuirea spectacolului unele personaje au prins viață, fiind aduse pe scenă în persoana sopranei Ada Mihai și a dansatorilor Alina Iorgulescu, Luiza Comșa și Emil Rengle. Ca într-un vis, Dreamland a avut părți memorabile, ce s-au întipărit fie pe retină, fie în memoria auditivă a spectatorului. Muzica Adinei Sibianu, special scrisă pentru soprană, și cea din finalul proiecției încă nu-mi ies din minte, iar imaginea calului, a vopselei scurse pe trupul unei femei și a dansatorilor ce se apropiau unul de altul din direcții opuse mă fac încă să mă gândesc la Dreamland. Probabil acesta i-a fost și scopul.

Pe o alt fel de traiectorie s-a înscris concertul Ah... Celan al ansamblului devotioModerna desfășurat marți, 22 mai, la Aula Palatului Cantacuzino. Inspirat de versurile poetului Paul Celan, repertoriul prezentat a dorit să acopere o plajă expresivă variată, asemeni poemelor care l-au generat. Din păcate, majoritatea compozitorilor au tradus ermetismul versurilor printr-un discurs muzical similar, uneori chiar eludându-le poeticitatea. Creatorii prezentați au fost Aribert Reimann, Adrian Enescu, Wolfgang Rihm, Gabriel Iranyi, Carmen Maria Cârneci, Mihai Măniceanu, și Violeta Dinescu. Despre ultimele trei compoziții aș putea spune că s-au distins prin coeziunea și ethosul mai bine conturat. Felicitând curajul interpreților de a se aventura într-o asemenea lume ideatică, nu mă pot abține să remarc faptul că atitudinea lor corectă ar fi fost mai mult apreciată dacă era coroborată și cu una expresivă. Iar la capitolul expresivitate... trebuie remarcată prezența scenică a actriței Adina Popescu. Ea a excelat în acest domeniu, investind versurile lui Paul Celan cu o cantitate uriașă de afect. Interpretarea artistică a versurilor și cea muzicală, a compozițiilor s-au aflat astfel la antipod. Oare adevărul nu se află undeva, la mijloc?

În aceeași zi de marți, la Clubul Țăranului Român a mai fost prezentat un eveniment din cadrul SIMN intitulat Concert alb-negru. N-a fost chiar așa, cu toate că ținuta invitaților a respectat într-o oarecare măsură codul vestimentar impus. În program au figurat piese aparținând unor compozitori clujeni (Răzvan Metea, Șerban Marcu, Ciprian Gabriel Pop, Cristian Bence-Muk) și Sabinei Ulubeanu. Aceasta din urmă a fost și autoarea fotografiilor alb-negru (și color) expuse pe durata concertului. Creațiile muzicale au încercat să fructifice idei clare – o trăsătură generală observată la toți compozitorii, iar măsura în care au fost combinate cu doza de inspirație, măiestria scriiturii și o interpretare inteligentă a condus la gradul de succes în rândul publicului. Atât Composer’s Spleen, Vers le ciel de Sabina Ulubeanu, Cinci studii pentru clarinet solo de Șerban Marcu, Klarinetix de Gabriel Pop cât și Schizo Folk de Răzvan Metea au încercat să convingă auditoriul prin mesajele lor, dar cei care au reușit să mixeze cele mai multe ingrediente de succes au fost Cristian Bence-Muk și interpretul Laurențiu Darie (îi situez unul lângă altul, căci au alcătuit o echipă potrivită) cu Meditațiile unui fagot singuratic. Au meritat aplauzele sincere ale publicului.

Închei cu părerile despre unul dintre ultimele concerte ale acestei ediții SIMN: spectacolul ansamblului Seducânt. M-a cucerit din start abordarea primelor lui concerte, și am continuat să îl urmăresc, pe cât posibil. Din păcate, sâmbătă, 26 mai la TNB, locul de desfășurare al noului lor spectacol, SerpenS (muzica – Diana Rotaru, coregrafia – Lucian Martin și video – Mihai Cucu), am ajuns destul de târziu, deci nu pot spune că am reușit să am o viziune de ansamblu asupra întregului eveniment. Mea culpa. Am dedus însă profunzimea ideii care a stat la baza lui și dificultatea de a o reda. Faptul că ponderea coregrafiei și a proiecțiilor video primește o valoare din ce în ce mai mare în cadrul spectacolelor poate fi o consecință a complexității subiectelor alese de Diana Rotaru. Mi s-a părut puțin forțată multitudinea de stimuli vizuali care au contrapunctat des muzica prezentată, dar poate că finalul a coincis cu un punct culminant, justificându-și astfel pregnanța. Personal, apreciez sincretismul artelor atâta timp cât nu umbrește muzica însăși. Conchid prin a adresa felicitări binemeritate compozitoarei și interpreților (Irina Ungureanu – voce, Ana Chifu și Zacharias Tarpagkos – flaut, Maria Chifu – fagot, Sorin Rotaru – percuție, Lucian Martin – dans), urându-le o viziune cât mai echilibrată a elementelor ce le alcătuiesc spectacolele!

 


* Persoana în care se va arunca cu ouă stricate: Irina Nițu (publicată pe blogul contemporania, 11 iunie 2012)

Copyright: cIMeC 2012