Grigore CONSTANTINESCU, muzicolog Cronica muzicală on-line     HOME
Cel dintâi moment al Tetralogiei wagneriene
(Grigore Constantinescu – 16 septembrie 2013)
Prea rar se poate vorbi astfel despre o operă în concert capabilă a impresiona publicul ca și cum am fi participat la o reprezentație scenică.

Intrarea mult așteptată, în programul festivalului, a muzicii lui Richard Wagner a fost marcată de un triumf. Nu singular, ci multiplu, deoarece urmează, de-a lungul săptămânii, până duminica viitoare, derularea în întregime a legendarului ciclu Das ring des Nibelungen. Una dintre monumentalele opere wagneriene, spectacol demonstrativ al creativității geniului acestui artist, aflat la temelia inițierii Festivalului de la Bayreuth, ciclul se reascultă la București după trei decenii de la prima prezentare a acestei muzici în stagiunea Orchestrei Radiodifuziunii Române, sub conducerea lui Iosif Conta. Amintirile momentului nu mai sunt poate suficient de actuale, pentru a formula o comparație. Ceea ce a început în seara de duminică, la Sala Mare a Palatului, a fost un eveniment convârșitor prin toate componentele sale de realizare artistică – dirijor, solistică și ansamblu orchestral. Enumerarea tuturor contribuabililor nu-și poate afla spațiul meritat în această scurtă consemnare.

Demonstrația profesională de înalt nivel a Rundfunk-Simfonieorkester Berlin este rezultatul viziunii dirijorale a unui autentic maestru, Marek Janowski, arhitect al capodoperei, un muzician pentru care muzica wagneriană nu are taine.

Soliștii, de asemenea, impun voci majore, evoluând cu știință a declamației, artă a comunicării teatrale prin care se crează, și în concert, personajele operei. Egils Silins îl reprezintă cu o convingătoare autenticitate pe mărețul zeu Wotan, Martin Winkler impresionează prin forța dramatică malefică a lui Alberich, Christian Elsner realizează imaginea inteligenței focului – Loge, Gunter Croissbok este uriașul Fasolt de solicitare wagneriană; vocile feminine, de asemenea potrivite partiturii, îmi par descinse dintr-un prestigios spectacol german: Elisabeth Kulman, Alexandra Reinprecht, Daniela Denschlag. În distribuția ascultată, și cântăreți români, precum Marius Vlad Budoiu, Sorin Coliban, Valentin Vasiliu, Alina Bottez, Sorana Negrea au onorat prin nivelul lor contribuția interpretativă pe podiumul de concert.

Sunt doar primele impresii după debutul ciclului, ce va fi urmat de celelalte trei opere care sunt menite a transforma Sala Mare a Palatului într-un veritabil teatru concertant wagnerian.
Copyright: cIMeC 2013