Mai în serios...
(Irina Stănescu – 29 mai 2008)

După concertul Trio-ului Contraste din 27 mai 2008, scena Ateneului a găzduit un alt ansamblu renumit în peisajul muzicii contemporane românești: Profil. Înființat de Dan Dediu și condus de dirijorul Tiberiu Soare, formația s-a impus prin implicarea în actul interpretativ, calitatea versiunilor propuse și a repertoriului ales.

Și de această dată Ansamblul Profil a dat dovadă de o mare maleabilitate în ceea ce privește adaptarea la stilul pieselor prezentate în concert. Unul dintre țelurile expres formulate ale organizatorilor acestei ediții a S.M.C. a fost acela de a combina cât mai multe tendințe prezente în muzica contemporană, de la cea tradițională (pentru instrumente solo ori formații de tipul cvartetului) până la cea electronică, experimentală. Putem afirma că eșantionul celor alese a fi prezentate în 27 mai s-a dovedit extrem de variat, în concordanță cu obiectivul organizatorilor. Astfel, gusturile selective ale publicului au putut fi satisfăcute de una sau alta dintre compozițiile din program. Susținute prin forța lor intrinsecă, lucrările interpretate au suscitat mai mult sau mai puțin atenția auditoriului, consecință firească a diversității pieselor programate.

În deschidere a putut fi ascultat Trio de Marina Vlad pentru clarinet, oboi și flaut, compoziție de-a lungul căreia s-au putut remarca anumite idei pregnante: aspectul incantatoriu a fost conferit de prezența ostinato-urilor și a efectului de rubato, iar alternanța registrelor a reprezentat un material de bază în organizarea dinamică a lucrării. Contrastul între haosul auditiv ce caracterizează anumite secțiuni și accentul pe expresivitatea melodică prezent în altele au portretizat din aproape în aproape un gând componistic ce pare axat pe combinarea de elemente divergente.

A urmat piesa Peripeții cu trisonuri majore de Tiberiu Olah, o lucrare ce îmbină ludicul cu un puternic spirit organizatoric. Rezultatul îl constituie pagini muzicale în care aglomerările și rarefierile sonore se reunesc în situații armonice mai mult sau mai puțin disonante, peripețiile încadrându-se într-un spectru semantic clar delimitat.

Dacă pe Tiberiu Olah l-au inspirat trisonurile, pe Tadeus Wielecki l-a impresionat impactul sonor al jocului cu semitonuri. Intitulată Whisper of the Semitones, piesa prefigurează un travaliu în care solistul – contrabasul și ansamblul formează o magmă sonoră compactă, o uniformitate intenționată dedusă din principalul mijloc de structurare a murmurului general, semitonul. Contrabasul se integrează formației, nefiind tratat în mod solistic, prezența sa în prim justificându-se poate prin rolul de inițiator al discursului muzical. Flageoletele din debutul piesei sunt extinse la rang de tril apoi răsfirate și preluate de ceilalți membri ai ansamblului, integrați treptat în atmosfera general-contemplativă a piesei.

Cvintetului de suflători al lui Radu Paladi a readus ascultătorii în spațiul autohton prin intermediul celor trei părți constitutive, a evoluției temelor care sunt impregnate de un spirit profund românesc. Tratarea lor poartă amprenta unor reguli clare de compoziție, ideile fiind transpuse foarte sugestiv în plan muzical. Astfel, partea întâi dezvoltă tema principală, cu aluzie folclorică apoi o destramă până la reducerea acesteia la doar câteva sunete în final. Opusă, dar totodată complementară la nivel ideatic cu cel al cvintetului, piesa Oratio II a lui Călin Ioachimescu realizează o incursiune în lumea structurilor modale, face referire la un spațiu arhaic, atemporal. Spectrul sonor a fost îmbogățit cu ajutorul mediului electronic – zonă predilectă a compozitorului, aducând în prim plan relația consonanță-disonanță. Aportul expresiv al instrumentelor precum clopotele sau fluierele fac indubitabil trimitere către spațiul românesc într-o manieră convingătoare.

Liana Alexandra a ilustrat în lucrarea sa, Interrupted images o idee frustă înveșmântată în diverse forme. Acestea se învârt în jurul elementelor duale: crescendo-descrescendo, ascensio- descensio rezultând alternanțe de conglomerate sonore și rarefieri dictate de principiile opuse ce stau la baza concepției piesei. Simplitatea procedeelor utilizate a dat naștere unor momente semnificative precum solo-ul flautului din final, ale cărui sonorități fluide preluate de corn încheie această compoziție crenelată.

Ansamblul Profil a redat în concert atmosfera specifică celor șase piese, modificându-se simțitor odată cu începutul fiecărei compoziții. S-au putut percepe idei interesante, consonanțe sau disonanțe întrupate în cele mai clasice sau inedite sonorități, monotonii sau stridențe mai mult sau mai puțin acaparante care au determinat fluctuații de interes la nivelul tuturor lucrărilor prezentate. Cea din finalul serii a avut însă o soartă aparte, reușind să armonizeze ideea generatoare cu procedeele utilizate într-o realizare care ar convinge cel mai bine pe oricine să revină la un concert de muzică contemporană. Ielele Doinei Rotaru și-au revărsat vraja în rândurile spectatorilor prin vibrația și rafinamentul fluxului sonor, pietrele, clopoțeii, fluierele, gongurile speciale dezvăluind combinații timbrale remarcabile alături de cele realizate de instrumentele obișnuite ale Profil-ului.

Într-adevăr, un sfârșit captivant! Mai în glumă, mai în serios, ambele concerte din ziua de 27 mai au oferit publicului Săptămânii Muzicii Contemporane audiții demne de un festival internațional de prestigiu, interpreți și dirijori pe măsură.