Gabriela Ungureanu din nou la București
(Irina Nițu – 30 mai 2012)

Pianista Gabriela Ungureanu revine anul acesta în atenția publicului bucureștean în dublă calitate: de solist, într-un recital susținut pe scena Ateneului Român (duminică, 13 mai, ora 19) și de partener într-un concert de pian la patru mâini oferit la Sala Elvira Popescu a Institutului Francez alături de pianista de origine franceză, Aurèlie Samani, (luni, 14 mai, ora 19,30). Iată câteva opinii critice referitoare la evenimentele amintite.

Primul dintre ele a reprezentat un adevărat tur de forță: solista a interpretat Suita in la de Ph. Rameau, Insula fericită de C. Debussy și Sonata „Hammerklavier" de L. van Beethoven. Este a doua oară când ascult pe aceeași scenă mare a Ateneului Sonata op.106 (Răzvan Dragnea a prezentat-o în stagiunea trecută). Gabriela Ungureanu și-a însușit acest opus beethovenian de referință, etalându-și curajul, tehnica și forța de susținere necesare interpretării lui. Recitalul a fost unul captivant, cu suișuri și coborâșuri, dar cu momente de maximă poezie și muzicalitate. Acest ultim capitol nu pare să mai aibă secrete pentru ea. Interiorizarea și problematizarea calității sunetului au putut fi remarcate în toate creațiile abordate, atât de diferite din punct de vedere stilistic. Bogăția ornamenticii de tip baroc, discursul intens polifonizat, conducerea atentă a vocilor precum și gândirea orchestrală și-au spus cuvântul în piesele Suitei de Ph. Rameau, creație amplă și extrem de solicitantă. Insula fericită de C. Debussy a excelat prin tușeul rafinat și timbrul impresionist cu care a fost învăluită, iar „Hammerklavier” a beneficiat de o susținere interioară demnă de marii artiști, dovedind abilități interpretative remarcabile, greu de suplinit prin alte mijloace îndeosebi în părțile mediane. Debutul ușor imprecis al primei părți, respectiv micile dezechilibrări din fuga finală, utilizarea surdinei cu prea multă larghețe în defavoarea naturaleții sonore și lipsa unor contraste sau sonorități expansive sunt principalele remarci care, luate în considerare, ar putea contribui la conturarea mai clară a individualității fiecărei piese, stilului lor, și în concluzie, la desăvârșirea unui program cu adevărat demn de numele și renumele Gabrielei Ungureanu.

Am putut-o urmări pentru prima dată și în postura de partener în duo-ul cameral „Bohêmes” alături de Aurèlie Samani. Repertoriul pentru pian la patru mâini este ofertant și destul de puțin abordat la noi în recitaluri semnificative. Singurii pianiști români care s-au dedicat exclusiv acestui domeniu sunt Corina Răducanu și Eugen Dumitrescu, fondatori ai ansamblului Remember Enescu din 2009. A fost îmbucurător deci să ascult un concert în care pianul și-a dezvăluit posibilitățile expresive sub mâinile celor două pianiste. Toate piesele prezentate s-au încadrat din punct de vedere al concepției estetice pe aceleași coordonate pe care s-a desfășurat recitalul Gabrielei Ungureanu. Omogenitatea sonorităților, finețea frazărilor, construcția bine gândită a întregului s-au reliefat în toate cele trei compoziții interpretate: Grand Duo „Lebensturme" de Franz Schubert, Mica Suită de Claude Debussy și Din pădurile Boemiei de Antonin Dvorak. Dominat de sonorități rafinate, concertul duo-ului „Bohêmes” a deconspirat munca și pasiunea a două pianiste al căror drum comun începe pe teritoriul interesant și puțin explorat al muzicii pentru pian la patru mâini. Succesul lor va fi garantat nu atât de talentul lor (demonstrat cu prisosință), cât de minuțiozitatea cu care vor colabora și aprofunda muzica interpretată în continuare.