Festivalul Internațional George Enescu, ediția a XIX-a
Oratoriul Susanna de G. F. Händel
(Irina STĂNESCU, muzicolog – 8 septembrie 2009)

Găzduite de Ateneul Român din București, concertele camerale din a doua săptămână a festivalului s-au derulat în general sub auspicii favorabile, unele chiar excepționale. Este cazul celui din 8 septembrie, care s-a concretizat într-una dintre cele mai spectaculoase oferte culturale ale festivalului: interpretarea Oratoriului Susanna de G. Fr. Händel. Sub bagheta dirijorului William Christie, orchestra Les arts florissants a dovedit că își merită cu desăvârșire numele. Alături de ea s-au remarcat cei opt soliști: soprana Sophie Karthäuser în rolul Susannei, contratenorii Max E. Cencic – în rolurile lui Joachim și David Dq Lee – în cel al lui Daniel, respectiv Paul Gay – întruchipându-l pe Chelsias. Personajele unor doi bătrâni clevetitori au fost realizate de tenorul William Burden respectiv basul Alan Ewing, iar cele ale servitorului și judecătorului de soprana Emmanuelle de Negri și baritonul Ludovic Provost.

Capacitatea de caracterizare a personajelor, situațiilor de către orchestră, cor și soliști a fost remarcabilă. Instrumentele de epocă au restituit acea particularitate timbrală specifică Barocului, iar rafinamentul frazărilor, lipsa cusururilor în interpretare, sincronizarea impecabilă a instrumentiștilor cu soliștii atât în momentele de tutti, cât și cele în acompaniatoare a fost de admirat. La rândul său, corul, personaj nu foarte activ, dar prezent prin finaluri somptuoase, preponderent fugate s-a dovedit unul profesionist. Dispunerea intercalată a vocilor în detrimentul organizării lor în partide a favorizat sonorități omogene și o spațializare a sunetului demnă de Sala mare a Ateneului. Vocile soliștilor s-au impus prin acuratețea și convingerea cu care s-au implicat în actul interpretativ. Trăirile umane exploatate de compozitor au fost redate cu extremă plasticitate de către toate personajele, astfel încât imaginile sonore prindeau realmente viață! Muzica oratoriului acoperă o paletă largă de sentimente, de la noblețe, delicatețe, la măreție și dramatism, iar toate acestea au fost cu adevărat transmise publicului chiar și în lipsa celei mai perfecte dicții în cazul unora dintre soliști.

În mod firesc, aplauzele și ovațiile publicului de la sfârșitul concertului i-au ținut pe scenă minute întregi pe toți protagoniștii, evident încântați de căldura cu care a fost primită arta lor. Alături de dirijorul William Christie, ei au oferit o variantă extrem de vie a unei creații complexe și dificil de susținut pentru care au meritat pe deplin aprecierea unanimă a publicului.