![]() |
Cronica muzicală on-line |
ORCHESTRA SIMFONICĂ DIN LONDRA (Grigore Constantinescu – 4 septembrie 2019)
Pentru iubitorii muzicii romantice, atracția concertului susținut de Orchestra Simfonică din Londra este un argument de seamă al primelor manifestări artistice din primele seri pregătite de organizatorii noii ediții proiectate în cadrul „Toamnei de aur” a celei de a 24-a ediții a Festivalului Internațional „George Enescu”. Firește, celebritatea acestui ansamblu britanic s-a răspândit în întreaga viață muzicală a lumii prin repertoriul, turneele și producția performantă a Casei discografice internaționale.
Prima apariție pe scena de concert a Sălii Mari a Palatului bucureștean s-a impus prin unitatea componisticii ruse, cu creații ce-și păstrează renumele, de la Nikolai Rimski-Korsakov la Serghei Prokofiev și Dmitri Șostakovici. Pretutindeni, melomanii sunt cunoscătorii unor asemenea lucrări, necesare îmbogățirii repertoriului simfonic. Drept interes special, suita orchestrală cu care debutează opera „Orașul invizibil Kitej” este un preludiu complex al partiturii lui Korsakov. A urmat, o demonstrație impresionantă a pianisticii prokofieviene, audiția celui de al doilea Concert realizat cu mare răsunet de pianistul-compozitor Serghei Prokofiev. În strălucitoarea performanță pianistică a lui „Denis Matsuev” nu exista nici o taină care să umbrească spectaculozitatea sonorităților, fără depășiri dincolo de uimitoare performanțe. Dincolo de aceste momente ale muzicii, publicul a fost surprins de spiritualitatea „Simfoniei a VI-a în si minor” de Șostakovici, strălucită versiune sonoră a creatorului rus. În întregime, reușita Orchestrei Simfonice din Londra a însemnat un mare succes sub gestul unui dirijor impresionant, Gianandrea Noseda, al cărui nume însoțește o carieră interpretativă primită și în România cu aplauze entuziaste. |