![]() |
Cronica muzicală on-line |
Concert regal în stagiunea Radiodifuziunii
(Grigore Constantinescu – 6 mai 2015)
În onoarea sărbătorii naționale de 10 Mai, Societatea Română de Radiodifuziune va organiza, vineri, de la ora 19.00, un „Concert Regal”, susținut de Orchestra Națională Radio. În această zi, sunt marcate trei momente istorice: începutul domniei lui Carol I, independența de stat și încoronarea primului rege al țării noastre.
Evenimentul concertistic de la Sala Radio se va desfășura sub bagheta dirijorului timișorean Radu Popa. Publicul va putea audia două capodopere din literatura romantică. Este vorba de „Concertul nr.2 în do minor pentru pian și orchestră, op.18” de Serghei Rachmaninov. Concertul este una dintre principalele lucrări de atracție în desfășurarea, anul acesta, a celui de-al cincilea turneu „Pianul călător”, susținut de pianistul Horia Mihail, care, vineri, va urca pe scenă în ipostaza de solist. De asemenea, în programul concertului figurează una dintre marile opere orchestrale ale Romantismului, „Simfonia în re minor”, creație a șefului școlii componistice franceze, César Franck. Lucrarea reprezintă, în complexitatea elaborată a formei, ideea tematismului ciclic, lansat în tehnica componistică a finalului de secol, de către marele muzician. La începutul concertului Orchestrei Naționale Radio, publicul va fi invitat să audieze „Imnul Regal”, compus de Eduard Hübsch în secolul al XIX-lea, în perioada în care a îndeplinit funcția de „inspector al muzicilor militare”, compozitorul fiind considerat în epocă părintele muzicii militare românești. Hübsch impresiona la vremea respectivă societatea de elită a Palatului Regal prin eleganța în conversație, suplețea spirituală și umorul ofițerului muzician. Ca reper istoric, în 1862, s-a organizat un concurs pentru Imnul de Stat al României și a fost aleasă lucrarea lui Hübsch, intitulată „Marș triumfal, primirea steagului și a Măriei sale Prințul Domnitor”. Pentru acest marș, poetul Vasile Alecsandri a scris textul „Imnului Regal Român”, primul imn național, cântat vreme de 85 de ani. În România, Imnul a fost intonat în mod oficial, pentru prima dată, în anul 1884, la momentul încoronării regelui Carol I. „Imnul Regal – spune Răzvan Apetrei, directorul artistic al Cameratei Regale, a cunoscut poate cea mai frumoasă înveșmântare muzicală în POEMA ROMÂNĂ de George Enescu. Tânărul geniu moldav, pe când nu împlinise 17 ani, a avut extrem de inspirata viziune de a-l insera în deznodământul acestei capodopere... numerotată simbolic cu op.1 în catalogul creației marelui compozitor român «ca un simbol al gloriei patriei sale»”. |